După câțiva ani de hibernare în care singura sa activitate pare să fi fost aceea de a da, în doze infinitezimale, avize legate de colaborarea cu Securitatea, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității iese din nou la scenă deschisă pentru a declanșa războiul disciplinar-administrativ împotriva lui Mădălin Hodor, istoric, până mai ieri cercetător intern al CNSAS.
Mădălin Hodor a publicat luna trecută în revista 22 un tabel cu aproape două sute de persoane care ar fi fost colaboratori ai Unității militare 0225 din cadrul Securității Statului. Acel departament se ocupa cu „contracararea acţiunilor ostile RSR desfăşurate de centrele de propagandă din străinătate”. Ulterior, într-un text explicativ, Mădălin Hodor i-a numit pe titularii listei „Elitele colaboraționiste cu Securitatea”. Pe coperta documentului oficial scria clar Dosar organizatoric. Liste colaboratori, așadar cel puțin din punct de vedere oficial nu încape îndoială că este vorba despre o înșiruire de agenți de influență acceptați și agreați de serviciul secret comunist. Documentul înregistrat de Centrul de informații externe în 1985 a fost desecretizat de CNSAS în martie acest an, lista devenind prin urmare publică sau, cel puțin, disponibilă cercetătorilor interni și externi ai Consiliului.
Mulți dintre colaboratorii prezenți pe listă trăiesc și mulți dintre cei mulți duc o viață bună și prosperă. Ei sunt azi jurnaliști, istorici, muzicieni, sociologi, profesori universitari și academicieni. Acolo îi descoperim pe Horia Andreescu, Cornel Nistorescu, Dan Berindei, Ioan Caproșu, Dorel Abraham sau Ștefan Cazimir. Cel mai răsunător nume este însă al lui Ioan Aurel Pop, rector al Universității Babeș Bolyai și recent uns președinte al Academiei. El se alătură altor nume academice deconspirate de-a lungul timpului, în ciuda declarațiilor pe propria răspundere că nu au făcut parte din structurile fostei poliții politice.
Mădălin Hodor prezenta cu prudență descoperirea, uimit parcă și el de numele din tabel, fără însă a învinui sau acuza pe cineva, evitând chiar să folosească sintagma „colaborator al Securității”. Dar nici nu pretindea, așa cum au făcut-o alții, că tabelul ar fi fost doar o listă de cumpărături a Securității, cuprinzând așadar doar intențiile de racolare. Nu, susține el într-un articol apărut ulterior, este vorba despre colaboratori activi ai UM 0225, implicați în activitatea de urmărire/dezinformare a românilor din diaspora. Mulți dintre cei prezenți pe listă nu au încercat să dea vreo explicație sau să-și apere reputația, răspunzând acuzației implicite cu o tăcere plină de tâlc.
Reacționând cu întârziere și cu o retorică plină de sofisme, președintele Academiei Române nu a negat posibilitatea ca parte din activitatea sa în perioada predoctorală să fi fost asociată cu încercările autorităților comuniste de a influența diaspora. El susține că nu a semnat „niciun acord de colaborare cu nicio formă a Securității, interne sau externe”. Are, de altfel, adeverință CNSAS că nu ar fi colaborat cu Securitatea iar pe lista publicată de revista 22 se vede că, în dreptul numelui său, stă scris cu creionul NU, ceea ce ar însemna, spune Ioan Aurel Pop, că de fapt numele său era anulat și scos de pe listă. El recunoaște, totuși, că a publicat, la rugămintea conducătorului său de doctorat, câteva articole în presa românească destinată străinătății, dar spune că n-a avut încotro și că publicarea listei nu are de-a face cu aflarea adevărului, ci vrea să compromită numirea ca președinte al Academiei. Și cu asta basta. Academia nu a inițiat nicio anchetă, „nicio cercetare administrativ-disciplinară”, nu s-a disociat și nici nu s-a asociat să-și apere președintele. De parcă nu ar fi fost în joc propriul prestigiu. Și asta în contextul în care academicienii, în frunte cu Ioan Aurel Pop s-au asociat nu odată să semneze diverse scrisori și apeluri naționaliste antiglobalizare. O lipsă de reacție care are de-a face, probabil, cu prezența multor academicieni de ieri și de azi pe listele scurte de privilegiați ai sistemului comunist și pe cele ale colaboratorilor cu Securitatea.
