La întâlnirea lor săptămânală în studioul Europei Libere, Vasile Botnaru și invitatul său, istoricul Gheorghe Cojocaru, au discutat despre pacea, dar nu şi buna înţelegere între Chişinău şi Tiraspol.
Gheorghe Cojocaru: „Într-un interviu recent, liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, declara, respingând zvonurile despre o posibilă escaladare a situației din partea de răsărit a Republicii Moldova, că „război nu va fi” și că nu conflictul în sine trebuie „dezghețat”, ci „coexistența pașnică” a celor două maluri ale Nistrului. Este, practic, pentru prima dată când liderii din stânga Nistrului, care ne obișnuiseră cu tot felul de avertizări războinice, fac asemenea declarații tranșante.”
Europa Liberă: Și cum vă explicați această bonomie a lui Vadim Krasnoselski?
Gheorghe Cojocaru: „Înainte de toate, prin conștientizarea faptului că războiul, mai ales având astăzi în fața ochilor exemplul zonelor din estul Ucrainei, unde războiul face mii de victime și provoacă dezastre umanitare, deci, prin conștientizarea faptului că o nouă ciocnire pe malurile Nistrului ar fi o catastrofă. Apoi, administrația de la Tiraspol își dă seama, după cum se vede, că pacea este mult mai avantajoasă și mai profitabilă pentru economia transnistreană, mai ancorată pe piața europeană, decât pe cea din Răsărit. Menținerea și consolidarea acestui vector vital pentru economia zonei este incompatibilă cu declarațiile milităroase. Și, nu în ultimul rând, se ține cont, probabil, și de faptul că autoritățile de la Chișinău promovează o politică a pașilor mici de apropiere între cele două maluri, excluzând orice aluzie la o oarecare confruntare cu arma în mână.”
Europa Liberă: Firește, toată lumea este mulțumită de faptul că de un sfert de veac pe malurile Nistrului e pace, dar nu și bună înțelegere.
Gheorghe Cojocaru: „Pacea este, într-adevăr, o premisă și o condiție determinantă pentru a putea merge mai departe spre înlăturarea barierelor care împiedică dialogul liber și reintegrarea zonei din stânga Nistrului în corpul unitar al Republicii Moldova. De la aceasta se pleacă în ultimul timp în cadrul contactelor în formatul consacrat „5+2” al negocierilor în chestiunea transnistreană.”
Europa Liberă: Pe de altă parte, de la o seamă de vreme, Tiraspolul a devenit mai prezent pe arena politicii externe. Se modifică cumva poziția marilor actori ai scenei politice mondiale în această chestiune transnistreană, așa cum sugera deunăzi domnul Ion Leahu, într-un interviu pentru Europa Liberă?
Gheorghe Cojocaru: „Interesele mari geopolitice cunosc o dinamică proprie, se pot reconfigura sau modifica în funcție de anumiți factori, unii la vedere, alții în subteran. Uniunea Europeană, de altfel, nu-și dorește zone cu un potențial destabilizator la frontierele sale și încurajează cooperarea pașnică între părțile la conflict. Este demn de reținut faptul că Vadim Krasnoselski, cel care este tentat de modelul Kosovo, așteptând, ca mai devreme sau mai târziu, enclava transnistreană să obțină recunoaștere internațională, urmărește, totodată, ca zona de dincolo de Nistru să devină o punte de colaborare, și nu de confruntare, între Est și Vest. Această ajustare de optică la Tiraspol, mai pragmatică și deloc ortodoxă, ar putea explica aparițiile mai de dată recentă ale reprezentanților săi prin unele capitale europene.”
