În romanul Primul cerc al lui Aleksandr Soljenițîn (al cărui titlu sugerează infernul lui Dante, unde „primul cerc” sunt limburile în care sălășluiesc întru incertitudine cei care n-au putut fi mântuiți înainte de moarte), figurează câteva scene cu un Stalin demonic, încarnare a răului absolut și manipulatoriu, dar care deodată își pune probleme lingvistice. Mai precis, Stalin se frământă acolo dacă în termeni marxiști limba poate fi considerată ca făcând parte din „suprastructură” sau din „infrastructură”. Este ea mijloc de producție, unealtă, sau creație imaterială, sau ce?
E total irelevant astăzi ce însemnau acei termeni în vulgata marxistă a stalinismului, în schimb ce poate fi reținut este că Soljenițin evoca acolo un episod real: căderea în dizgrație, datorită schimbării de atitudine a lui Stalin, a teoriilor lingvistului oficial al regimului care fusese Nikolai Marr. Acela, un georgian ca și Stalin, și ca și șeful NKVD-ului (care avea să fie ulterior rebotezat KGB) Lavrenti Beria, Nikolai Marr așadar murise în 1934, dar doctrina lui centrală, pe care Stalin avea s-o renege, a figurat în manuale și a făcut parte din ideologia regimului până la începutul anilor 1950.
În mod straniu, acea doctrină avea accente cvasi-biblice, căci postula existența în noaptea timpurilor a unei limbi „adamice”, o proto-limbă din care ar fi descins limbile istorice și moderne. Ba chiar, Marr inventase termenul de „iafetic” pentru acea limbă primordială, de la numele unuia din cei trei fii ai Noe, Iafet, ceilalți doi fiind Sem (al cărui nume a fost dat limbilor semitice) și Ham (limbile „hamitice”).
Turnul Babel: mitul limbii inițiale, primordiale, și cum o știință precum lingvistica poate regresa
Atât de mare fusese obsesia lui Nikolai Marr cu ideea de a „reconstitui” limba primordială, încât ajunsese la concluzia, pe care a difuzat-o larg în URSS, dar și în afară, că toate limbile umanității vin nu doar dintr-o singură „proto-limbă iafetică”, dar chiar că întreaga vorbire umană urcă, în adânca preistorie, până la patru vocabule primordiale, patru interjecții, care după el erau... sal, ber, yon și rosh!
Un loc central în doctrina lui Marr îl juca limba georgiană (kartveliana), considerată a fi rămas cea mai apropiată de limba primordială (ah, sigur, suntem liberi să considerăm o întâmplare faptul că georgiana era limba maternă atât a lui Marr, cât și a lui Stalin și Beria). Coborâtă la acest nivel, o asemenea teorie lingvistică ține mai degrabă de domeniul psihiatriei, și totuși ea a domnit câteva decenii în universitățile sovietice.
Că este imposibil să poți urca atât de mult în timp cu reconstituirea unei limbi oarecare (ca să nu mai vorbim de o limbă „adamică” sau „iafetică” de la începutul preistoriei, un soi de Ursprache) o știm din teoria clasică a lingvistului american Morris Swadesh (ai cărui părinți erau evrei basarabeni, de altfel), potrivit căreia orice limbă își schimbă și își înlocuiește în decursul unui mileniu un anume procent de cuvinte din fondul lexical, în medie vreo 14%-15%. (Ajunge să comparăm un text din primii cronicari moldoveni cu limba de azi, ca să vedem că așa este.) Asta înseamnă că în șase milenii o limbă devine de nerecunoscut, se modifică total, fie și numai la nivelul lexicului, fără a mai vorbi de gramatică și tipologie.
Și așa ajungem la uluitoarea constatare că absurda teorie a lui Marr a fost reînviată recent, în ultimele decenii, de lingviști occidentali, în special americani, și că o asemenea pseudoștiință a ajuns să fie predată în universități de prestigiu. De pildă, Merritt Ruhlen (decedat în 2021), a predat ani de zile la Stanford!
Teoria se numește astăzi „Nostratism”, de la latinescul „nostrates” („ai noștri”). Printre fondatorii ei au fost și lingviști autentici, precum Joseph Greenberg, care a reușit performanța de a clasifica totalitatea limbilor africane într-un mod foarte convingător, acceptat astăzi practic universal. Clasificările nostraticilor precum pomenitul Merritt Ruhlen sunt însă în general ridicole, deseori chiar ignorante, trecute însă de la profesor la studenți. Astfel, centrală pentru „Nostratism” este presupusa existență a unei „familii de limbi” numită „dené–caucasiană”, care reunește, potrivit lor, limbile indienilor din America de Nord din familia Na-Dené (dintre care cea mai cunoscută este navajo) cu… chineza, tibetana și… „limbile caucaziene”!
Sărind peste faptul că nu există o familie unică de limbi caucaziene și că acelea formează la rândul lor trei familii total neînrudite între ele (nu există nimic comun între cecenă și georgiană, de pildă), dar… chineza și tibetana alături de limbile indienilor americani? Ba chiar vârâtă la pachet și cu limba bască din Europa, în munții Pirinei.
„Metoda” nostraticilor este de a reduce tot lexicul limbilor comparate la rădăcini monosilabice (de tipul sal, ber, yon sau rosh), uneori chiar monoconsonantice sau monovocalice și de a trage concluzia unei rudenii. Ei lasă cu totul deoparte gramatica, structura și tipologia limbilor comparate. Este limpede că atunci când se coboară la gradul acesta de lipsă de rigoare științifică, orice poate fi comparat cu orice și se poate da iluzia că avem posibilitatea de a ne întoarce până la Turnul Babel… sau până la Adam, cel care „a pus nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice“ (Facerea 2, 20).
Stalin, care într-o scenă ilară din romanul Primul cerc al lui Soljenițîn, argumentează nocturn la telefon cu Beria (în georgiană, desigur, precizează Soljenițîn) ar rânji satisfăcut aflând că în California unii studenți, la doar două generații după mișcarea hippie, învață teoriile lui Marr pe care el însuși le repudiase, ba chiar cred că pot reconstitui limba din preistorie până la cele patru vocabule primordiale: sal, ber, yon și rosh!
