Linkuri accesibilitate

Ce este potlatch-ul și de ce proprietatea poate fi o frână în calea economiei


Copii din tribul amerindian Waorani, Parcul Național Yasuni

Cum este când obsesia cu posedarea locuinței e contestată chiar din templul neoliberalismului?

Dis de dimineață cu EL la Retro FM
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:00 0:00



Înspăimântătoarea eroare cu proprietatea” (The horrible housing blunder) este titlul editorialului și al anchetei centrale din ultimului număr al săptămânalului britanic The Economist, revista cea mai citită de către mediile financiare din City de la Londra.

Din partea acestui foarte conservativ săptămânal, pe care extrem-stângista publicație franceză echivalentă Le Monde Diplomatique îl acuza de a fi una din cele mai reacționare publicații neoliberale, ei bine, o asemenea anchetă în care The Economist deplânge obsesia cu proprietatea locuințelor poate stârni consternare.

The Economist scrie că obsesia cu proprietatea a ucis tendința spre antreprenoriat și aventurismul economic al tinerilor capitaliști și a blocat energiile economice ale Occidentului. Aici intrăm într-o dispută de fond, morală mai mult decât economică, cu tot ceea ce înseamnă ideologia românească contemporană a pieței.

Să lăsăm deoparte faptul că sectanții români ai pieței nu iau în seamă nicio trăsătură umană neproductivă: bunătatea, generozitatea, filantropia, impulsul de a-i bucura pe ceilalți cheltuind din ce ai. Astea le-ar perturba ariditatea construcției. Hai să vedem însă cum explică ei, dacă într-adevăr goana după profit e motorul omenirii, cum explică ei mecanisme culturale atât de complexe cum e cel de potlatch, care stă la baza multor societăți umane.

Potlatch. Așa se numește acest concept fundamental în antropologie, care dă peste cap toate teoriile capitalismului vechi și nou. Potlatch este distrugerea ritualică a bogățiilor.

Distrugerea ritualică a ceea ce posezi. Termenul vine din limba indienilor kwakiutl, studiați pentru prima oară de Franz Boas prin anii 1880. Asta a influențat masiv opera lui Marcel Mauss și pe cea a lui Georges Bataille. Primul a scris L’Essai sur le Don, iar ce de-al doilea La Part Maudite.

Essai sur le Don (cum? dacă nu cumva e scris de Șolohov? Nu.) prezintă funcționarea societăților arhaice bazate pe dar și risipă. Prin potlatch se înțelege cheltuiala nemăsurată (cheltuială fiind un termen de fapt nepotrivit, pentru că banii nu sunt în general inventați în acele societăți), consumul excesiv, în colectiv, a ceea ce posezi, pentru a impresiona și a dobândi prestigiu.

În potlatch, așa cum vedem de-a lungul nenumăratelor cazuri atestate și descrise de Marcel Mauss, cutare șef indian se ruinează invitând la o masă monstruoasă tot tribul, ba chiar și triburile vecine, și ospătându-i într-un mod atât de grandios, încât în final omul nu mai posedă nimic. Da, dar capătă prestigiul necesar pentru a deveni șef și mai mare, sau îi rămâne numele în epopei, în vreme ce toți ceilalți se simt obligați să dea la rândul lor mese și mai înfiorătoare.

Întreaga economie a acestor societăți e construită în jurul cheltuielii nemăsurate și fără limită. Acumularea — temporară prin definiție — e destinată doar consumului ritualic sau distrugerii ostentative. Mulțumirea vine din pierdere.

Darul este astfel la baza economiilor acelor culturi, darul-schimb, l’échange-don. Darul dat și primit nu e o realitate statică, ci trebuie inserat intr-un eveniment colectiv, cu dansuri, transă și consum excesiv.

Marcel Mauss studiase potlatch-ul în trei arii culturale: America de Nord, Polinezia, Melanezia, dar potlatch-ul e larg răspândit pe întreaga planetă, in vreme ce economia în vederea tezaurizării, așa cum au răspândit-o europenii sub impulsul calviniștilor e o aberație istorică. Numai faptul că a răzbit planetar, înlocuind toate celelalte mentalități, o face acum să pară naturală.

Dar putem să ne închipuim neînțelegerile profunde, ireparabile, dintre amerindieni și primii coloni europeni calvini, sau quakeri, sau din orice altă sectă protestantă pentru care orice firimitură risipită e un păcat. Neînțelegerile sunt aici mai mari decât cele cauzate de limbi sau religii diferite. Secta banului, care consideră că banul e un bun în sine, care trebuie strâns, îngrijit și înmulțit, nu poate pricepe bucuria și frumusețea potlatch-ului și nu poate considera decât ca pe o rătăcire faptul că poți strânge ca să distrugi public, fiind slăvit etern după aceea.

Pentru noi, o societate risipitoare e condusă de o morală pe dos. Pentru ei, însă, pentru cheltuitorii exuberanți, activitatea umană cotidiană are scop pregătirea acelui moment al risipei și distrugerii amețitoare în care prinzi fugace esența ta de uman dăruitor, de prostituată sacră, blândă și gratuită de care toată lumea își va aminti după aceea. Nu e nevoie de explicații pentru a pricepe în care din societăți liantul social e mai solid.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG