Linkuri accesibilitate

O nouă lege anti-corupție în Bulgaria


Ministerul Justiției de la Sofia a publicat proiectul de Lege de combatere a corupției care prevede crearea unei noi Comisii naționale anticorupție.

Noul organ nu va ancheta semnale anonime și va acționa numai în cazul unei neconcordanțe mai mare de 10 000 de euro între veniturile reale și cele declarate ale înalților funcționari de stat, politicieni și magistrați. Anchetarea unui caz poate dura până la un an cu posibilitate de prelungire cu încă șase luni.

Va fi permisă folosirea de mijloace tehnice de urmărire și ascultare. Datele obținute vor fi puse la dispoziția Procuraturii care va formula actul de acuzare.

Jurnal de corespondent: Petio Petkov (Sofia)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:25 0:00
Link direct

Membrii comisiei vor fi numiți de Parlament, iar președintele de șeful statului la propunerea guvernului.

În Comisia anticorupție vor intra cinci organe deja existente, care nu au dat până acum rezultatele așteptate.

Comentând proiectul de lege, fostul comisar european și viceprim-ministru în guvernul precedent, Meglena Kuneva, a declarat că în pofida presiunilor Comisiei europene în Bulgaria încă nu există voința politică pentru combaterea corupției la nivel înalt. Punerea la un loc, sub o pălărie nouă a câteva organe vechi ineficiente nu poate aduce rezultate bune, a adăgat Kuneva.

Directorul Biroului naţional de control al activităţii de urmărire a convorbirilor, Boiko Raşkov, a declarat că mulţi politicieni, magistraţi şi ziarişti continuă să fie ascultaţi. Scopul declarat este anchetarea unor cazuri de corupție. În realitate, a spus Rașkov, informația obținută este folosită în vederea exercitării de presiuni și şantajării. Printre cei interceptaţi se numără membri ai Consiliului Suprem de Justiție, deputaţi şi un fost procuror general. O tot mai mare parte din cei ascultați într-un mod ilegal își caută drepturile în justiție. Unii au și obținut compensații în valoare a câteva mii de euro.

Partidul socialist, fost comunist, a depus un proiect propriu de lege anticorupție care va permite deschiderea de anchete și la semnale anonime. Socialiștii cer ca membrii viitoarei comisii naționale anticorupție să fie numiți de președinte.

Previous Next

XS
SM
MD
LG