După ce priveşti filmul lui Nicu Guşan „Ţară fără epurare”, colegul meu din echipa video, înţelegi dintr-o dată proporţiile catastrofei ecologice din Republica Moldova. Timp de 28 de ani aici au fost distruse mai toate staţiile de epurare, iar altele nu au mai apărut. Toate dejecţiile de pe care le producem se revarsă în rîuri, pe cîmpiile ţării. Toate aceste zoi intră în solul patriei, otrăvindu-ne metodic legumele şi fructele, dar şi apa din fîntîni.
Un agricultor îmi spunea că mai toate legumele şi fructele din RM sunt otrăvite din cauza pămîntului otrăvit. Poate exagera, dar cred că în mare măsură avea dreptate. Producem zoi şi suntem înconjuraţi de zoi. Şi timp de 28 de ani nu am făcut aproape nimic pentru ecologie. N-am făcut o singură staţie de epurare normală! Dar cu ce ne-am ocupat toată vremea asta, stimaţi conducători? Păi, ne-am jucat de-a geopolitica, iar unii politicieni şi conducători şi-au clădit castele faraonice cu salarii modeste. Castele în lături. Cam aşa arată Moldova de azi în care sănătatea oamenilor nu-i interesează nici pe conducători, nici pe oamenii înşişi.
Şi nu e vorba numai de absenţa staţiilor de epurare. E şi inexistenţa întreprinderilor de prelucrare a deşeurilor, e şi aerul poluat de maşini matusalemice, aduse din toată lumea, e şi incapacitatea cronică de a separa gunoaiele, e şi nedorinţa de a produce sacoşe biodegradabile. Nu ne-a interesat niciodată ecologia, nu ne-a interesat niciodată sănătatea copiilor noştri. Ne-am gîndit numai la bani, la geopolitică etc.
Nici un fel de sloganuri ale politicienilor nu mai au sens, dacă ne aruncăm dejecţiile direct în rîurile ţării. Totul e deşertăciune, lipsit de orice perspectivă. Probabil, nici de statul acesta nu mai e nevoie, dacă nu avem staţii de epurare. Pregătiţi noi sloganuri pentru alegeri, stimabililor!