Cafeneaua a reprezentat – vedem asta la Caragiale, spre exemplu – un spațiu privilegiat, loc de întâlnire, de discuții, loc în care se fac, se consolidează și se desfac prietenii, loc unde se adună scriitorii și artiștii, loc în care ziariștii își scriu textele și loc unde se pun la cale mari manevre politice etc.
Povestea câtorva dintre aceste spații emblematice este reconstituită în cartea semnată de Maria-Magdalena Ioniță, Prin cafenelele din micul Paris, editura Corint, 2020. Este vorba de șase cafenele: Fialkovski, Kübler, Terasa Oteteleșanu, Capșa, Corso, Café de la Paix, dintre care doar una – Capșa – supraviețuiește dar nu în ipostază de cafenea ci ca restaurant, departe însă de strălucirea și rafinamentul de altă dată. De regulă, după model occidental, aceste cafenele ofereau clienților spre lectură ziare românești și străine. Unele aveau și săli de biliard, cu nimic mai prejos față de „academiile de biliard” pariziene. Dar caracteristica cea mai importantă, comună celor șase cafenele, este că au fost inseparabile de viața literară și artistică a Bucureștiului sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.
Fialkovski, situată lângă fostul Teatru Național, este legată de numele lui Macedonski și ale poeților simboliști din anturajul său, dar și de numele unor mari actori și cântăreți. Caragiale era și el un obișnuit al cafenelei, frecventată de asemenea de către magistrați, academicieni, profesori. Kübler, aflată tot pe Calea Victoriei, era prin excelență cafeneaua poeților simboliști. Începând din 1904 acolo tronează Ion Minulescu, dar printre clienți se numără și Rebreanu sau Iorga, precum și mulți dintre pictorii în vogă ai momentului – Dărăscu, Ressu, Steriadi etc. Cafeneaua Oteteleșanu era și ea frecventată de pictori precum și de multe dintre „vedetele” scriitoricești ale epocii – Arghezi, Minulescu, Slavici, Goga, Rebreanu. S-a vorbit chiar de „Academia de la Terasă” – e și titlul unui tablou de Camil Ressu.
Despre Capșa s-au scris studii și cărți întregi. Atât cafeneaua cât și restaurantul au avut o lungă perioadă de glorie, care a durat până după al doilea război mondial. E un adevărat loc mitic, cu atât mai mult cu cât clădirea există și în zilele noastre. Aici îi puteai întâlni, în perioada interbelică, pe Ion Barbu, Camil Petrescu, frații Ionel și Păstorel Teodoreanu, Șerban Cioculescu, Vladimir Streinu etc. În schimb la Corso (aflată într-o clădire superbă, demolată în 1939) predominau ziariștii – N.D.Cocea, Scarlat Calimachi ș.a.m.d. Alte figuri cu notorietate – actorul Puiu Iancovescu, dirijorul Ionel Perlea, criticul de artă Petru Comarnescu. În fine, Café de la Paix este ultima din această serie: înființată (tot pe Calea Victoriei, clădirea încă există) în 1936, ea îi atrage pe scriitorii din generațiile mai tinere – Jebeleanu, Dan Botta, Nicolae Carandino, alături de care vin și foști clienți de la Capșa. E cumva, ultima imagine-simbol a unei lumi ce urma curând să fie distrusă de tăvălugul comunist.
Scrisă, din păcate, cu destule stângăcii și clișee, cartea are în schimb o superbă iconografie: fotografii de epocă ce ne permit să reconstituim locuri minunate din București, clădiri care nu mai sunt, la care se adaugă reproducerea unor meniuri de la dineuri speciale datorate Casei Capșa. O încântare pentru ochi și un excelent stimulent pentru reverii.
