Șefa diplomației europene a dat publicității o declarație extrem de critică la adresa Moscovei, pentru a marca cinci ani de la anexarea abuzivă a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, o declarație care subliniază „ilegalitatea” anexării și a prezenței ruse în Crimeea din martie 2014.
„Uniunea Europeană reiterează faptul că nu recunoaște anexarea și continuă să condamne această încălcare a dreptului internațional. Aceasta continuă să reprezinte o provocare directă la adresa securității internaționale”, a ținut să sublinieze Federica Mogherini.
Este criticată, din nou, drept „ilegală” intervenția în forță a pazei ruse de coastă, în noiembrie 2018, împotriva a trei nave ucrainene, care erau în drum spre strâmtoarea Kerci și se cere, din nou, eliberarea echipajelor și navelor. „Utilizarea nejustificată a forței de către Rusia împotriva Ucrainei la 25 noiembrie 2018 readuce în atenție efectele negative ale anexării ilegale a peninsulei Crimeea asupra stabilității regionale. UE își reiterează apelul adresat Rusiei de a elibera necondiționat și fără întârziere membrii echipajului, navele și echipamentele ucrainene capturate în mod ilegal”.
UE avertizează că nu recunoaște și nu va recunoște „nici mai departe, organizarea de alegeri de către Federația Rusă în peninsula Crimeea” și deplânge deteriorarea „în mod semnificativ” a situației drepturilor omului în peninsula ucraineană. În context, se cere eliberarea necondiționată a „tuturor celor care au fost deținuți în peninsula Crimeea și condamnați cu încălcarea dreptului internațional”, fiind menționați Oleg Sențov, Edem Bekirov, Alexander Kolcenko, Mikola Semena, Vladimir Baluh și Emir-Usein Kuku.
În declarația șefei diplomației europene, dată publicității cu o zi înainte de data oficială a anexării, nu se menționează eventuale noi sancțiuni sau alte măsuri punitive la care ar putea recurge Uniunea Europeană. Vineri, 15 martie, însă atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite au anunțat noi sancțiuni împotriva Rusiei, în legătură cu anexarea peninsulei Crimeea și sprijinul activ acordat separatiștilor din estul Ucrainei.
România, care deține în acest moment președinția prin rotație a UE, s-a alăturat declarației semnată de Federica Mogherini. Ministerul de externe de la București a dat la rândul său o scurtă declarație de presă în care refirmă că nu va recunoșate „anexarea abuzivă” a peninsulei Crimeea.