«Frontul înghețat — Moscova contrariată» scrie la Paris Libération, care rezumă întregul fundal al presei occidentale, blocată în continuare în războiul din Ucraina.
Le Monde publică în acest timp, în numărul din această dimineață, două foarte incitante comentarii externe, unul semnat de premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, care pur și simplu acuză Europa că ar fi supusă unei «oligarhii de facto» exercitate de Paris și Berlin!
Tonul comentariului publicat în această dimineață de Le Monde este polemic, violent și lipsit de nuanțe. Pe fundal, însă, el marchează și un soi de ruptură între Polonia și Ungaria, deoarece polonezul Morawiecki atacă acolo principiul unanimității în luarea deciziilor externe ale UE, principiu pe baza cărui Ungaria lui Viktor Orbán poate, de pildă, să blocheze, sau să facă să tărăgăneze, anumite decizii privind Rusia.
Brazilia și Liz Truss: informațiile nopții
Bolsonaro și Lula în aceeași încăpere, în prima zi a campaniei prezidențiale din Brazilia. Marți, 16 august, seara, președintele brazilian, Jair Bolsonaro, și contracandidatul de stânga Luiz Inácio Lula da Silva, care tocmai își lansează campania oficială pentru alegerile prezidențiale din octombrie, s-au regăsit deodată „în două colțuri opuse ale aceleiași încăperi”, pentru ceremonia de preluare a mandatului unui judecător ca președinte al Curții Electorale Superioare din Brasilia, relatează O Globo. Dar cei doi oameni nu s-au „privit” și nici „nu și-au adresat cuvântul”, potrivit cotidianului.
Liz Truss spune că britanicii ar trebui să „se apuce să lucreze mai mult”. Șefa diplomației Marii Britanii, favorită pentru a-i succeda lui Boris Johnson în funcția de lider al Partidului Conservator și prim-ministru, spune că britanicii ar trebui să „se pună pe treabă”, potrivit unei conversații audio ajunsă în presă. În această înregistrare publicată de The Guardian, care datează, potrivit ziarului, de pe vremea când ea era numărul doi în Trezorerie (din 2017 până în 2019), ea sugerează că englezii, conaționalii ei, nu au nici „priceperea și nici puterea de muncă” a imigranților, rivalii lor străini.
Disputa franco-franceză despre „jihadismul de atmosferă”
Tot Le Monde mai publică azi și un text al islamologului francez Gilles Keppel, o lungă analiză de fapt, în care acesta analizează noul „jihadism de atmosferă”, în lumina atentatului eșuat împotriva lui Salman Rushdie, și în care el amintește că două mari teorii se înfruntă în Franța în chestiunea naturii jihadismului european: Cea a lui Gilles Kepel, care face responsabil salafismul importat din Arabia Saudită („jihadismul de atmosferă”); și cea a lui Olivier Roy, care transformă fenomenul într-un soi de revoltă a tinerilor defavorizați.
Astfel, răspunzând reproșului lui Gilles Kepel că el nu vorbește arabă, Olivier Roy se indigna în Libération: „Mi se reproșează că nu știu araba... Dar nu folosește la nimic să vorbești araba prin mahalalele industriale din Franța”… acele mahalale industriale de unde vin jihadiștii.
Sigur, e adevărat că mulți dintre tinerii jihadiști din Franța sau Belgia nu cunosc araba sau, dacă o vorbesc, atunci e vorba de araba din Maroc sau Algeria, practic o altă limbă decât cea vorbită in Siria sau Irak.
Specialiștii occidentali, însă, nici nu merg astăzi in Siria si Irak, pentru ca nu se poate călători acolo, si se bazează pe articolele puținilor ziariști care ajung in zonă. Oarecum așa cum un sovietolog autentic precum Alexandre Bennigsen reușise să reconstituie structura si funcționarea confreriilor musulmane sufi în URSS bazându-se aproape exclusiv pe presa sovietică, citind așadar in filigran si interpretând, exact cum facem noi astăzi când analizăm ideologia si funcționarea sectelor gnostice din antichitate pe baza textelor polemice ale dușmanilor și asupritorilor lor, părinții bisericii creștine.
Gilles Kepel, in schimb, pleacă de la premisa inversă si acuză influența salafismului, islamul de tip saudit, importat în Europa dupa primul razboi din Golf impotriva Irakului din 1990. Gilles Kepel acuză Islamul însuși. Salafismul se bazează pe doctrina wahhabită, saudită, si a ajuns, prin finanțare permanentă din partea Arabiei si prin nepăsarea si complezenta occidentalilor, sa se impună peste tot ca fiind Islamul autentic. Ceea ce era inițial doar ideologia unei secte din Arabia, combătută militar chiar de către Imperiul Otoman, a ajuns sa se impună prin impostură ca reprezentând Islamul autentic, global, planetar.
Gilles Kepel, asadar, acuză salafismul („jihadismul de atmosferă”) ca situându-se la sursa terorismului actual. Expert de teren, el spune: „Mergeți si ascultați ce se predică in unele moschei din Franța.” Evident, Olivier Roy nu poate face asta, pentru că nu știe araba.
S-a scris mult – sub aparența inteligenței și a subtilității – despre fenomenul radicalizării islamice printre tinerii musulmani ai marilor metropole occidentale. Impactul faptelor lor este disproporționat comparat cu numărul real al celor gata să treacă la violență oarbă. Aici se înfruntă două mari explicații. Pe de o parte cei care, sub diverse forme, afirmă că motivațiile asasinilor nu sunt nici ideologice și nici religioase, ci de natură expresionistă mai degrabă - o beție dată de estetica crimei.
Pe de alta, cei care afirmă că violența este o parte esențială din coerența Islamului. Violența are pentru ei o logică teo-logică. Adevărata explicație, care nu poate fi decât complexă, combină elemente din ambele teorii și se situează undeva la mijloc, ceea ce o face și mai îngrijorătoare.
Deja acum două decenii, în cartea sa Covering Islam (1997, cu subtitlul: Cum media și experții decid cum vedem restul lumii), răposatul Edward Said râdea de „islamologii” occidentali care nu cunosc nici una măcar din marile limbi ale Islamului (araba, turca sau persana) și care în cărțile si articolele lor oferă doar o bibliografie in engleză.
Sfârșitul epocii „Better Call Saul” și „Breaking Bad”
In sfârșit, la rubrica culturală, trebuie anunțat cu regret că ieri seară, 16 august, a fost difuzat ultimul episod al celui de-al șaselea și final sezon al foiletonului Better Call Saul de pe Netflix.
NME regretă deja această încheiere a unei epoci. Bob Odenkirk îl joacă acolo pe Jimmy McGill, alias Saul Goodman, un avocat american care alunecă pe o pantă din ce în ce mai întunecată.
De la cartierele rezidențiale din Albuquerque, New Mexico, până la firma de avocatură kitsch din una dintre zonele comerciale ale orașului, personajele din inima universului Breaking Bad au avut, din 2008 încoace, peste 120 de episoade pe Netflix.
Mai întâi a fost serialul cu același titlu (2008-2013), cu Walter White (Bryan Cranston), un profesor de liceu din sudul SUA care, după ce își descoperă cancerul, se apucă să facă metamfetamină cu fostul său elev Jesse Pinkman (Aaron Paul). Aventura a fost prelungită de filmul El Camino (2019). Dar, între timp, creatorii seriei. Vince Gilligan și Peter Gould, introduseseră un personaj secundar în acea saga, avocatul corupt Saul Goodman (Bob Odenkirk), erou al serialului încheiat ieri seară Better Call Saul (2015-2022).
S-a sfârșit acum și acesta, ca orice lucruri bune.