Primarul Ion Ceban, în emisiunea jurnalistului Anatolie Golea, a vorbit despre ambuteiajele din capitală care de la o vreme au devenit insuportabile şi extrem de supărătoare. Ion Ceban a precizat că „primăria se ocupă de infrastructura oraşului, nu de reglementarea circulaţiei” şi a presupus că avem de-a face cu un soi de sabotaj, fiindcă „ambuteiajele au crescut semnificativ deşi n-au fost mai multe maşini în oraş de-a lungul anului…”
Afirmaţiile primarului mi se par destul de discutabile...
Da, primăria se ocupă de infrastructură, dar oare ambuteiajele nu sunt şi o consecinţă a infrastructurii precare? Infrastructura sovietică nu era prevăzută pentru puhoiul de maşini care a invadat actualmente capitala, iar în ultimii 30 de ani mare lucru nu s-a făcut, s-o spunem pe şleau. Şi chiar suma de 105 milioane lei care va fi folosită anul viitor pentru amenajarea unor parcări mi se pare mică. Nu va schimba ea prea tare situaţia. În ceea ce priveşte sabotajul, cred că primarul exagerează. Nu de sabotaj e vorba, ci de incapacitatea noastră cronică de a soluţiona problemele şi de a folosi cu chibzuinţă banii.
Era clar încă din vara anului 2020 că numărul de maşini va creşte, că oamenii vor prefera să meargă mai mult cu automobilele lor. De ce? Simplu, deoarece în transportul în comun, atât de lăudat şi de dorit, nu sunt respectate normele antiepidemice, deoarece în troleibuze moldovenii fără măşti îţi suflă-n ceafă. Şi atunci când edilii au creat pe strada Creangă banda pentru transportul public, ei trebuiau mai întâi să se asigure că în acel transport public oamenii poartă măşti. Cum însă în troleibuze fiecare face ce vrea, oamenii au continuat să meargă cu maşinile şi în consecinţă să suporte ambuteiajele. Mai bine stai o oră în abuteiaj decât să-l vezi lipit de tine pe un individ fără mască, nu? Da, avem nevoie de transport public, da, avem nevoie de benzi pentru transportul public, dar acest transport în comun trebuie să fie confortabil şi lipsit de pericole. Aşa că ambuteiaje vom mai avea, iar astea de azi ar putea să ne pară peste o vreme floare la ureche.
