Linkuri accesibilitate

Ce mai fac uleiul de palmier şi uleiul de rapiţă


Realitatea cu amănuntul, văzută de Iulian Ciocan

Scandalul laptelui a fost în februarie 2018, a fost atunci un schimb de voci iritate, după care s-a aşternut o linişte mormîntală. Atunci nişte analize au identificat ulei de palmier şi ulei de rapiţă în lactate, dar acum, în octombrie 2019, noi nu mai ştim ce schimbări au suferit lactatele pe care le mîncăm.

Ce mai fac uleiul de palmier și uleiul de rapiță?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:05 0:00
Link direct



Am impresia că şi ANSA a luat apă-n gură şi nu vrea să ne lămurească. Scandalul s-a încheiat subit. Omului simplu nu îi este clar cine a avut dreptate.

Eu de atunci mă tot gîndesc la lactatele noastre. Îmi amintesc că într-o discuţie cu reprezentantul unui producător aflasem că în unele lactate există ulei de palmier şi ulei de rapiţă. Zilele astea am citit pe mai multe site-uri că uleiul de rapiţă este făcut printr-o metodă nenaturală de procesare ce implică temperatura ridicată, deodorizarea şi solventul toxic hexan. Am aflat că, în general, uleiul de rapiţă nu este atât de dăunător precum alte uleiuri vegetale (precum cel de soia), însă este încă departe de a fi sănătos. Şi mă întreb: la noi cîtă lume, atunci cînd cumpără lactate, are idee ce e uleiul de rapiţă? Oamenii noştri ştiu că lactatele de aici au ulei de rapiţă şi în general ei ştiu cu exactitate ce conţin lactatele?

Cînd pe ambalaj scrie doar “grăsimi vegetale”, nu mai ştii exact ce fel de grăsimi vegetale sunt acelea, dar ar trebui să ştii. A fost un scandal, spiritele au fost inflamate, după care scandalul a dispărut şi e linişte şi pace. Păi, ce a fost atunci, stimabililor?

XS
SM
MD
LG