Într-un interviu acordat Serviciului din Belarus al Europei Libere (RFE/RL), Alexievici a spus că lecțiile de la Cernobîl sunt pe cale să fie uitate și că este necesar să fie adunate și mai multe mărturii personale.
„Belarusul este în continuare laboratorul de la Cernobîl. Cernobîlul este încă printre noi. Este imposibil să-l uităm, deoarece radiațiile de acolo, numeroasele radionuclide, vor persista timp de aproximativ 1.000 de ani”, a spus ea. „Acum este momentul pentru mărturii, trebuie să strângem mărturii.”
Alexievici, care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2015, a intervievat peste 500 de martori oculari pentru cartea sa de referință din 1997, „Voci din Cernobîl”. Relatările din carte au fost utilizate pe larg în mini-serialul HBO de mare audiență din 2019, despre această tragedie.
Ce s-a întâmplat la Cernobîl?
Când un reactor nuclear a explodat la centrala nucleară de la Cernobîl din Uniunea Sovietică, în 1986, catastrofa a împrăștiat radiații în zonele înconjurătoare și în toată Europa. Belarus a fost țara cea mai grav afectată, primind 60% din precipitațiile radioactive inițiale.
Un raport al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) din anul trecut a arătat că 23% din teritoriul țării a fost contaminat. O parte din această zonă se află încă într-o zonă de excludere nelocuită, deși autoritățile au început să permită vizite turistice organizate în satele abandonate din 2018.
Zeci de lucrători de urgență implicați în primele etape ale operațiunilor de curățare au murit în câteva săptămâni din cauza intoxicației cu radiații.
Studiile pe termen lung au relevat, printre altele, o creștere a incidenței cancerului tiroidian în rândul persoanelor care au fost expuse la radiații în copilărie și adolescență. Alexievici, a cărei carte cuprinde numeroase mărturii personale despre boală și moarte, era jurnalistă la Minsk în momentul dezastrului.
„Am fost șocată. Aveam senzația că se întâmplă ceva necunoscut pentru noi”, a spus ea, adăugând că a avut sentimente similare când a vizitat Fukushima, în Japonia, după dezastrul de acolo din 2011. „Omul a inventat tehnologii pe care nu le poate stăpâni: nu le poate stăpâni psihologic, nu poate face față consecințelor care pot apărea.”
Alexievici a spus că acest lucru s-a observat și în scurta perioadă din 2022, când trupele ruse au ocupat Cernobîl, care se află în actuala Ucraina.
„Când rușii au ocupat Cernobîl, au obligat soldații să sape tranșee lângă centrală. Și o săptămână mai târziu, toți acești soldați se aflau în spital”, a spus ea.
Serviciul ucrainean al RFE/RL a relatat în 2023 că soldații ruși au făcut bășici și au început să vomite după ce au săpat tranșee în solul radioactiv.
„Când un general a fost întrebat de ce a [ordonat] asta, el a spus: « Ei bine, au trecut 20 sau 30 de ani.” Nici măcar nu știa cât timp. Durata de viață a efectelor de la Cernobîl este egală, poate, cu 50 de generații umane, sau chiar mai mult; nu se încadrează în conștiința unei persoane obișnuite”, a spus Alexievici.
Oameni ca niște „cutii negre”
Conform unor studii, cele mai contaminate zone post-Cernobîl vor fi nesigure pentru locuirea umană timp de mii de ani. PNUD a declarat că peste 12% din populația belarusă trăiește în zone afectate de dezastru, deși nu în zona de excludere propriu-zisă.
Alexievici a spus că aceste persoane sunt „cutii negre, care înregistrează informații pentru viitor” cu privire la impactul dezastrului. Munca ei s-a concentrat însă pe experiențele umane și impactul psihologic, mai degrabă decât pe aspectele științifice ale catastrofei.
„Oamenii erau obligați să spele... lemne de foc. Soldații spălau acoperișurile. Era o nebunie pentru oameni”, își amintește ea. „Conștiința umană era dată peste cap.”
În vârstă de 77 de ani, Alexievici a părăsit Belarusul în 2020 pentru a se trata medical în străinătate, într-o perioadă marcată de proteste de amploare, în urma unor alegeri considerate pe scară largă ca fiind fraudate. Fiind un critic proeminent al liderului autoritar Aleksandr Lukașenko, nu a putut să se întoarcă acasă de atunci.
„Aș fi călătorit mai ales în acele locuri unde trăiesc oamenii din laboratorul de la Cernobîl. Aș fi vorbit cu ei, aș fi notat ce se întâmplă cu ei. Cred că acest lucru este foarte important”, a adăugat ea. „Dar știm că oportunitățile pentru jurnaliști și scriitori în sistemele totalitare sunt foarte reduse.”
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te