De curînd a apărut, la Berlin, ultimul număr al publicaţiei semestriale „Deutsch-Rumänische Hefte” – „Caiete Germano-Române”. Revista, editată de Societatea Germano-Română, apare în limba germană.
Societatea, fondată, în 1992, şi-a propus de la bun început cultivarea relaţiilor bilaterale germano-române şi să informeze publicul asupra evoluţiei politice, sociale, culturale şi economice din România. Mai târziu, şi-a extins aria tematică, abordând şi subiecte legate de Republica Moldova. Un bun exemplu în acest sens este şi numărul curent în care de data asta se prezintă o scurtă istoriei a şcolii germane care a existat între 1844 şi 1940 în Sarata.
Un alt articol este dedicat relaţiilor interculturale ale germanilor din Basarabia, cuprinzînd perioada 1918-1940. După 1940 istoria minorităţii practic se încheie, după ce majoritatea etnicilor germani au fost constrînşi să se repatrieze în zone administrate de autorităţile naziste.
Referitor la Moldova ar mai fi de amintit şi însemnările candide ale unei tinere care, timp de un an, a lucrat la o şcoală din Bălţi, comprimate într-un soi de raport subiectiv.
Un alt articol prezintă fragmentar operele lui Karl Emil Franzos (1848-1904) ca o contribuţie la dialogul între culturi. Autoarea articolului evită să amintească faptul că Franzos, care a frecventat liceul la Cernăuţi şi a devenit mai tîrziu un ziarist celebru, priveşte sud-estul european dintr-o perspectivă de superioritate pangermană. Această atitudine se reflectă şi în scrierea sa intitulată „Aus Halb-Asien” (Din Semi-Asie), în care a inclus foiletoanele sale din presa vremii. În opinia lui Franzos, numai Bucovina constituie un model multicultural, precum s-ar spune astăzi, o insulă a culturii occidentale şi a emancipării, înconjurată de un spaţiu pe care-l considera înapoiat, numit sarcastic „semi-asiatic”. Tocmai această viziune a stîrnit critica naţionaliştilor români. Eminescu l-a atacat vehement pe Franzos, recurgînd la invective antisemite. Republicarea acestor articole, alături de alte texte antisemite ale lui Eminescu, incluse în volumul IX al operelor poetului, a stîrnit, în 1980, reacţii de consternare. Atunci s-a cerut Academiei Române retragerea volumului, respectiv publicarea textelor lui Eminescu, însoţite de un aparat explicativ adecvat.
Din celelalte articole, publicate în „Caietele Germano-Române” ar mai fi de amintit un soi de microstudiu, dedicat diasporei române din Germania şi felului cum au fost percepute organizaţiile exilaţilor de către serviciile secrete din Republica Federală. Fără a expune prea multe detalii, autorul articolului subliniază certurile care i-au divizat pe românii exilaţi, dar şi faptul că organizaţiile lor se aflau în vizorul autorităţilor pentru că erau conduse de extremişti naţionalişti, legionari sau foşti susţinători ai regimului fascist antonescian. Ca exemplu relevant se aminteşte de Uniunea Asociațiilor Românești din Germania (U.A.R.G.), condusă de generalul Ion Gheorghe, fost ambasador al României pînă la 23 august 1944. (U.A.R.G. s-a înfiinţat în 1955 şi şi-a propus unificarea tuturor organizaţiilor româneşti din Germania. Rivalităţile şi certurile între diferitele grupări s-au intensificat de-a lungul anilor – asta şi pentru că Securitatea a reuşit să se infiltreze prin intermediul unor agenţi de influenţă.)
În numărul actual al revistei se publică de data aceasta foarte multe, chiar prea multe, recenzii. Alegerea cărţilor pare a fi mai degrabă aleatorie. Mai toate aceste recenzii oscilează între simple prezentări şi expuneri şablon, complezente, lipsite de spirit critic, evitînd să lămurească probleme mai sensibile.
(Numerele mai vechi ale „Caietelor” pot fi descărcate aici.)
