Am discutat deunăzi cu un cetăţean care locuieşte în Tiraspol şi după discuţia asta mi-am zis că omul acela e un cetăţean Tutti Frutti, un individ fără repere.
Situaţia lui e următoarea. Are cetăţenia aşa zisului stat transnistrean, dar a obţinut foarte rapid, într-un an de zile, cetăţenia Federaţiei Ruse ca să aibă o pensie mai bună. Acum primeşte de la ruşi o pensie care în lei moldoveneşti e de 3600 de lei, o cifră la care visează mulţi pensionari moldoveni. Acel cetăţean mai are însă şi a treia cetăţenie, cetăţenia Republicii Moldova. Şi-a făcut o poliţă de asigurare medicală moldovenească şi merge din cînd în cînd la instituţiile medicale din Chişinău care i se par mai bune decît acelea din Tiraspol. Aşadar, omul are trei cetăţenii: rusă, moldovenească şi transnistreană.
L-am întrebat cum vede situaţia din zonă şi ce opţiuni politice are. Omul mi-a spus că nu-l interesează politica deloc. Îi este totuna al cui e Tiraspolul. Să fie în continuare al Transnistriei, să fie al Rusiei, să fie al Moldovei sau al chiar al unui stat african. Singurele lucruri care îl interesează sunt hrana, sănătatea şi facturile. De aceea, ca să-şi rezolve problemele a obţinut trei cetăţenii. Mai mult decît atît. Omul m-a întrebat dacă ar putea să obţină şi cetăţenia statului român, fiind născut în fosta Basarabie. Important e să te descurci. Aceasta e dorinţa cea mai mare a cetăţeanului Tutti Frutti.