Aşteptam într-o zi autobuzul 30, la Aeroport, ca să revin în oraş şi am intrat în vorbă cu un străin, cu bagaje, care tocmai sosise în premieră în Moldova. Era un bărbat de circa 60 de ani care venise dintr-o ţară occidentală şi care era curios să afle cît mai multe despre RM.
Înainte să-i povestesc cîteva lucruri despre patrie, am fost curios şi eu să aflu ce ştia el despre Moldova înainte de-a veni. Ei bine, omul nu ştia prea multe. Mai exact, nu ştia nimic cu excepţia a două lucruri. Auzise el că Moldova e o ţară săracă şi chiar m-a întrebat ce salarii avem aici. I-am spus şi omul a dat din cap că da, salariile sunt de rîsul curcilor. „Dar cum supravieţuiţi cu aceste salarii?” m-a întrebat occidentalul. I-am povestit, i-am vorbit şi despre bătrînii de la sate cu pensii de 1000-2000 de lei şi oaspetele a fost foarte mirat. I se părea incredibil că e posibil să trăieşti la bătrîneţe cu 1500 de lei.
Al doilea lucru pe care îl auzise omul acasă despre Moldova e că ţara noastră e un fief al prostituţiei. Şi m-a întrebat dacă e adevărat ce ştia. Chestia asta, recunosc, m-a jignit şi am fost pe punctul de a-l brusca pe domnul străin. M-am gîndit însă că nu era cazul. Asta auzise el undeva în ţara lui. Deci domnul nu avea nici o vină. I-am explicat că prostituţia aici nu e cu mult mai gravă decît în alte părţi ale lumii şi am insistat că e vorba de nişte prejudecăţi, că o ţară mică şi puţin necunoscută poate deveni lesne victima prejudecăţilor. Domnul străin m-a ascultat cu atenţie, dînd din cap înţelegător.
„Şi chiar nu mai ştiaţi nimic despre Moldova în afară de domnia sărăciei şi prostituţiei?” l-am întrebat.
Omul s-a îngîndurat, a meditat preţ de cîteva secunde, apoi şi-a lovit fruntea cu mîna şi a exclamat: „Vinurile! Mi-am amintit! Aveţi vinuri bune, nu?”
Am simţit şi eu cum mă binedispun brusc. Îmi răsărise un zîmbet în colţul gurii.
„Da, asta e! Avem cele mai bune vinuri, domnule!” am exclamat şi eu, simţind un soi de uşurare imensă.
