Linkuri accesibilitate

Buturuga mică: un vot pune în pericol proiectul lui Joe Biden de ajutor social


Senatorul democrat Joe Manchin
Senatorul democrat Joe Manchin

Președintele Biden își vede proiectul de lege pentru finanțare de ajutor social compromis, cel puțin deocamdată, din cauza unui senator democrat, Joe Manchin din Virginia de Vest.

Buturuga mică: un vot pune în pericol proiectul lui Joe Biden de ajutor social
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:57 0:00
Link direct

Senatorul fără al cărui vot proiectul nu poate fi aprobat a ajuns la concluzia că nu îl poate sprijini, fiind o investiție de stat masivă, greu acceptabilă pentru alegătorii săi conservatori. Joe Manchin a ales o apariție la canalul conservatori FOX News pentru a își anunța decizia, lăsând o portiță întredeschisă pentru reluarea negocierilor anul viitor. Planul care era sprijinit de președinte și de aripa de stânga a Partidului Democrat prevede ajutoare sociale și măsuri pentru protejarea mediului înconjurător.

Imediat după ce Manchin s-a pronunțat, Casa Albă l-a acuzat că ar fi nesocotit o înțelegere prealabilă. În replică senatorul de Virginia de Vest a spus că nu președintele Biden este de vină pentru eșecul negocierilor, ci personalul lui. Membrii de stânga ai partidului l-au acuzat și ei pe Manchin de trădare a idealurilor partidului și președintelui. Se pune problema dacă acesta va opta, în condițiile date, să rămână sau nu democrat.

În America, cele două mari partide sunt coaliții de interese, de la stânga la dreapta spectrului politic, geografia și implicațiile ei strategice având un rol în opțiunile electoratului. Observatori politici apreciază că dacă va părăsi un partid cu care se poate cu greu identifica este probabil ca Manchin să devină independent, dar să continue să facă parte din grupul parlamentar democrat pentru că dacă nu ar face-o, conducerea Senatului ar trece la republicani. Până acum Manchin a negat că ar dori să părăsească Partidul Democrat, dar ar putea să fie în interesul său politic să o facă. Fapt este că, în actuala configurație a Senatului, fiecare membru democrat are practic drept de veto cu privire la o legislație sau alta, dat fiind faptul că majoritatea are nevoie de fiecare vot.

Stânga partidului s-a temut de la bun început că Manchin și o altă senatoare – Krysten Sinema, din Arizona – vor forța compromisuri și că în cele din urmă, tot vor compromite legislația. Temerea s-a adeverit acum în cazul lui Manchin. Ei au vrut să ia ostatic o altă prioritate a președintelui – planul pentru refacerea infrastructurii – au și făcut-o un timp, cedând în cele din urmă în schimbul promisiunii că bugetul pentru ajutor social va fi adoptat ulterior. Dar până acum, pariul a fost necâștigător.

Unii membrii de stânga vor ca administrația să lupte împotriva lui Manchin și să îi convingă alegătorii că senatorul face o mare greșeală. Dar mulți dintre ei nu și-au pierdut speranța că un plan cu mai puține programe, dar de mai lungă durată poate fi în cele din urmă adoptat, prin negociere.

XS
SM
MD
LG