Linkuri accesibilitate

Ce riscuri implică o retragere completă a SUA din Afganistan

Președintele SUA, Joe Biden, vorbind despre retragerea din Afganistan șa Casa Albă, 22 august 2021

Observatori politici apreciază că riscurile unei retrageri complete americane din Afganistan la 31 august sunt foarte mari. Talibanii controlează acum zone din preajma aeroportului din Kabul și, odată ce Statele Unite retrag cei 5.800 de militari de acolo, evacuarea militarilor și diplomaților rămași depinde de bunăvoința inamicului.

Ce riscuri implică o retragere completă a SUA din Afganistan
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:56 0:00
Link direct

Un purtător de cuvânt taliban a reafirmat că extinderea termenului de retragere nu este admisibilă și acesta este probabil motivul pentru care, deocamdată, și președintele Biden menține acest termen, în ciuda apelurilor aliaților, între care și Marea Britanie, veteranilor americani ai războiului din Afganistan și altor organizații care doresc ca un număr cât mai mare de aliați afgani să fie evacuați.

Biden a spus că planul de retragere rămâne același, cu condiția ca talibanii să coopereze, inclusiv acces la aeroport și continuarea operațiunilor americane de evacuare.

Secretarul de stat Tony Blinken a arătat că este în contact cu oficialități NATO și din Turcia pentru a oferi acoperire retragerii forțelor americane.

Pregătiri de război: Luptătorii antitalibani se antrenează în Valea Panjshir

24 august: luptători antitalibani antrenându-se în zona Abdullah Khil din districtul Dara în provincia Panjshir.
1/16 24 august: luptători antitalibani antrenându-se în zona Abdullah Khil din districtul Dara în provincia Panjshir.
Luptătorii care au jurat să opună rezistență guvernării talibanilor din Afganistan se pregătesc pentru bătălia în singura zonă a țării care nu este deplin controlată de gruparea islamistă.
Abrupta și accidentata vale Panjshir este renumită ca bastion natural împotriva oricărui atac și nu a fost niciodată cucerită de forțele sovietice sau de talibani în conflictele anterioare.
2/16 Abrupta și accidentata vale Panjshir este renumită ca bastion natural împotriva oricărui atac și nu a fost niciodată cucerită de forțele sovietice sau de talibani în conflictele anterioare.
Luptătorii care au jurat să opună rezistență guvernării talibanilor din Afganistan se pregătesc pentru bătălia în singura zonă a țării care nu este deplin controlată de gruparea islamistă.
Ahmad Masud este liderul Frontului Național de Rezistență. Este fiul eroului din rezistența antisovietică ucis în Afganistan, Ahmad Shah Masud. Acesta a luptat împotriva talibanilor în anii 1990 și începutul anilor 2000 până când a fost ucis de atentatorii sinucigași Al-Qaeda. Ahmad Masud vorbește, în această fotografie, cu un jurnalist, la casa sa din Bazarak, provincia Panjshir, Afganistan, pe 5 septembrie 2019.
3/16 Ahmad Masud este liderul Frontului Național de Rezistență. Este fiul eroului din rezistența antisovietică ucis în Afganistan, Ahmad Shah Masud. Acesta a luptat împotriva talibanilor în anii 1990 și începutul anilor 2000 până când a fost ucis de atentatorii sinucigași Al-Qaeda. Ahmad Masud vorbește, în această fotografie, cu un jurnalist, la casa sa din Bazarak, provincia Panjshir, Afganistan, pe 5 septembrie 2019.
Luptătorii care au jurat să opună rezistență guvernării talibanilor din Afganistan se pregătesc pentru bătălia în singura zonă a țării care nu este deplin controlată de gruparea islamistă.
4/16

5/16

6/16

7/16

8/16

9/16

10/16

11/16

12/16

13/16

14/16

15/16

16/16

Secvența anterioară
Secvența următoare

Statele Unite au avut circa 2.500 de militari la Kabul până luna trecută și intenționează să mențină circa 650 pentru apărarea ambasadei americane. Acum efectivele militare americane care coordonează evacuarea sunt de circa 6.000. Talibanii au propriile lor puncte de control, în jurul aeroportului și pot oricând bloca accesul sau chiar ataca aeroportul.

Președintele Biden a cerut Pentagonului să efectueze retragerea conform planului, dar să și aibă variante alternative, în cazul în care situația degenerează.

În alocuțiunea sa, Biden a spus că însăși talibanii pot fi țintele unor atacuri din partea grupării ISIS, un inamic al mișcării. În acest context, analiști se tem pentru ce s-ar putea întâmpla cu cei rămași după 31 august, dacă forțele americane sunt retrase.

  • 16x9 Image

    Valeriu Sela

    Corespondentul Europei Libere la Washington, fost director adjunct al redacției pentru România, VOA.

Acest material face parte din categoria
XS
SM
MD
LG