Linkuri accesibilitate

„Cetățenii vor trebui să aleagă nu doar un președinte, dar și între Est și Vest” (Nicolae Negru/Radio Chișinău)


Portalul Tribuna îl citează pe politologul Dionis Cenușă care susține că, pentru anul 2020, pot fi prognozate trei scenarii majore, care vor depinde nu doar de mișcările factorilor interni. „Primul scenariu presupune fortificarea socialiștilor și a lui Igor Dodon înainte de alegerile prezidențiale. Al doilea scenariu poate include negocieri politice eficiente dintre Maia Sandu și liderii democraților, în vederea răsturnării guvernului lui Chicu, cu scopul de a provoca alegeri anticipate, concomitent cu cele prezidențiale. Cel de-al treilea scenariu favorizează forțele politice care se asociază cu UE, în frunte cu Maia Sandu”, susține Cenușă. Potrivit lui, avansarea oricărui dintre cele trei scenarii sau nuanțarea unui scenariu nou, combinând elementele dintre cele trei menționate, va avea la bază câteva variabile-cheie – beneficiile materiale din relațiile cu Rusia, accesul la finanțarea externă și condiționalitatea europeană și performanța propriu-zisă a Guvernului lui Chicu.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:15 0:00
Link direct


Premierul României, Ludovic Orban, citat de Radio Chișinău, a subliniat necesitatea implementării de către Uniunea Europeană a unei politici de condiționalități stricte în relația cu noul Guvern socialist, urmărind stimularea de reforme reale, în continuarea eforturilor Guvernului anterior. Prim-ministrul României a exprimat susținerea pentru o abordare strictă și condițională din partea Uniunii Europene, care să permită continuarea reformelor interne, în special cele din domeniul justiției, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova. Orban a mai spus că ceea ce se întâmplă în Republica Moldova este o involuție care îngrijorează.

Tot Radio Chișinău îl citează pe analistul politic Nicolae Negru care afirmă că anul 2020 va sta sub semnul alegerilor prezidențiale, care vor avea loc la sfârșitul anului. „Lupta se va duce tot pe frontul geopolitic: cetățenii vor trebui să aleagă nu doar un președinte, dar și între Est și Vest”, susține analistul. Miza acestui scrutin este una imperativă, întrucât în prezent, președintele Igor Dodon, deține toate pârghiile puterii, deși Republica Moldova este o republică parlamentară și nu prezidențială, se scrie în material. Și politica externă, dar și relațiile cu vecinii și partenerii din Occident vor depinde de cine va fi următorul șef de stat, observă Nicolae Negru.

Ziarul de Gardă scrie că impasul de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) generează haos în sistemul judecătoresc. Președintele interimar al CSM, Dorel Musteață, a depus la 31 decembrie o cerere la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) prin care solicită accelerarea examinării recursurilor înaintate după ce Curtea de Apel (CA) a suspendat mai multe hotărâri luate de CSM la 24 octombrie. Jurnaliștii scriu că deși Dorel Musteață a menționat că este creată o situație periculoasă pentru că judecătorii nu își pot desfășura activitatea, iar asta ar putea duce la încălcări ale drepturilor omului, magistrații de la CSJ au decis să îi respingă solicitarea.

Jurnal.md îl citează pe expertul Vladislav Kaim care afirmă că intenția guvernului Chicu de a impozita giganții IT de la 1 aprilie 2020 riscă să rămână doar pe hârtie, dacă nu se va ține cont de natura internațională a problemei. „A merge singur contra companiilor care obțin venituri colosale, după orice standarde, poate submina eficiența întregului sistem și chiar poate afecta relația Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii”, afirmă el. Potrivit expertului, la dispoziția guvernului Republicii Moldova există alte strategii care îi vor permite să nu meargă singur împotriva giganților digitali, ci să folosească propriile arme ale acestora. O soluție ar fi amânarea intrării în vigoare a noii taxe până la 1 ianuarie 2021, deoarece până atunci va fi introdusă o taxă digitală unică în UE în mod continuu.

Tot Jurnal.md scrie că, de câteva zile, a intrat în vigoare regimul fiscal simplificat pentru colectorii de produse agricole, în special nuci, fructe și miere. Sunt vizate persoanele fizice, care achiziționează produse agricole de la cetățeni cu predarea ulterioara a acestora în folosul agenților economici. În timp ce premierul Ion Chicu spune ca le-a făcut colectorilor de nuci „viața mai simplă”, unii antreprenori spun că, în fond, nu s-a schimbat mare lucru.

Portalul Mold-Street scrie că numărul tot mai mare de cetățeni ai Republicii Moldova care au obținut și cetățenia României și au și domiciliul înregistrat în localități din țara vecină distorsionează nu doar numărul alegătorilor, ci și piața farmaceutică. De notat că Vasluiului e principalul cap de pod al rețelelor interlope care se ocupă cu obținerea de acte de identitate românești pentru cetățenii din RM, se scrie în material. Astfel, s-a ajuns la situația abracadabrantă a unor garsoniere de la periferia Vasluiului în care sunt înregistrate domiciliile a mii de persoane originare din RM. „O populație-fantomă care nu calcă niciodată în Vaslui și care nici nu ar avea loc fizic să trăiască în acest oraș a fost luată de referință pentru a mări numărul „farmaciilor-fantomă”.

XS
SM
MD
LG