Apariția unor postări naționaliste pe contul lui Dmitri Medvedev din rețeaua de socializare VKontakte la 2 august, dar retrase la scurt timp și atribuite hackerilor, readuc în dezbatere rolul pe care îl mai joacă fostul președinte rus în luarea deciziilor la Moscova.
Analiști ruși intervievați de Radio Svoboda, serviciul rusesc al Europei Libere, consideră că Medvedev, astăzi vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Federației Ruse, ar recurge la declarații șovine și imperialiste pentru „a-și justifica existența” în fața liderului rus, Vladimir Putin.
Postările din VKontakte, atribuite hackerilor
Într-o postare în rețeaua VK se spunea că Georgia nu a existat niciodată ca țară, iar Kazahstanul este o țară artificială, făcându-se apel la refacerea URSS. O altă postare promitea locuitorilor regiunii transnistrene revenirea într-o „familie mare și puternică” în curând, după ce Rusia va distruge „naționaliștii din Odesa” și va crea o graniță comună cu Transnistria.
Postările au fost retrase, iar consilierul lui Medvedev, Oleg Osipov, a negat că ar fi fost scrise de fostul președinte și a spus că acestuia i-a fost spart contul. Dar au fost vizionate, totuși, de aproximativ 2.000 de oameni.
Starul de televiziune din Rusia Ksenia Sobchak a reușit să le copieze și să le publice, iar postarea ei a devenit virală, cu aproape 450.000 de vizualizări în doar câteva ore.
„Harta” lui Medvedev
La 27 iulie, fostul președinte rus a publicat o hartă în care teritoriul Ucrainei era divizat, toată regiunea de sud est, până la granița cu R. Moldova, fiind alipită Rusiei.
Medvedev, care s-a poziționat ca un politician liberal în timp ce era președinte, din 2008 până în 2012, și-a schimbat complet imaginea după ce Rusia a invadat Ucraina, pe 24 februarie 2022.
În lunile scurse de atunci, el a chemat public la luptă împotriva Occidentului și a „naționaliștilor ucraineni”, a spus că Ucraina nu o să mai existe în doi ani, iar Rusia ar trebui să-și extindă granițele.
Cât de mult contează ce spune Medvedev pe rețele?
Medvedev deține o „poziție artificială” în ierarhia de la Moscova, iar prin postările agresive la adresa Ucrainei încearcă „să-și justifice existența în fața patronului său”, Vladimir Putin, crede analistul politic rus anti-Kremlin, Alexandr Harebin.
Harebin a fost intervievat de Radio Svoboda, serviciul rusesc al Europei Libere, într-o ediție recentă a emisiunii de dezbateri, Лицом к событию, consacrată fostului președinte rus.
Politologul american Brian Taylor, profesor la Syracuse University din statul New York, împărtășește aceeași opinie. Medvedev, care a pierdut mult din putere și influență când a fost înlăturat din funcția de prim-ministru în 2020, încearcă să „rămână relevant” din punct de vedere politic, a spus Europei Libere politologul, care urmărește viața politică rusă.
Medvedev a căzut din cercul apropiat al lui Putin dominat actualmente de figuri din domeniul securității, crede Maria Snegovaia, cercetătoare la Center for a New American Security, un think-tank de la Washington. Discursul beligerant al lui Medvedev reprezintă tocmai o încercare de a manifesta loialitate față de Putin. „Medvedev ar vrea să semnaleze tuturor că este parte a sistemului, că este de partea lui Putin”, a spus Snegovaia Europei Libere.