De ziua independenței R. Moldova, președintele Igor Dodon a decorat mai multe persoane pentru că au contribuit la strângerea relațiilor cu Federația Rusă. Printre cei amintiți într-o postare pe site-ul președinției se numără istoricul rus de origine moldoveană Vladislav Grosul, autorul unor lucrări despre relațiile moldo-ruse, și Mihai Krotov, care coordonează în Duma de Stat a Federației Ruse relațiile în cadrul CSI. În textul de pe site-ul președinției Krotov este numit „promotor al ideii de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Euroasiatică”.
Dodon l-a mai decorat și pe publicistul specializat în chestiuni rusești Alexander Rahr, criticat de mulți în Germania pentru pozițiile sale pro-Kremlin, inclusiv cu prilejul anexării Crimeii. Intr-un interviu din 2011, analistul spunea că, pe termen lung, el ar vedea rezolvarea conflictelor înghețate din Moldova, Georgia si Nagorno-Karabah prin adoptarea modelului „Kosovo”, un punct de vedere impărtășit și promovat de Kremlin, adica prin recunoașterea independenței acestor regiuni secesioniste.
În Germania există o categorie de persoane pentru care presa a găsit o expresie ironică, percutantă: „Putinversteher”, adică, cei care-l înţeleg pe Putin. Cea mai viziblă personalitate din această categorie, din care fac parte politicieni, publicişti, analişti, oameni de afaceri şi manageri din industrie, este fostul cancelar social-democrat, Gerhard Schröder. El este cel care l-a etichetat pe Vladimir Putin drept un democrat pur („lupenreiner Demokrat”), ceea ce a stîrnit nu numai reacţii politice de respingere, ci şi un val ironii jurnalistice.
Teoreticianul şi analistul cel mai influent, care furnizează argumentele persoanelor denumiţi drept „Putinversteher”, este Alexander Rahr.
Mulţi îl considerau drept expertul cel mai calificat în ceea ce priveşte problematica rusă. Asta pînă în momentul cînd a justificat public anexarea Crimeii şi a explicat că pe „maidanul” din Kiev s-ar fi strecurat printre manifestanţi persoane în uniforme, finanţate de cercuri din Occident. După aceste declaraţii, Alexander Rahr a dispărut de pe monitoarele televiziunilor germane care-l invitau regulat şi unde, în mod regulat, şi-a emis tezele prin care relativiza politica autocrată a Kremlinului.
Cine a urmărit critic evoluţia acestui analist după sfîrșitul anilor 1990, a putut observa tendinţele sale de relativizare. Dovada în acest sens sînt cărţile şi studiile sale, publicate după anul 2000: „Vladimir Putin. ‚Germanul’ în Kremlin” („Wladimir Putin. Der ’Deutsche‘ im Kreml“ - 2000), „Putin după Putin” („Putin nach Putin” - 2009) şi „Prietenul rece. De ce avem nevoie de Rusia – analiza unui cunoscător” („Der kalte Freund. Warum wir Russland brauchen: die Insider-Analyse“ - 2011).
Publicista Barbara Kerneck a descris toate aceste cărţi drept încercarea impunerii unui „mit”, prin care Rahr a dorit să convingă opinia publică de faptul că politica Moscovei nu prezintă pentru nimeni niciun pericol.
Barbara Kerneck a fost mulţi ani corespondenta la Moscova a ziarului berlinez Die Tagezeitung (taz) şi intenţionează, precum ne-a relatat în urmă cu o lună, să scrie acum o carte despre anii petrecuţi în capitala Rusiei. Articolul despre Alexander Rahr, din care am citat mai sus, a apărut anul trecut în taz, sub titlul: „Negociatorul cu două suflete. Relaţia directă cu Vladimir Putin l-a transformat pe Alexander Rahr, mai întîi, în consilier al cancelarului. Mai tîrziu în lobbyistul Gazpromului”.
Într-un interviu acordat, în 2012, ziarului „Komsomolskaia Pravda”, sub titlul „Occidentul se comportă ca Uniunea Sovietică”, Rahr a lansat o serie de atacuri vehemente contra vestului, dovedind, precum a constatat săpămînalul „Die Zeit” că „expertul” a devenit o cutie de rezonanţă a „cursului anti-occidental al elitelor conducătoare” din Rusia. Cu alte cuvinte, Rahr susţine propaganda lui Putin, potrivit căreia pledoaria celor care luptă pentru respectarea drepturilor omului şi principiilor statului de drept nu este nimic altceva decît o încercare de a încercui Rusia şi de a impune acolo false valori occidentale.
În acelaşi interviu care a indignat opinia publică germană, critică faţă de Kremlin, Rahr a mai rostit şi aceste propoziţii scandaloase: „Americanii au amputat creierul germanilor” şi: „Germanii s-au supus puterii morale a Israelului, pentru că li se reproşează în permanenţă Holocaustul” (Propoziţia a fost citată în „Die Zeit” aşa: die „Deutschen sind der moralischen Stärke Israels verfallen, weil man ihnen den Holocaust ständig unter die Nase reibt.“)
Alexander Rahr, născut în 1959, provine dintr-o familie de emigranţi ruşi. Tatăl său, Gleb Rahr, a lucrat la Radio Libertatea / Radio Europa liberă la München. Potrivit ziarului „Die Welt”, în urma intervenţiei directe a lui Putin, lui Gleb Rahr i s-a acordat cetăţenia rusă.
Alexander Rahr a lucrat între anii 1982 şi 1994 în cadrul secţiei de cercetare de la Radio Libertatea / Radio Europa liberă la München și ulterior, la Praga, la Open Media Research Institute (OMRI).
Absolvent al Facultăţii de istorie a Universităţii din München, Rahr a devenit ulterior colaborator al Societăţii Germane pentru Politică externă (Deutsche Gesellschaft für Auswärtige Politik – DGAP), acceptînd, în 2012, transferul în economie. Prin intermediul unor conferinţe – de exemplu în cadrul aşa numitului „Dialog de la St. Petersburg” sau al „Forumului ruso-german”, Rahr a urmărit să-şi realizeze obiectivul principal, adică: o apropiere a Germaniei de Rusia.
În 2013, Rahr a intervenit în favoarea lui Mihail Hodorkovski, facilitînd aducerea fostului deţinut şi opozant la Berlin.
Pe scurt: Alexander Rahr este figura cea mai vizibilă a unei reţele influente a Kremlinului, care propagă politica Moscovei în lumea occidentală.
