Ca și faimoasa „promisiune” despre care se spune că ar fi fost făcută de NATO lui Gorbaciov și URSS-lui, că nu se va extinde niciodată în Europa de Est, la fel, simetric, nici summit-ul NATO ținut la București, în 2008, nu conținea vreun orar precis al aderării Ucrainei (și Georgiei) la Alianță.
O astfel de perspectivă e departe de a putea deveni realitate. Pe de o parte, ar fi nevoie de unanimitatea celor 30 de state membre.
Doar că „nu există un consens între Aliați, unii subliniind reformele politice și militare necesare în Ucraina, ca o condiție prealabilă”. Statele Unite și Canada sunt, în principiu, în favoarea posibilei aderări a Ucrainei la NATO, dar fără a susține o procedură accelerată... care nu a fost prevăzută juridic.
NATO la București: promisiunea din 2008
Promisiunea făcută Ucrainei, ca și Georgiei, de a fi primite în NATO datează așadar de la summit-ul de la București din… 2008! Declarația finală a membrilor NATO de atunci conținea următorul paragraf:
«NATO salută aspirațiile euro-atlantice ale Ucrainei și ale Georgiei de aderare la Alianță. Am convenit astăzi că aceste țări vor deveni membre NATO. Ambele națiuni au adus contribuții valoroase la operațiunile Alianței. Salutăm reformele democratice din Ucraina și Georgia și așteptăm cu nerăbdare alegeri parlamentare libere și corecte în Georgia în luna mai. MAP (Membership Action Plan) este următorul pas pentru Ucraina și Georgia în drumul lor direct spre aderare. Astăzi clarificăm că sprijinim cererile acestor țări pentru MAP. Prin urmare, acum vom începe o perioadă de angajament intens cu ambele la un nivel politic înalt. Le-am cerut miniștrilor de externe să facă o primă evaluare a progresului la reuniunea lor din decembrie 2008. Miniștrii de externe au autoritatea de a decide cu privire la cererile MAP ale Ucrainei și Georgiei.»
Pentru a participa însă la MAP, la „Planul de acțiune pentru aderare” la NATO, țările candidate trebuie să-și fi soluționat „disputele lor internaționale prin mijloace pașnice (...) în conformitate cu principiile OSCE și ale relațiilor de bună vecinătate”, indică organizația, care continuă, aparent fără drept de apel: „De fapt, anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia, persistența conflictului din Donbas și războiul declanșat de guvernul lui Putin în februarie 2022 împiedică orice posibilitate a Kievului de a adera la NATO”.
Au trecut deja 14 ani de la promisiunea făcută Ucrainei și Georgiei în 2008, iar NATO s-a grăbit foarte mult atunci, în entuziasmul anilor 2000, când încă plutea moștenirea liniștitoare a atitudinii pro-occidentale a lui Elțîn.
În acel moment, toată lumea uitase când s-a făcut acea promisiune, că o țară nu poate intra în NATO dacă nu are rezolvate toate problemele de conflict de frontieră. Or, cele trei țări care se simt cele mai amenințate de Rusia, cu excepția balticilor, și anume: Ucraina, Georgia și Moldova, trei țări cu parte din teritoriu ocupat (desigur, Moldova s-a declarat neutră).
Nu doar Ucraina, dar și Georgia „on their mind”
Nu doar Ucraina, dar și Georgia are două entități administrative ale teritoriului său (Abhazia si Osetia de Sud) care s-au declarat independente și sunt protejate militar de Rusia.
Și totuși, NATO i-a promis și Georgiei, nu doar Ucrainei, că va intra în Alianță. Scurtul război ruso-georgian din august 2008 pusese însă deja capăt acestui vis. Indiferent cui revine responsabilitatea declanșării ostilităților atunci, rezultatul este că Georgia a pierdut, Rusia a ocupat Osetia de Sud, iar tancurile rusești se află de atunci încoace la doar 50 km de Tbilisi, capitala Georgiei.
În principiu, Carta NATO nu permite ca Alianța să primească un membru care are părți din teritoriu ocupate.
E drept, unii strategi și experți au sugerat că o țară ar putea totuși intra în NATO fără a beneficia de acel articol 5 care îi apără automat teritoriul. Cel care a venit cu această idee e fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen, pornind de la ideea că în timpul Războiului Rece, când Germania de Vest era membru în NATO, Germania de Est, DDR, comunistă, era ocupată de URSS, așa încât NATO nu putea s-o apere.
E limpede însă că s-a intrat într-o buclă logică odată cu promisiunea făcută Ucrainei și Georgiei în 2008, pentru că ar trebui ca NATO să intervină preventiv înainte de a primi un membru cum sunt cele două țări agresate, deoarece, odată primită o țară, există obligația de a interveni militar.
Atunci, în 2008, s-a intrat așadar într-o buclă diplomatică din care nu se poate ieși doar prin simple noi promisiuni.