Ce legătură este între explozia din portul Beirut și Republica Moldova ? Articolul lui Laurențiu Pleșca, publicat pe site-ul spotmedia.ro, e rezumabil la ideea că veriga regretabilă este nivelul corupției din Moldova. Nava Rhosos, încărcată cu aproape 2750 de tone de azotat de amoniu care a explodat, naviga sub pavilion moldovenesc, or obținerea pavilionului moldovenesc ar fi o veche și înfloritoare afacere oneroasă, care se face contra mită (de la câteva mii la câteva zeci de mii de euro).
Așa se explică de ce cazul Beirut nu este singular...
„Navele cu pavilion moldovenesc au mai fost implicate în diverse scheme de corupție și trafic de droguri. (…) Un caz celebru în presa internațională a fost nava Breath, înregistrată în Republica Moldova, care a fost depistată în Spania cu 1,4 tone de cocaină la bord și mai sunt și altele”, scrie Pleșca. Pentru România, pericolul unei explozii devastatare se află la doar 200 de kilometri, tot în Republica Moldova, respectiv în armamentul și muniția sovietice de la Cobasna, Transnistria.
Un comentariu ieșit din peisajul tematic obișnuit al presei românești este cel semnat de Alexandru Lăsescu, difuzat în Ziarul de Iași și reluat pe marginaliaetc.ro. Lăzescu atrage atenția că ostilitatea presei americane față de președintele Donald Trump este compactă și a reușit să-l transforme într-o caricatură de șef de stat.
Or asta, spune analistul, „ promovează în mod inerent şi o imagine caricaturală a Americii, în beneficiul direct al Chinei şi al Rusiei”. Lui Trump i se pot reproșa multe, în plan personal și politic, dar președintele a făcut și lucruri bune (sunt enumerate câteva). „Etichetat drept fascist, chiar nazist, rasist, simpatizant al supremaţiei albilor”, devenit subiect nefrecventabil în orice dialog în Europa, Donald Trump este considerat „cel mai mare pericol pentru întreaga lume”. Altfel spus, un dictator. Dar asta nu se potrivește cu faptul că președintele american este „atacat virulent și permanent (…) la conferinţele de presă de la Casa Albă, pus sub acuzare în Congres, criticat constant în cea mai mare parte a mass media” și „nu poate opri publicarea unei cărţi în care este prezentat într-o lumină extrem de nefavorabilă”.
”Dacă aşa arată un dictator, este aproape imposibil de văzut cum ar trebui să-i descriem pe Kim Jong-un, XiJinping, Vladimir Putin sau Erdogan”...
Iulian Chifu comentează pe larg pe blogurile Adevărul consecințele hotărârii definitive de la CEDO prin care i se dă dreptate fostului procuror șef anticorupție Laura Codruța Kovesi împotriva statului român: mai precis, împotriva Curții Constitutționale care i-a încălcat dreptul la liberă exprimare și apărare la momentul când a fost destituită din funcție. Surpriza care a reaprins resentimentele față de Kovesi a fost că ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a decis să nu atace hotărârea CEDO la Înalta Curte de Casație și Justiție. A făcut-o pentru că acțiunea n-ar fi avut sorți de izbândă și pentru că juristul care este a admis ca întemeiate argumentele sentinței CEDO. Iulian Chifu dezvoltă apoi insistent pe consecințele care ar trebui să apară: practic, hotărârea CEDO obligă România să-și reformeze sistemul de justiție, mai pecis să repare ceea ce a stricat guvernarea pesedistă aflată în funcție în 2017. O poate face radical, modificând Constituția, sau, mai simplu, reparând legea referitoare la Curtea Constituțională.
