Linkuri accesibilitate

Cel care a vrut să fure o pictură murală a lui Banksy din Ucraina ar putea face 12 ani de închisoare


Banksy a confirmat că a realizat pictura murală din Hostomel și din alte șase localități ucrainene afectate de războiul declanșat de Rusia
Banksy a confirmat că a realizat pictura murală din Hostomel și din alte șase localități ucrainene afectate de războiul declanșat de Rusia

O pictură a lui Banksy de pe zidul unei case ruinate de atacurile rusești a fost recuperată după ce fusese furată la începutul lui decembrie. Cel care a încercat s-o valorifice ar putea face ani grei de pușcărie.

Procurorii din Ucraina au anunțat că persoana suspectată că a orchestrat înlăturarea unei picturi murale Banksy într-un oraș grav afectat de bombardamentele rusești ar putea fi condamnat la 12 ani de închisoare, dacă va fi găsită vinovată.

Lucrarea, care înfățișează o femeie cu mască de gaze și halat de casă ținând în mână un extinctor, a fost extrasă de pe un zid din orașul Hostomel, situat la nord-vest de capitala Kiev, pe 2 decembrie, potrivit autorităților.

Parchetul general ucrainean a precizat pe pagina sa de internet că bărbatul despre care crede că a organizat operațiunea a primit înștiințarea că este pus sub urmărire.

„Era conștient de valoarea lucrării și plănuia să vândă graffiti-ul și să dispună de fondurile primite după cum considera de cuviință”, se arată în comunicatul publicat pe 2 ianuarie. „Pentru a face acest lucru, el a apelat la ajutorul unor oameni care nu erau la curent cu intențiile sale, pe care i-a asigurat că are toate autorizațiile necesare pentru a demonta pictura murală.”

Procuratura Generală a estimat valoarea operei de artă a renumitului artist britanic la peste 9 milioane de grivne (243 900 de dolari).

„Infractorii au încercat să transporte acest graffiti cu ajutorul unor scânduri de lemn și polietilenă”, a precizat biroul. „Grație grijii cetățenilor, poliția și alte forțe de securitate au reușit să îi aresteze pe infractori”.

Presa ucraineană a relatat că opt suspecți au fost reținuți în legătură cu furtul picturii murale a lui Banksy. Pictura murală a fost recuperată și se pare că acum se află în custodia Ministerului ucrainean al Culturii, care va decide soarta ei.

Banksy a confirmat că a pictat această pictură murală și alte șase în locuri care au fost afectate de lupte grele după ce Rusia a invadat Ucraina la sfârșitul lunii februarie.

Una dintre ele, o gimnastă în echilibru pe o grămadă de moloz, pictată pe o clădire avariată de bombardamentele rusești în orașul eliberat Borodianka, a fost realizată de Banksy la 11 noiembrie.

Banksy, pictor a cărui identitate rămâne necunoscută, a creat mai mereu picturi cu un mesaj politic, în întreaga lume timp de aproape două decenii, inclusiv în New York, Londra și Cisiordania.

XS
SM
MD
LG