Născută pe 14 iunie 2004, la Chișinău. Elevă la Liceul „Spiru Haret”, clasa a XI-a. Fost membru al Clubului Oratorilor din Chișinău și fost voluntar la America House Chișinău, mandate întrerupte de oportunitatea de a pleca în SUA ca parte a programului de schimb cultural FLEX în perioada septembrie 2019 - mai 2020.
Luni
Mă trezesc pe la 8. Lecțiile se încep la 8.30, online. Asta este săptămâna mea „de acasă”. Învățăm pe ture: 10 elevi sunt prezenți fizic, la școală, restul 20 sunt prezenți online. Fiecare săptămână, cei 10 se schimbă, și uite că este rândul meu să practic școala „altfel”. Este straniu, recunosc, dar asta e.
Trăiește acum
Îmi amintesc cu drag de zilele când îmi vedeam prietenii în fiecare zi, în care mai schimbam o vorbă cu un profesor la o recreație, dar în același timp parcă îmi era lehamite de atâta școală, de rutină, de trezit devreme dimineața și de stat până noaptea târziu cu cartea în față. Acum, îmi dau seama de greutatea cuvintelor „trăiește acum” și, vorba bunicului, „când ne-o fi mai rău, așa să ne fie”.
Ziua trece repede, pentru că după ce termin lecțiile, tot ce rămâne este să mă pregătesc pentru ziua următoare, să mai lucrez adițional la ce întâmpin dificultăți.
Nu-mi prea plac zilele de luni. Cumva, simt că adaugă un gram mai mult de anxietate la rânduielile zilnice decât ar fi normal. Și câteodată, acea doză „normală” este prea mult de gestionat pentru unii dintre noi.
Marți
Cum mă trezesc, dau cu ochii de micuțul meu calendar cu citate. ”15 septembrie: Trăiești cu adevărat doar atunci când ești fericit.” .
Exact cu un an în urmă pe vremea asta, eram la mai bine de 8000 km depărtare de casă, în Indiana, SUA. Deja trecusem de prima mea zi la o școală americană, fusesem la prima mea „aventură” cu noii mei prieteni.
Fac o postare pe Instagram cu fotografii mai drăguțe de atunci, în onoarea a un an de când marea aventură a început. Sunt inundată de mesaje și comentarii: „Ne e dor de tine!”, „Vino înapoi!”. Mă ia un val de melancolie și nostalgie. Încerc să-mi amintesc ce simțeam atunci, prin ce rollercoaster de emoții treceam.
M-am schimbat mult. Și îmi place asta
E straniu cât de mult poți să te schimbi, să crești într-un an de zile. La fel de straniu este să nu te recunoști pe tine însuți, cel din trecut, un an mai târziu. Găsesc multe videouri cu mine de la începutul anului meu în SUA și analizez modul în care vorbeam, cum mă exprimam, cum eram.
Și realizez că m-am schimbat mult. Și îmi place asta.
Miercuri
Când mă trezesc, casa e mereu pustie. Mama pleacă la școală cu sora mea mai mică, Mihaela, și nu revin decât după orele 15. Sunt doar eu și Oscar, motanul.
Stau în fața calculatorului de la 8.30 până la 14, cu pauze între clase de 10-15 minute. E obositor, firesc, dar singurătatea e mai obositoare. Rutina tot nu îmi priește. Da, rutina priește productivității, dar nu și mie. Mă plictisesc atunci când mă pricep prea bine, când știu pe dinăuntru și pe dinafară un lucru. Mi-e sete de necunoscut, de intrigă și suspans, de nou. Desigur, o dată cu intriga vine și anxietatea, dar e mai bine așa decât să fii plictisit.
Pentru că am fost în SUA anul trecut, unde am frecventat o școală americană, acum trebuie să susțin careva diferențe de program, restanțe pentru tot materialul „pierdut”. Lucru destul de stresant, luând în vedere faptul că un singur test la un obiect îmi va determina media pentru un semestru întreg la obiectul respectiv. Poftim, încă un motiv pentru draga mea anxietate să își facă cuibușor în mintea mea și să mă consume dinăuntru. Dar, voi trece și peste asta. „Nu este sfârșitul lumii”, îmi zic.
Joi
„Nu știm nimic despre ziua de mâine. Treaba noastră este să fim buni și fericiți azi.” îmi zice micul meu calendar.
Văd o notificare de la Facebook. Mama mea gazdă din SUA mi-a scris. Weekend-ul precedent, una dintre fiicele ei se căsătorise, și îmi trimite și mie fotografii de la ceremonie, de la petrecere, fotografii cu toată familia și prietenii. Îmi mai zice cât de mult și-ar fi dorit ca să fiu și eu acolo, cu ei. Știu. „Nu îți face griji”, îi spun eu. „Îți promit că, mai devreme sau mai târziu, ne vom revedea.”.
Am învățat să gestionez aceste gânduri, emoții
Mulți mă întreabă: „Păi acum că ai fost departe de casă pentru 8 luni, îți mai este dor de părinți când aceștia pleacă undeva, sau dacă ai pleca tu, ți-ar mai fi dor?”. Of. Pe cât de interesantă este întrebarea, pe atât de simplu este răspunsul: nu știu. Nu cred că sunt într-atât de atașată de oameni, cel puțin fizic. Da, dorul vine și pleacă pe ici pe colo, dar am învățat să gestionez aceste gânduri, emoții. Experiența culeasă în SUA m-a ajutat cu asta.
Încerc să trăiesc acum, aici, ci nu ieri, sau mâine. Din trecut au rămas momente, amintiri, experiențe și lecții. Iar prezentul este cel mai important. Un micuț sfat de la mine: prezentul este viitorul la care atât de mult visai și sperai. Trăiește acum.
Vineri
Afară este mai frigușor astăzi. Suflă un vânt tomnatic, nu prea aspru, dar destul de pronunțat. Soarele încă mai găsește puteri ca să strălucească, dar mi se pare mie că curând își va scoate dințișorii afară. Vine toamna.
Astăzi este ultima zi în care învăț de acasă. Cel puțin pentru următoarea săptămână, apoi iarăși acasă.
Mama și Mihaela ajung mai devreme acasă. Straniu. Apoi îmi dau seama și de ce. Duminica viitoare, vine tata acasă! Vine din Germania, nu l-am văzut de aproape 2 luni. În casă miroase a sărbătoare, parcă. Mai degrabă, a curățenie generală, sărbătorim mai târziu!:)
Vineri se simte ca panglica roșie de la finișul unei curse. Vezi, ai reușit! Ai trecut și peste săptămâna aceasta. Odihnește-te, că vine alta. Și tot așa.
Pregătiri de teste, examene, prezentări
Mă uit la teancul de cărți și pliante care stau plictisite pe masa de birou. Îmi întocmesc o listă cu „lucruri de făcut” în weekend. Altfel, închidem ochii vineri seara și ne trezim luni dimineața! Nu e bine așa. Pregătiri de teste, examene, prezentări și tentative de a recupera material. Cam așa arată agenda mea pentru următoarea lună, cel puțin. Ah, de abia aștept să privesc în urmă la aceste momente, peste câțiva ani, și să îmi zic: „Ei, mititica, nu știi tu ce lucruri mărețe te așteaptă. Totul o să fie bine, tot efortul tău va fi răsplătit înzecit.”