În ajunul Paştelui sunt reanimate, la noi, discuţiile despre bunătate. E necesar să fim buni, sufletişti, altruişti, nu încape nici o îndoială. Iar aici există de multă vreme un mit, acela că moldovenii sunt mai buni şi mai generoşi decît oamenii de pe alte meridiane. Ar exista cică aici un soi de bunătate care nu mai există nicăieri. Cică moldoveanul, în caz de forţă majoră, îţi dă şi cămaşa de pe el. Taaaaare buni mai sunt moldovenii, ne învaţă mitul.
Vreau să zic iată ce. Or fi buni moldovenii, nu-i vorbă. Uneori, în viaţa de zi cu zi, bunătatea asta ne iese în faţă. Ba un tînăr îi cedează locul unui bătrîn în transportul public, ba cineva îi dă un leu unui cerşetor, ba un vecin te ajută să rezolvi o problemă în gospodărie. Moldovenii sunt buni, fireşte. Dar n-aş spune că sunt mai buni decît oamenii de pe alte meridiane.
Lucrurile se complică atunci cînd e vorba de funcţionarea maşinăriei statale. În felul în care funcţionează maşinăria statală, în raporturile dintre stat şi cetăţean nu se mai întrezăreşte mult trîmbiţata bunătate moldovenească. Se evaporă bunătatea moldovenească, dispare cu desăvîrşire dacă ne gîndim la modul în care cinovnicii şi conducătorii au administrat ambarcaţiunea statală RM. Cîtă corupţie, cîte mişmaşuri, cîtă decădere morală ne-a adus statalitatea RM! Lucruri elementare nu pot fi realizate în ţara oamenilor buni. Nici măcar ofensiva construcţiilor dubioase nu poate fi oprită. Dar e atîta bunătate în jur!
Concluzia mea e tristă: dacă nu eşti în stare să asiguri supremaţia corectitudinii în munca instituţiilor de stat, nu eşti bun, ci rău, şmecher, indiferent, imoral.
