Linkuri accesibilitate

„Bun venit într-o lume de bătrâni!”, sau cum vede PSD-ul pensiile și dezastrul demografic


Longevitatea a adus o ruptură istorică în sistemele noastre sociale.

Noul proiect de lege al PSD despre ajutorarea obligatorie a bătrânilor a adus în atenție clivajul cultural între generații, însoțit de ceea ce ar putea fi diferențe cutumiere istorice între o cultură europeană și alta.

Astfel, în Olanda, părinții își dau afară din casă copiii ajunși la 18 ani, trimițându-i în lume, să se descurce.

În Italia însă, fenomen socio-cultural invers, există acei bamboccioni (bebeluși adulți, „bebelăi”), adulţi de peste 30 de ani, care continuă să locuiască cu părinţii, uneori cu forța, refuzând să plece. Recent, niște părinți, în Italia, au câștigat procesul cu băiatul lor de 40 de ani care nu voia, pur si simplu, să plece de acasă, unde mânca gratis și îi teroriza că n-are cămășile călcate.

La noi însă, noul proiect de lege ar dori, invers, să oblige copiii deveniți adulți să plătească pentru părinții în vârstă, situație opresantă dacă ar deveni lege, pentru că bătrânii sunt din ce în ce mai mulți.

Dincolo de partea anecdotică, inițiativa PSD atinge o autentică problemă socio-economică încă insuficient dezbătută. Cotidianul francez Le Monde i-a consacrat de altfel un dosar cu un titlu înfiorător: „Bun venit într-o lume de bătrâni!"...

Adevărul e că longevitatea a adus o ruptură istorică în sistemele noastre sociale. Acestea au fost bazate pe ideea existenței a trei generații: tineri, adulți și bătrâni. Tinerii se pregătesc să devină adulți, stadiu în care vor munci și vor plăti pentru ca tot ei să aibă pensii mai târziu... sau plătind pensiile bătrânilor actuali, știind că tinerii care vin din urmă le vor plăti pe ale lor, la schimbarea de generații.

Acum însă nu mai avem trei generații, ci patru. Bătrânilor li s-a adăugat peste tot masa crescândă a celor foarte bătrâni. Atunci când, după al Doilea Război Mondial, sistemul actual de pensii a fost introdus în mai toată Europa, inclusiv în blocul comunist, situația era simplă. Speranța de viață era mai coborâtă, așa încât lucrătorii, dacă munceau întreaga lor viață activă, contribuind vreme de 50 de ani la sistemul social, puteau să beneficieze de o pensie plină cu care mai trăiau în liniște câțiva ani. Astăzi, însă, cu progresul medicinei și al nivelului de trai, cei care ies la pensie mai pot trăi încă 30 de ani, lucru la care nu se gândise nimeni atunci când a fost inventat sistemul, acest pact între generații.

Din această perspectivă, este naiv și inutil să imaginăm vreo reformă imediată a sistemului pensiilor și asigurărilor sociale, când ar fi vorba de fapt de o modificare totală a paradigmei lumii în care trăim. Dar asta nu se poate rezolva prin mijloace coercitive legale.

În cazurile pe care le-am enumerat înainte: Olanda, Italia etc, legea apără individul în fața membrilor invadatori și opresivi ai familiei. Doar în România, de parcă ar fi lumea pe dos, PSD-ul vrea să te bage la închisoare dacă nu te ocupi de bătrânii cărora tot el, PSD-ul nu mai poate să le plătească pensiile.

Pariem că majoritatea parlamentarilor PSD care au votat legea sunt bamboccioni, „bebelăi”, oameni incapabili să înțeleagă ce este libertatea individuală și care vor să te țină pe viață prizonierul familiei, chiar dacă ai trăit numai printre torționari.

Un lucru e sigur: într-o lume tot mai îmbătrânită, unde generația celor foarte bătrâni tinde să se apropie numeric de generația tinerilor, vechea vorbă de înțelepciune: „Cine n-are bătrâni să și-i cumpere” tinde să ia o notă de batjocură și de ironie neagră.

XS
SM
MD
LG