Linkuri accesibilitate

Cine a fost generalul Qassem Soleimani, ucis vineri într-un atac american la Bagdad


Generalul Qassem Soleimani (centru) la funeraliile unei căpetenii din Gărzile revoluționare islamice iraniene, Avhaz, Iran, 30 decembrie 2014.
Generalul Qassem Soleimani (centru) la funeraliile unei căpetenii din Gărzile revoluționare islamice iraniene, Avhaz, Iran, 30 decembrie 2014.

Liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Hamenei a amenințat cu „represalii serioase”.

Pentru iranienii ale căror figuri reprezentative de la Revoluția Islamică au fost clerici cu față severă, generalul Qassem Soleimani a constituit un simbol al rezistenței naționale din Iran în fața presiunilor Statelor Unite din ultimele patru decenii, scrie agenția Associated Press.

Statele Unite și Israel l-au considerat responsabil pentru sprijinul acordat forțelor președintelui sirian Bașar al-Assad și pentru moartea a sute de militari americani din Irak. Este văzut și ca inițiatorul din umbră al creșterii influenței militare iraniene în Orientul Mijlociu, relatează BBC.

Soleimani a supraviețuit lungului război dintre Iran și Irak în anii 1980 și a fost comandantul unității Quds, a forțelor de elită din Gărzile revoluționare islamice iraniene, și șeful campaniilor externe ale Iranului, răspunzând direct numai ayatolahului Ali Hamenei.

Relativ necunoscut în Iran până la invazia americană în Irak din 2003, el a venit un deceniu și jumătate mai târziu cel mai faimos comandant de pe teren din Iran, ignorând apelurile de a intra în politică, dar devenind la fel de puternic, dacă nu mai puternic, decât conducerea politică a Iranului.

Generalul Qassem Soleimani, 62 de ani, a fost ucis vineri dimineață într-un atac aerian american, în timp ce călătorea, împreună cu alţi militanți, pe aeroportul internațional din Bagdad.

Pentagonul a declarat că „președintele Donald Trump a ordonat armatei americane să ia măsuri defensive decisive pentru a proteja personalul american din străinătate, omorându-l pe Qassem Soleimani, șeful forțelor de elită Quds ale Gărzii revolutionare iraniene, considerate organizație teroristă de către Statele Unite”.

Au existat multe zvonuri legate de moartea sa în anii trecuți, amintește agenția AP. S-a vorbit despre moartea sa într-un accident de avion din 2006 în nord-vestul Iranului, în care și-au pierdut viața mai multe oficialități militare iraniene, și într-un bombardament din 2012 la Damasc care a ucis mai mulți apropiați importanți ai președintelui sirian Bashar al-Assad.

În noiembrie 2015 a circulat zvonul că Soleimani ar fi fost ucis sau rănit foarte grav de forțele loiale lui al-Assad care acționau luptau în jurul localității siriene Alep.

Soleimani s-a născut în 1957 în Iran şi s-a spus că a crescut în apropierea istoricului oraș iranian Rabor. Potrivit Departamentul de stat american, el s-a născut în capitala religioasă iraniană Qom.

După revoluția islamică din Iran din 1979, Soleimani s-a alăturat Gărzilor revoluționare islamice. La scurt timp, Irakul a invadat Iranul și cele două țări au început un război sângeros care a durat opt ani și în care și-au pierdut viața peste un milion de persoane. Soleimani a ieșit în evidență pentru atitudinea sa pe câmpul de luptă în acest război.

După războiul irako-iranian, Soleimani a dispărut din atenția publică timp de câțiva ani, iar analiștii atribuie absența din prim-planul vieții publice iraniene dezacordurilor sale cu moderatul Hashemi Rafsanjani, președinte al Iranului între 1989 - 1997.

Dar după plecarea lui Rafsanjani, Soleimani a devenit șeful unității forțelor de elită Quds din Gărzile revoluționare. A ajuns atât de aproape de Hamenei, încât liderul suprem a oficiat nunta fiicei generalului.

În calitate de șef al Quds, Soleimani a supravegheat operațiunile din străinătate ale Gărzilor, și a intrat în atenția americanilor în urma invaziei din Irak din 2003 și a răsturnării lui Saddam Hussein.

Au fost înregistrate multe reacții la moartea generalului iranian. Liderul suprem al Iranului, ayatolahul Ali Hamenei a amenințat cu „represalii serioase”. Președintele iranian Hassan Rohani a spus că uciderea lui Soleimani va fi răzbunată și va determina Teheranul să fie și mai hotărât „să reziste expansionismului american și să apere valorile islamice”.

Premierul irakian Adel Abdul Mahdi a condamnat ceea ce el a numit „asasinarea” generalului iranian și a comandatului milițiilor irakiene Abu Mahdi al Muhandis.

BBC relatează că ministerul rus de externe a calificat atacul american împotriva generalului Soleimani drept „un pas nechibzuit care va duce la creșterea tensiunii în întreaga regiune”.

„Soleimani a servit cu loialitate cauzei apărării intereselor naționale ale Iranului. Exprimăm sincere condoleanțe poporului iranian”, se mai spune în declarația ministerului rus de externe citată de BBC.

XS
SM
MD
LG