„…tandră, cu un strop de nebunie” (Lire), Fata care citea în metrou, de Christine Féret-Fleury, Nemira, 2017, fostă editoare la Gallimard Jeunesse, iar acum o scriitoare în toată puterea cuvântului.
„– Tu ce citeşti în metrou?”, nu-i doar o întrebare din care se naşte o carte & un personaj, ci şi busola care-o conduce pe Juliette, vânzătoare într-o agenţie de imobile, în faţa unei uşi după care destinul însuşi pare s-o fi aşteptat, luând înfăţişarea lui Soliman, omul ce „pune cărţile în libertate”, şi a fetiţei sale Zaide. Şi iat-o pe tânăra femeie într-un spaţiu în care „nu existau rafturi de nici un fel (…). Doar cărţi. Cărţi sprijinite de pereţi, pe două, trei, uneori patru rânduri”, dar şi prinsă în ghemul unor istorii cu „cărăuşii cărţilor”, unele cu final tragic. Se-nţelege că Juliette se prinde în joc, astfel încât „nu mai era ea cea care, la ora cinci fără un sfert, o întâmpina pe Zaide în uşa bucătăriei; era Salammbo, era Alexandru, Sancho Panza sau baronul cu mintea rătăcită, teribila lady Macbeth, Charlotte a lui Goethe, Catherine Earnshaw – şi, când şi când, Heathcliff”.
Cu timpul, află tot mai mult „cum anume cărţile însele alegeau să iasă la suprafaţă”, şi tot atunci ajunge să înţeleagă: „cu cărţile aveai mereu parte de surprize”, unele dându-i viaţa peste cap. Nu-i aşadar de mirare „…că sfârşise prin a crede, nu, prin a dobândi certitudinea că între copertele cărţilor se ascundeau deopotrivă toate bolile şi remediile. Că întâlneai acolo trădarea, singurătatea, crima, nebunia, furia, tot ce putea să te înhaţe de gât şi să-ţi strice existenţa, fără a mai pomeni de a altora, şi că uneori să plângă deasupra paginilor tipărite putea salva viaţa cuiva”. Nu şi viaţa lui Soliman, dar până şi această pierdere îi împlineşte viaţa cu un sens nou, grija faţă de Zaide, iar apoi – şi plecare în lumea largă, de fapt, încă nu chiar atât de largă: „…mă aflam în microbuzul [cu cărţi] care era el însuşi o lume restrânsă şi care rula într-o lume imensă, şi totuşi şi ea foarte mică”.
Rafinată, subtilă, bine scrisă & tradusă fain, Fata care citea în metrou pare anume făcută pentru plaisir du texte.
24 august ’20
