Linkuri accesibilitate

Cehii renunță la acordurile din perioada comunistă și obliga Rusia să plătească pentru terenuri


Acțiune de protest la Praga, în apropierea ambasadei Rusiei. 15 mai 2023
Acțiune de protest la Praga, în apropierea ambasadei Rusiei. 15 mai 2023

Guvernul ceh a anulat miercuri 17 mai acordurile din epoca comunistă care permiteau Rusiei să folosească gratuit terenuri și proprietăți din Praga și din alte zone.

Fosta Cehoslovacie a cedat gratuit fostei Uniuni Sovietice terenuri și proprietăți pentru a le folosi în scopuri diplomatice în anii 1970 și 1980, când Praga era guvernată de comuniștii dirijați de Moscova.

Rusia a moștenit utilizarea gratuită atunci când Uniunea Sovietică s-a prăbușit în 1991, dar Praga a insistat de atunci că Rusia a folosit terenurile și proprietățile în alte scopuri decât cele diplomatice, inclusiv în scopuri comerciale.

„Guvernul a anulat acordurile din perioada comunistă în baza cărora guvernul rus folosea gratuit zeci de terenuri din Republica Cehă”, a declarat ministrul de externe Jan Lipavsky într-un mesaj pe Twitter. „Utilizarea gratuită de către Rusia ar trebui să fie înlocuită cu o utilizare bazată pe contracte de închiriere pentru a preveni îmbogățirea nejustificată”, a adăugat el.

Agenția cehă de știri CTK a declarat că decizia se referă la 59 de terenuri și imobile, inclusiv blocuri de locuințe în apropierea ambasadei ruse din Praga - dar nu și la ambasada în sine.

Alte proprietăți afectate de decizie sunt situate în al doilea oraș Brno și în Karlovy Vary, o țintă populară pentru investitorii ruși în imobiliare până la izbucnirea războiului din Ucraina.

Relațiile dintre Praga și Moscova s-au deteriorat în 2021, când serviciile secrete cehe au anunțat că Kremlinul a orchestrat o explozie în 2014 într-un depozit de muniții din Cehia, deflagrație care a ucis doi angajați locali.

Ca urmare, cele două țări au expulzat zeci de diplomați. Rusia are în prezent șase diplomați la Praga, față de aproximativ 150 la începutul anului 2021.

Cehoslovacia a fost guvernată de Partidul Comunist din 1948 până în 1989, când regimul totalitar a fost răsturnat de revoluția pașnică de catifea. Patru ani mai târziu, țara s-a divizat în Republica Cehă și Slovacia.

Praga a oferit Ucrainei un ajutor umanitar și militar substanțial și a primit aproape o jumătate de milion de refugiați de război de la începutul invaziei rusești, în februarie 2022.

XS
SM
MD
LG