Linkuri accesibilitate

Cine oferă ajutoare, din străinătate, Moldovei confruntate cu COVID-19?


După ce s-a aflat la baza pandemiei COVID-19, pe care spune că în linii mari a depășit-o, China se poziționează acum în rolul de lider medical mondial, trimițând ajutoare, experți și... experiență în țările care acum se confruntă cu partea cea mai grea a calamității. Luni, 23 martie, președintele Igor Dodon a menționat China, alături de Rusia, printre țările care trimit săptămâna aceasta ajutoare medicale Republicii Moldova. Aproape în același timp, Statele Unite au amintit că ele continuă să ajute Republica Moldova în această perioadă, iar UE nu stă nici ea cu mâinile în sân.

Cine oferă ajutoare, din străinătate, Moldovei confruntate cu COVID-19?
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:08 0:00
Link direct



Un comunicat de la „externele” moldovene anununţa luni că şeful diplomaţiei de la Chişinău i-ar fi vorbit, într-o discuţie telefonică, comisarului european pentru Extindere și Vecinătate, Oliver Varhelyi, despre nevoile de asistenţă pe care le are R. Moldova pentru gestionarea situaţiei legate de pandemie.

Comunicatul nu dă detalii despre vreo cerere concretă de asistenţă, nici vreun răspuns despre mobilizarea vreunui ajutor din partea oficialului european, dar sugerează că ministrul moldovean - un democrat ajuns recent în fruntea diplomaţiei de la Chişinău după coalizarea socialiştilor cu democraţii şi mutarea externelor de la primii la ceilalţi - a trebuit mai întâi să se justifice în timpul discuţiei telefonice, pentru „cazul recent privind apariția în presa moldovenească a scrisorii fabricate în adresa unui înalt oficial european”.

Se întâmplă după ce mai multe site-uri de știri moldovene au circulat săptămâna trecută știrea că fostul prim-ministru, lidera PAS Maia Sandu, ar fi cerut Comisarului European al Comerțului, Phil Hogan, să impună embargou mărfurilor agroalimentare moldovenești. Mai mulţi oficialii europeni, începând cu ambasadorul UE din R. Moldova, Peter Michalko şi încheind cu șeful Comitetului de asociere parlamentară UE-Moldova, el și vicepreședinte al Partidului Popular European, Siegfried Muresan, precum şi șeful diplomației UE, Josep Borrell, au calificat știrea, între timp retrasă de pe site-uri, ca o minciună menită să pună UE într-o lumină proastă.


Infirmând şi ea într-un interviu la Europa Liberă ştirea, fosta prim-ministră Maia Sandu ne-a spus astăzi că, dimpotrivă, a solicitat UE nu embargouri, ci o majorare de cote pentru produsele moldovene, şi că acest lucru s-a întâmplat în decembrie, nu acum, iar solicitarea avea un alt adresat şi anume şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

R. Moldova are acum mai mult ca niciodată nevoie de o apropiere de UE, nu de tulburarea acestei relaţii, mai spune la Europa Liberă Maia Sandu, iar autorităţile ar face bine să-şi grăbească cererile de asistenţă, inclusiv pe cele adresate UE, mai spune ea:

„Autorităţile de la Chişinău nu au formulat încă solicitări foarte concrete de ajutor. Dar trebuie să se lucreze foarte serios cu fiecare finanţator în parte, să se transmită aceste solicitări mai repede decât mai târziu, pentru că există competiţie şi vor fi situaţii în care şi ţările dezvoltate vor dori să ac ceseze aceste fonduri, nemaivorbind de statele mai puţin dezvoltate. Deci, depinde de rapiditatea reacţiei şi de calitatea intervenţiei, modului în care sunt solicitate aceste ajutoare.”

Printre domeniile pentru care R. Moldova ar putea solicita şi primi asistenţa UE, Maia Sandu a numit întreprinderile mici şi mijlocii, multe din ele riscând falimentul din cauza crizei, suport pentru categoriile sociale cele mai sărace şi echipamente de protecţie destinate personalului medical. Doar că, pentru ca acest ajutor să poată să fie accesat, e nevoie de cereri punctuale şi rapide, a mai spus fosta prim-ministră.


Când a vorbit, luni, despre suportul deja primit sau aşteptat la Chişinău, Igor Dodon nu a pomenit UE, menţionând în schimb Rusia şi China. Şi, în treacăt, FMI. Ulterior, de la ministra sănătăţii, Viorica Dumbrăveanu, a venit precizarea că China va livra Chişinăului 2500 de teste pentru confirmarea virusului, după ce alte o mie de teste au fost livrate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În cazul FMI, însă, care spune că ar putea să împrumute cu 100 de milioane de euro R. Moldova pentru lupta cu urmările pandemiei, un consilier al premierului anticipa zilele trecute anumite dificultăţi, spunându-ne că, înainte de a formula vreo cerere, R. Moldova ar trebui să aibă analize de impact, ceea ce e dificil acum, când criza ar fi abia la început.

Unii observatori, pe de altă parte, le-au sugerat autorităţilor să caute sprijin acolo de unde cu adevărat îl vor primi, având în vedere în primul rând România şi UE, şi să lase la o parte aparenta atitudine selectivă a potenţialelor surse de ajutoare.

XS
SM
MD
LG