Linkuri accesibilitate

Canicula democratică, «bufonii» din politică și un film românesc foarte lăudat în presa franceză


Romania, TIFF, 2022 Bogdan Apetri - Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj. Bogdan George Apetri este regizorul filmului «Miracol» (difuzat în Franța cu titlul «Dédales»/Labirinturi).
Romania, TIFF, 2022 Bogdan Apetri - Premiul Zilele Filmului Românesc pentru secțiunea Lungmetraj. Bogdan George Apetri este regizorul filmului «Miracol» (difuzat în Franța cu titlul «Dédales»/Labirinturi).

«Ucraina intră în a șasea lună a unui război pe care îl credeam imposibil», este titlul principalului comentariu politic din Libération în acasă dimineață:

„A șasea lună de lacrimi, frică și moarte. A șasea lună a unui război pe care Putin credea că îl poate câștiga în trei zile, de care Ucraina se temea încă din 2014, ba chiar și mai înainte și pe care restul lumii, cu rare excepții, l-a considerat de neconceput până în ultimul moment, până la acele prime bombe, acele primele sirene, în noaptea de 23 spre 24 februarie, în inima Kievului, capitală europeană.”

Peste ocean, Washington Post rezumă cele întâmplate de vineri încoace, după ce s-a ajuns în sfârșit la un acord pentru a scoate din Ucraina milioanele de tone de grâne care așteptau de luni de zile, fermentând in silozuri și provocând o foamete mondială — numai că un atac asupra portului Odessa, sâmbătă, a făcut de îndată să plutească îndoiala asupra intenției Moscovei de a-și respecta cuvântul și semnătura. Același Washington Post explică în detaliu în ce fel războiul din Ucraina afectează criza alimentară mondială.

Lunga vară fierbinte a britanicilor

Parte din presa europeană are însă preocupări mai prozaice în această primă dimineață de început de săptămână estivală. A fost un weekend negru pentru toți englezii care au trecut Canalul Mânecii pentru a-și petrece vacanța pe continent, cu multe-multe ore de așteptare sub căldura strivitoare, în special la Dover, din pricina lipsei de zel ostentative a francezilor.

Ministrul francez de interne, Gérald Darmanin, a devenit de altfel omul cel mai urât de către englezi, atacat de presa britanică de toate tendințele.

Oficialitățile portului britanic Dover au anunțat insistent, scrie Daily Telegraph, că așa se va întâmpla toată vara dacă francezii nu măresc numărul de vameși și ofițeri care să se ocupe de pașapoarte și documentele vamale.

Fostul ministru britanic al finanțelor și candidat la succesiunea lui Boris Johnson, Rishi Sunak, le-a cerut de altfel francezilor să înceteze să mai dea vina pe Brexit pentru problemele de la frontiere.

Italia „bufonilor” din politică

Tot la Londra, la rubrica externă, The Times face un portret al Georgiei Meloni, șefa grupării italiene de extrema dreaptă Fratelli d’Italia, despre care cotidianul britanic consideră că ar putea deveni viitorul prim ministru al Italiei.

E ceea ce face și La Repubblica, în Italia, care analizează ideologia dreptei extreme și scrie despre trecutul fascist care nu mai trece.

Pentru moment, potrivit unui sondaj publicat de aceeași La Repubblica, Fratelli d’Italia ar fi formațiunea care reunește cele mai multe intenții de vot în peninsulă, peste 23%. Este limpede că o bună parte a populației Italiei, sătulă de atâtea manevre politiciene și politicarde pe fundal de crize simultane, se întoarce împotriva celor pe care îi numește buffoni di corte, politicienii de profesie, partidele tradiționale.

«Canicula democratică»

În sfârșit, săptămânalul satirico-politic francez Charlie Hebdo, una din puținele publicații de pe planetă care funcționează fără publicitate și trăiește aproape exclusiv din vânzarea pe hârtie, la chioșc, analizează în ultimul său număr «canicula democratică» prin care trece continentul. Charlie Hebdo scrie astfel în editorialul ultimului număr al revistei că va trebui să învățăm să trăim cu căldura permanentă, dar că pe lângă climă - un alt ecosistem se arată profund dereglat: cel politic.

Astfel, Donald Trump caută să revină la putere în SUA și o aduce cu el pe Sarah Palin, “cea care în 2008, pe când era în campanie cu McCain împotriva lui Obama, ne explica cum femeile preistorice și dinozaurii au trăit în aceeași epocă”.

Scrie Charlie: «Pentru a câștiga Războiul Rece, Statele Unite mizaseră pe cursa înarmării, care în cele din urmă a ruinat Uniunea Sovietică și i-a provocat prăbușirea. Canicula și dereglările climatice riscă însă să joace același rol pentru democrațiile noastre, și putem să ne temem că nu vom fi salvați de câteva ventilatoare și că niște firave măsuri de economisire a energiei nu ne vor scăpa de asfixia finală.»

(La o altă rubrică, Charlie Hebdo mai scrie în glumă: «Ucraina ar putea să legalizeze căsătoriile homo, dar Kremlinul amintește că o familie este compusă dintr-un bărbat şi o femeie rusofoni din Donbas.»)

«Mica Moscovă» din cantonul Zug

În acest timp, Le Canard enchaîné, celălalt mare săptămânal satirici-politic francez, care rândul său funcționează mai ales prin exemplarele imprimate, scrie pe larg (numai în ediția pe hârtie) despre felul în care războiul din Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei afectează… Elveția.

Acolo, scrie amuzat Le Canard, mulți contabili ai cantonului Zug se plâng acum de parcă ar locui în Mariupol! Cantonul Zug adăpostește o adevărată colonie de miliardari ruși și sediul societăților acestora, dar iată că deodată business is bad. Sancțiunile europene împotriva lui Putin au declanșat aici, în ceea ce e numit Mica Moscovă, niște grave probleme.

E drept, Elveția a înghețat niște fonduri rusești care se ridică la 6,8 miliarde de dolari, dar Le Canard remarcă cum până și micuța insulă Jersey, alt paradis fiscal, a făcut mai mult, blocând 7 miliarde de dolari rusești, dar cantonul Zug nu a participat la acest efort.

“E drept”, scrie Le Canard, “că asta ar reprezenta un afront adus refugiaților financiari și conturilor lor numerotate.” Iar rușii sunt oaspeți de onoare. În 2002, pe când Putin masacra în Cecenia, el a primit… «Premiul de pace al cantonului Zug».

«Miracol», un film labirintic

Și, în sfârșit, tot Le Canard enchaîné în acest ultim număr oferă o scurtă cronică entuziasmată a filmului lui Bogdan George Apetri «Miracol» («Dédales»/Labirinturi în franceză). Iat-o în extenso:

«Într-o mănăstire ortodoxă din Moldova românească, o măicuță novice se fofilează afară și merge cu taxiul în oraș, la spital… Când revine, în vreme ce își pune sutana într-o pădure, i se întâmplă ceva de negândit. Un foarte dur anchetator preia afacerea, hotărât să facă dreptate.

Fost avocat penalist, Bogdan George Apetri pune în scenă personaje care ascund secrete grele, de-a lungul unor lungi scene filmate dintr-o singură secvență, care ne lasă încetul cu încetul să ghicim adevărul… În acest al doilea capitol al unei trilogii bazate pe o revenire balzaciană a personajelor, Apetri excelează în arta secvenței circulare care ne arată natura, râul, pe când — dimpotrivă — crima sau “miracolul” au loc în off, în afara câmpului vizual. Totul - dirijat cu româna unui maestru! (De roumain de maître!)»

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG