Linkuri accesibilitate

Cerere de retragere a trupelor ruse din Republica Moldova | Ruși petrecuți pe front cu lacrimi și muzică


Președinta R. Moldova, Maia Sandu, la tribuna Adunării Generale ONU
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, la tribuna Adunării Generale ONU

Care au fost principalele știri din presa online în ultimele 24 de ore și ce teme de presă au suscitat cel mai mare interes pe rețele, aflați dimineața la Europa Liberă.  

Știrile presei moldovene

  • La New York, de la Tribuna Adunării Generale a ONU, președinta Maia Sandu a cerut retragerea trupelor ruse staționate ilegal în regiunea transnistreană, scrie Agora.md. Șefa statului a cerut de asemenea să fie distruse munițiile de la Cobasna, care reprezintă o amenințare pentru securitatea și mediul întregii regiuni. Maia Sandu a vorbit și despre consecințele războiului pornit de Rusia în Ucraina: încetinirea investițiilor, perturbarea comerțului și a rutelor de transport. Din cauza invaziei ruse, rata inflației în Republica Moldova a atins 35 la sută, a mai spus președinta, adăugând că statutul de țară candidată la Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova speranță, direcție clară și un puternic sentiment de apartenență la lumea liberă.
  • Mega-licitația de achiziție a circa 42 de mii de tone de grâu pentru rezerva statului a eșuat, iar motivul ar fi, în primul rând, condițiile impuse de autorități la licitație, scrie Mold-Street. Potrivit portalului, este vorba despre prețul mic de achiziție oferit pentru grâu – de nici cinci lei per kg, precum și faptul că achiziția era divizată în opt loturi. Reprezentanții agricultorilor spun că producătorii mici de grâu au fost excluși practic de la licitație și, în plus, aceștia așteptau prețuri mai mari, de aproape șase lei pe kg.
  • Fondul Monetar Internațional va acorda Republicii Moldova 27 de milioane de dolari pentru continuarea reformelor esențiale, care să sporească rezistența țării și să acopere cheltuielile socio-economice, notează Anticoruptie.md. Finanțarea este necesară în situația în care războiul din Ucraina continuă să afecteze Republica Moldova - inflația, creșterea prețurilor la alimente, riscurile legate de criza energetică implică efort sporit din partea Guvernului de la Chișinău.
  • Dosarul deputatului fugar Ilan Șor se află pe ultima sută de metri de examinare la Curtea de Apel Chișinău, iar ședințele sunt planificate în termene strânse. Avocații celui condamnat în primă instanță în dosarul denumit generic „Furtul miliardului” se pare că au pus la cale o strategie pentru a tergiversa pronunțarea unei decizii definitive, scrie Gazeta de Chișinău. Apărătorii lui Ilan Șor ar fi înaintat mai multe cereri și demersuri pe marginea cărora completul de judecători urmează să se pronunțe. Reprezentanți ai Procuraturii au declarat pentru jurnaliști că ședințele nu sunt tergiversate de către procurorii sau judecătorii care se ocupă de acest caz.

Temele dezbătute pe rețele în ultimele 24 de ore

  • Pe Facebook, potrivit aplicației de monitorizare a rețelelor, CrowdTangle, este citită cu precădere știrea despre mobilizarea parțială care a început în Rusia, imaginile surprinse de jurnaliști arătând cum mii de bărbați sunt trimiși pe front cu muzică și lacrimi.
  • Și știrea Europei Libere de pe Facebook despre filmul moldovenesc „Carbon”, care a fost propus la premiile Oscar 2023, la categoria „Cel mai bun film străin”, este citită cu viu interes.
  • Pe Instagram este virală postarea TV8 despre rușii care au ieșit în stradă să protesteze față de mobilizarea anunțată de Putin, fiind agresați de polițiști și arestați.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG