Linkuri accesibilitate

Ce ştie consumatorul despre munca inspectorilor ANSA?


Putem fi siguri că după controalele harnicilor inspectori, cei cu neregula în spinare devin drepţi şi buni la suflet?

Anii tranziţiei au creat multe frici în RM. Una din ele e frica de produsul alimentar dubios, de proastă calitate. Au existat tot soiul de nereguli şi de dileme, ultima mai răsunătoare fiind „scandalul laptelui”.

Ce ştie consumatorul despre munca inspectorilor ANSA?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:39 0:00
Link direct

Eu de multă vreme mă întreb: oare ce fac inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA), aceşti ostaşi ai unui front invizibil de care depinde sănătatea noastră? Reuşesc ei să ne apere de produsele dubioase? E totul OK? Putem să dormim liniştiţi şi să ingurgităm cu încredere orice produs alimentar din magazine şi de la pieţe?

Ca să aflu mai multe am vizitat deunăzi site-ul ANSA. Şi mi-a sărit în ochi un comunicat. Am aflat că inspectorii ANSA au fost recent la opt ferme de vaci şi de porci, de oi şi de capre. În perioada 11-24 ianuarie inspectorii au verificat „11 puncte de colectare şi unul de prelucrare a laptelui, 3 secţii de prelucrare a cărnii, 3 abatoare, 4 depozite frigorifice, o piaţă agroalimentară, o brutărie, o moară, o secţie de îmbuteliere a apei, 2 fabrici de vin etc”.

Am înţeles deci că se munceşte pe rupte la ANSA. Măi să fie! Să fiţi sănătoşi şi să mai efectuaţi şi alte controale, dragi inspectori! Şi am mai aflat că inspectorii au găsit nişte nereguli şi au aplicat amenzi. E şi acesta un motiv de bucurie! Bravo!

Mai departe însă nu mai urmează nimic. Comunicatul se termină şi am rămas niţel nedumerit. Eu ca cetăţean şi consumator mă aşteptam să văd o trecere în revistă a neregulilor. Ce alimente dubioase au fost depistate? Vreau să ştiu, să fiu informat, să evit producătorii cu musca pe căciulă. Dar comunicatul cu pricina doar ne sugerează că inspectorii muncesc şi aplică amenzi. Nu e cam puţin? Parcă sunt şi eu contribuabil. Parcă şi eu cumpăr alimente. N-ar trebui să ştiu mai multe? Dar lactatele noastre sunt acum, după un an de la scandal, impecabile?

Dar putem fi siguri că după controalele harnicilor inspectori, cei cu neregula în spinare devin drepţi şi buni la suflet? Deocamdată aştept alte comunicate, mai lămuritoare.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG