În timp ce luptele continuă în Donbas, în estul Ucrainei, locuitorii orașului de importanță strategică de la Marea Neagră, Odesa, încearcă să-și trăiască zilele cât mai normal posibil. Odesa a fost lovită de rachete rusești, dar până acum orașul a fost ferit de vreun atac la scară largă.
Cu avertismente „pericol de mine” amplasate pe plaje, cu saci de nisip protejând siturile de patrimoniu ale orașului și sirene antiaeriene care sună periodic alarma, cetățenii Odesei se bucură de momentele liniștite, știind că acestea se pot termina.
Fondat în 1794 de Ecaterina cea Mare pe litoralul Mării Negre, Odesa este cunoscută pentru Scările Potemkin, arhitectura uluitoare și plajele plăcute. Acum, își așteaptă cu neliniște soarta, după ce orașe de mai la est ca Mariupol și Herson au fost transformate în ruine de invazia rusească în Ucraina. cucerirea Odesei, ar aduce Rusiei o mare victorie, tăind Ucrainei ieșirea la Marea Neagră.