Despre povestirea de debut a lui Soljenițîn, Druță scria că aceasta era bine cunoscută în cercurile literare încă înainte de publicare, numai numele autorului nu spunea mare lucru. Odată cu apariția de sub tipar a nuvelei în revista „Novîi mir”, el recomanda cititorilor să ia aminte la numele lui Aleksandr Soljenițîn.
„O zi din viața lui Ivan Denisovici”, în opinia lui Ion Druță, era „cea mai mare și mai compactă abordare artistică a fărădelegilor comise în vremea cultului lui Stalin”. Tema deschisă de partid pentru literatură, menționa Druță, și-a așteptat „primul său mare artist” și el n-a întârziat să apară.
Stalin, arăta scriitorul, se făcea vinovat nu numai de numărul de victime ale fărădelegilor, dar și de înjosirea demnității omului pe care l-a redus la dimensiunea unei „rotițe dințate” neînsuflețite. În povestirea sa Soljenițîn, observa Druță, a descris „roțile dințate” de mărimi diferite din lagărul înconjurat de sarmă ghimpată și a relatat cum un „colhoznic simplu”, Ivan Denisovici Șuhov, n-a dorit să devină o „simplă rotiță dințată”. Ca și autorul, Șuhov a trebuit să ispășească opt ani de lagăr bătuți pe muchie, fiind gata să renunțe la ultimile lucruri primite din libertate doar pentru a-și procura o fărâmă de respect față de sine.
„O povestire mică”, exclama Druță, „dar cât de larg s-a făcut în literatura noastră!” Scriitorul era încrezător că normele literare restrictive impuse de „cultul personalității” fuseseră amendate definitiv odată cu apariția nuvelei lui Soljenițîn. Părerea sa era că primenirea vieții culturale inițiate după congresele XX și XXII ale PCUS nu era „un cadou”, ci „o returnare legitimă” a unui teritoriu confiscat brutal literaturii și artei de Stalin.
Sperând că alte lucrări noi similare vor vedea lumina tiparului, Druță era conștient că lupta împotriva „cultului personalității” va trebui să continue pentru că în adâncul mașinăriei lăsate de Stalin se învârteau încă destule „roți dințate mari” care-și vedeau rostul în supravegherea de mai departe a „micilor rotițe”.