Și nu numai academicienii au păstrat tăcerea, dar și universitarii, jurnaliștii, artiștii sau intelectualii s-au ferit de analiza contextului în care numele colegilor de breaslă apăreau în acest tabel și nici nu s-au dezis de aceștia, de ca și cum nu ar avea vreo importanță sau semnificație. S-ar zice că demantelarea Securității și demascarea agenților și colaboratorilor acesteia sunt importante doar teoretic și că mulți și-au încheiat socotelile cu trecutul privind încrezători la viitor.
Publicarea listei lui Hodor a declanșat aproape imediat un război deschis între istoric și CNSAS. Colegiul s-a dezis de articolele cercetătorului spunând că nu ar reprezenta punctul de vedere al instituției, a inițiat „cercetări administrative și disciplinare” împotriva lui și l-a suspendat cu nouă voturi pentru și două împotrivă. Un scor care spune multe despre atmosfera de restaurație care domină CNSAS. Așadar, singurul rezultat al unei liste care ar fi trebuit să producă un cutremur de proporții cel puțin în Academie, dacă nu și la Banca Națională (pe listă se află și purtătorul de cuvânt al BNR, Adrian Vasilescu. Despre academicianul Mugur Isărescu, șeful secției economie, a ieșit cândva la iveală că a fost racolat de Securitate după terminarea facultății și înainte de angajarea la Institutul de economie Mondială. A fost coleg de serviciu secret cu Daniel Dăianu, și el membru titular al secțiunii economice și fost ofițer la DIE), singurul efect, spuneam este solidarizarea Colegiului împotriva celui care i-a deconspirat pe colaboratori.
Cei care mai au memorie își amintesc că nu alta a fost reacția CNSAS acum șaptesprezece ani, în 2001, când istoricii Dorin Dobrincu și Gabriel Catalan, ultimul fiind pe-atunci și angajat CNSAS, au publicat informații din dosarul de la Securitate al patriarhului Teoctist. Și atunci comisia de disciplină a decis desfacerea contractului de muncă și cercetarea disciplinară a cercetătorului (dosarul destituirii, aici). Gheorghe Onișoru, directorul de atunci al CNSAS, spunea că istoricul nu ar fi avut dreptul să prezinte rezultatele cercetărilor prin arhive pentru că „este funcționar public.” Aceeași atitudine, aceeași procedură și aceleași argumente ca și în cazul Hodor. Un fel de a spune că deconspirarea securității trebuie făcută prin conspirarea securiștilor.
Multe sunt motivele care explică această reacție paradoxală a unei instituții care ar trebui, cel puțin teoretic, să deconspire sistemul represiv și colaboratorii acestuia. Primul ar fi păcatul originar al negocierilor politice care au dat naștere legii în 1999. Modificările făcute de CDR și aliații săi în proiectul propus de Constantin Ticu Dumitrescu au fost atât de mari și vitale încât președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici a repudiat legea votată, cu chiu - cu vai, refuzând să se identifice cu ea. În timp, legea a fost desfigurată și mai mult, iar redefinirea noțiunilor de lucrător și colaborator al Securității au restrâns și mai mult categoriile cu pricina, ceea ce a făcut quasi-imposibilă deconspirarea poliției politice a cărei definiție a fost nuanțată până la dispariție. Un alt motiv este politizarea Colegiului. Cu o conducerea desemnată pe considerente politice (ca, de pildă, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, la Consiliul Național al Audiovizualului sau la Curtea Constituțională), CNSAS se transformă tot mai mult într-o instituție destinată rezolvării asimetrice și subtile a conflictelor politice, o strategie care seamănă tot mai mult cu cele folosite de comuniști să-și reducă adversarii la tăcere.
CNSAS este condus azi de Constantin Buchet propus de PSD. Acum 18 ani el era reprezentant al PRM în Colegiul CNSAS și a pus umărul din greu pentru concedierea lui Catalan. Toți cei care au sperat ca după condamnarea în Parlament a comunismului să aibă loc marea deconspirare a atrocităților Securității au înțeles în aceste zile că nu au nimic de așteptat de la un Colegiu desemnat pe baza algoritmului politic să facă marea curățenie postcomunistă, mai ales că mulți dintre cei pe care ar trebui să-i investigheze CNSAS (cei care-i votează, de altfel, componența) provin din pepiniera de cadre a partidului comunist.
Istoricul Mădălin Hodor este cea mai recentă victimă a Securității, marginalizat și anchetat de un mecanism de protecție preocupat mai degrabă de conservarea status-quo-ului și imunizarea față reforme, decât de exorcizarea Securității și a sechelelor comuniste. O victimă inutilă, dacă societatea va continua să accepte prezența în funcții-cheie a foștilor securiști și activiști ca pe-o fatalitate mioritică, oarbă, cu care nu poate lupta decât retoric.
