Linkuri accesibilitate

Călătorie prin odaie, sau camera obscură a carantinei


Călătorie în timp de pandemiei. China.

Jurnal de corespondent de la Bruxelles.

Camera mea se află situată la al cincizecilea grad de latitudine; direcția ei este dinspre levant spre soare-apune; formează un dreptunghi care face un împrejur de 36 de pași răzând pereții de aproape. Călătoria mea va implica însă mult mai mulți pași, deoarece voi traversa de nenumărate ori camera, fie în lung și larg, fie în diagonală, sau chiar fără a urma vreo regulă sau metodă. O să fac chiar zigzaguri și voi parcurge toate liniile posibile în geometrie, în caz de nevoie. Nu-mi plac oamenii așa de siguri pe pașii lor și pe ideile lor, încât pot spune: « Astăzi voi purcede la trei vizite, voi compune patru scrisori și voi isprăvi această lucrare începută».

Cam așa ar începe, adaptat, « Călătorie prin camera mea » (Voyage autour de ma chambre) a lui Xavier de Maistre, originalul și pe nedrept uitatul scriitor și aventurier francez (cartea a fost publicată în 1795 de către reacționarul său frate Joseph de Maistre; ambii aveau să intre în slujba țarului Alexandru al Rusiei).

În 42 de capitole scurte, ca un soi de podcast-uri, Xavier de Maistre efectuează o excursie culturală, încercând să se regăsească și să se definească, în cămăruța castelului din Torino în care era închis în urma unui duel interzis. 42 de podcasturi în 42 de zile cât a stat închis, o carantină autentică.

Literatura carantinei este un exercițiu foarte dificil pentru că, așa cum o știe orice călugăr, spiritul celui închis e liber, însă e liber doar atunci când a încheiat cu ritualurile zilnice ale claustrării.

De aici vine și dimensiunea spirituală a corvezilor repetitive în orice tradiție monahală, fie la creștini, fie la budiști.

Și așa ajungem, din închiderea într-o cameră a lui Xavier de Maistre, la acel moment din Străinul lui Camus, unde personajul, închis fără perspectiva de a mai ieși, spune că el s-ar simți de fapt liber și dacă ar fi închis într-un trunchi de copac însă ar vedea cerul și s-ar obișnui să aștepte momentul în care trec păsările sau câte un nor.

Dar tot așa putem căpăta o perspectivă nouă și asupra textului călătoriilor lui Marco Polo... știind despre el că l-a scris pe când se afla într-o închisoare genoveză, fără perspectiva de a mai ieși vreodată.

Abia acum, fiind și noi în carantină, ne punem întrebarea dacă nu cumva Marco Polo a inventat din morocănoasa lui captivitate. Bănuiala că el nu ar fi călătorit niciodată în China e întărită de aceea că în text el omite să vorbească despre cel mai straniu detaliu al culturii chinezești, primul lucru care ar fi frapat pe oricine: bețișoarele !… Marco Polo nu menționează bețișoarele.

E foarte posibil așadar ca jurnalul lui din China să fie tot o călătorie în jurul camerei.

XS
SM
MD
LG