Linkuri accesibilitate

„Cel ce se întoarce în Moldova nu are nici un viitor”


Sabina Lăpteanu

Jurnalul săptămânii este semnat de Sabina Lăpteanu.

Nascută la 21 iunie 2000 în Chișinău. Viitoare absolventă a Liceului teoretic „Spiru Haret”. A frecventat mai multe cursuri de pictură și urmează să studieze artele frumoase în Olanda. În prezent e profesoară de pictură pentru copii și un fidel cenaclist la „Republica”.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:20 0:00
Link direct


Luni

Nimic mai odihnitor ca după ore să urci într-un troleibuz sovietic slinos și să mergi acasă. Și eu am fost întotdeauna fascinată de călătoriile cu troleibuzul. E pentru că asociază lumina din miezul zilei cu alunecările într-o duhoare prietenească. Acolo unde amprentele au o căldură proprie, unde ușile și ferestrele își arată rugina pe la încheieturi, unde până și pernuțele scaunelor au înscrise în ele legătura misterioasă dintre cusături și artă, melancolia mea începe să surâdă, se trezesc în mine bucurii de mult ațipite.

Clădirile din centrul vechi al orașului, odinioară pretențioase, pline de ifose, azi cârpite ca vai de ele, nu sunt lipsite de farmecul obscur, frumos de urât ce e, ciudat și totodată stârnind silă, al întregului Chișinău.

Marți

O penibilă impresie de deja-vu se ține de mine îndată ce aud smiorcăielile babelor despre cât le era de bine înainte. Eu care nu ascult discursurile lor, ci doar prind bâlbâieli fragmentare, mă simt plină până la refuz de vorbele acelea, de parcă le-aș cunoaște pe toate, pe de rost, de când lumea.

Mai sunt și alte ”aduceri aminte”, un pic mai plăcute, în care orice străin îmi poate părea uluitor de familiar, de parcă aș vedea în fiecare gest al lui ceva demult avut, de parcă mi s-ar băga cu sila ceva ce nu-i al meu.

Miercuri

Un bărbat de lângă mine pândește dacă-i observat și gângăvește, ca pentru sine, niște cuvinte fără înțeles. Se mai aud câteva mormăieli din partea altuia, care oftează, se arată la fel de afectat, dă de înțeles că e vorba de ceva important și își articulează cuvintele când știe că e auzit de mai mulți. E un complot să intri în troleibuz și să bați apa în piuă știind că toți sunt obligați să te asculte.

Sabina Lăpteanu
Sabina Lăpteanu

Mi-a rămas în minte, ca un ciulin nesuferit, după obișnuita ceartă despre politică, ultima vorbă a unuia dintre ei. Cum că libertatea vine doar prin democrație. Iată o vorbă goală și un cuvânt de neînțeles pentru foarte mulți. Cred că pentru omul de pe stradă din Chișinău, a fi liber înseamnă a-ți putea face în voie de cap. Sunt mulți cei care nu pot folosi acest cuvânt, chiar de ar încerca, cum n-ar putea folosi cuvântul „obturație” sau „lapidar”. Ei introduc libertatea acolo unde nu-i locul ei. Așa cum nu-i poți cere unui orb să-și aleagă între tablouri. Libertatea este un tot integral, care nu se dobândește prin mântuiri parțiale (libertatea de a scrie, de a citi în voie). Ea nu se capătă prin luptă, ci prin asumarea unor răspunderi noi, prin „aderarea” la ceva nou.

Joi

Troleibuzele sunt centre bune de observație. Cel mai bine e să te uiți din troleibuzul tău la oamenii din alte troleibuze. Cum ai fi la zoo și s-ar uita maimuțele din cușca unu la maimuțele din cușca doi. Doar că în cazul nostru e mult mai bine. Avem un cer schimbător ce se mișcă odată cu noi, avem un zgomot de fond, ca bătăile unei inimi îmbătrânite și mecanice, avem lumina din miezul zilei care îl poleiește în străluciri submarine și cel mai important – avem firele care îi înseamnă calea și care îmi par nespus de tandre.

Troleibuzele sunt centre bune de observație...

Mă duc cu gândul la tușele lui Pollock, conglomerate una-n alta, pictate cu vervă și brutalitate, și totuși duioase, ca niște vinișoare bine aranjate.

Vineri

Cel ce se întoarce în Moldova nu are nici un viitor. Într-o lume în care te ferești de guturai, de pământul care ți-a intrat în rană, când ai alunecat și ai căzut, de mirosul prea puternic al gunoiului și hainelor împuțite, și mai ales de urechile ciulite, el nu are ce căuta. Orice speranță, că se vor schimba lucrurile, că el le va schimba, toate acestea îi sunt străine. El nu se ține, ci e ținut. Cel ce rămâne aici e caraghios, ca un păianjen fără plasă, bătând în gol. De ce acceptă el această situație ridicolă? De ce refuză confortul compromisului? În toată povara de aici el e bineînțeles un anacronism, o tot mai rară piesă de muzeu.

Am găsit în buzunar o monedă și m-am jucat ținând-o la soare, scăpărând scântei înspre fețele celor din troleibuz. Afară e un aer plin de începuturi. Perfectă inutilitate a acestei zile splendide.

Vezi comentarii (2)

Acest forum a fost închis
XS
SM
MD
LG