Linkuri accesibilitate

Centralele pe cărbuni, pe cale de dispariție


Poluare cu dioxid de carbon
Poluare cu dioxid de carbon

Lumea se desparte de centralele electrice pe cărbuni, de când cu Acordul de la Paris (2015) asupra schimbărilor climatice, constată un raport citat de ziarul Guardian, care scrie că se apropie sfârșitul uneia din cele mai poluante surse de energie.

Raportul alcătuit de grupări de activiști constata că peste trei sferturi din centralele pe cărbuni proiectate să fie construite la nivel global au fost trecute pe linie moartă din 2015 până acum, ceea ce înseamnă că 44 de țări nu vor mai construi centrale pe cărbuni. Grupările de activiști care au contribuit la raport (E3G, Global Energy Monitor, Ember) spun că aceste țări se vor alătura altor 40 care au semnat deja un angajament „anti-cărbuni” menit să contribuie la reducerea emisiilor.

„În urmă cu numai cinci ani erau încă o mulțime de centrale pe cărbuni în stadiu de proiect, dar majoritatea au fost fie suspendate oficial, fie puse pe butuci și cu șanse minime să fie construite vreodată”, a spus Dave Jones, de la Ember, citat de Guardian. „Tot mai multe țări își alătură vocile bulgărului de zăpadă al angajamentului public anti-cărbuni, creând un moment prielnic pentru eliminarea pentru totdeauna a acestei surse de energie”.

Centrale noi pe cărbuni mai sunt proiectate în 31 de țări, dintre care jumătate plănuiesc o singură centrală.

Chris Littlecott, de la E3G, a spus că economia cărbunilor a devenit „tot mai necompetitivă în comparație cu energia regenerabilă, iar riscul investițiilor proaste în domeniu a crescut”.

Raportul mai spune că dacă s-ar hotărî să renunțe la centrale viitoare pe cărbuni țări ca China (care are jumătate din centralele de acest tip ale lumii), India, Vietnam, Indonezia, Turcia și Bangladesh, atunci numărul proiectelor de acest fel ar scădea cu 90%. Mulți activiști speră ca summitul de la Glasgow, din noiembrie, să fie prilejul unui angajament global de renunțare la cărbuni ca sursă de energie.

Națiunile Unite spun că până la sfârșitul actualei decade folosirea centralelor pe cărbuni trebuie redusă cu 79% față de 2019, dacă e ca lumea să aibă șanse să pună în practică angajamentele din Acordul de la Paris.

  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG