Eram într-un sat uitat din Cîmpia Sorocii şi am intrat într-o alimentară micuţă.
„Aveţi ceai verde?”
„Ceai verde? N-avem de aista. Iaca negru este…” îmi răspunse vînzătoarea îmbrobodită, foarte mirată.
Aşadar, numai ceai negru era. Ceai verde – ioc. Ceaiuri de plante şi de fructe – ioc. Cică fiecare gospodar are plante în ogradă sau, la rigoare, acestea pot fi strînse prin coclauri.
„Ţăranii noştri beau numai ceai negru, cafea şi, desigur, bere! Dacă aş aduce ceai verde, nu l-ar cumpăra nimeni” mi-a explicat vînzătoarea, holbîndu-se la mine ca la un extraterestru.
Am discutat niţel cu această vînzătoare şi iată ce am aflat. Mai înainte sătenii îşi coceau pîine acasă, acum nu mai are nimeni chef să coacă pîine şi magazinaşul vîinde pîine cu toptanul. Înainte vreme, oamenii aveau vaci şi nimeni nu cumpăra lacatate. Acum au rămas numai vreo 7 vaci în sat şi toată lumea cumpără lactate din alimentară. Sigur lactatele vîndute ridică serioase semne de întrebare după scandalul lactatelor de la începutul anului. Bunăoară, pe un pachet de unt scria că produsul conţine 70% de grăsimi vegetale. Dar ţăranii nu se uită ce scrie pe pachet, aşa că untul acela se vinde ca pîinea caldă.
Se vinde bine şi apa minerală de cînd apa în fîntîni a devenit sălcie. Mai toţi preferă apa carbogazoasă. Apă plată nu prea este.
„Pentru ţăranii noştri apa plată e un fel de apă de fîntînă. Ei vor gaze!” mi-a lămurit vînzătoarea îmbrobodită.
Am plecat din acea alimentară cu un soi de amărăciune în suflet. Totuşi, e mai bine în oraş. Acolo găseşti de toate.
