Parcă invidios pe faptul că protestul din 17 septembrie al Opoziției extraparlamentare și antioligarhice a luat prim-planul știrilor, Igor Dodon s-a grăbit la început de săptămână să revină în actualitate, respingând pentru a doua oară candidatura lui Eugen Sturza la funcția de ministru al Apărării. Astfel Dodon încalcă Constituția care spune că șeful statului este obligat să semneze decretul de numire a unui ministru la propunerea repetată făcută de guvern. Partidul Democrat a decis să sesizeze Curtea Constituțională, care va trebui să dea dovadă de multă creativitate și imaginație, întrucât Legea Supremă nu explică ce s-ar întâmpla dacă în postul de președinte ar nimeri o persoană încăpățânată, turbulentă, care urmează agenda altui stat.
Spicherul parlamentului Andrian Candu a făcut declarații dure la adresa președintelui ales cu cântec, spunând între altele, „Dodon își sapă singur groapa” și, mai mult, ar putea să aibă surpriza să nu mai fie recunoscut de Armată în calitate de comandant suprem. Aici e greu să nu-i dai dreptate spicherului, dacă am judeca atitudinea lui Dodon față de Forțele Armate, pe care acesta pare hotărât să le saboteze și demoralizeze în plin război hibrid al lui Putin împotriva Ucrainei și a lumii libere, și pe fundalul interminabilelor manevre militare rusești din Transnistria. Dodon încearcă să-și impună propriul favorit la minister, împotriva prevederilor constituționale, implicându-se astfel, afirmă Candu, în actul guvernării. Comportamentul ciudat, „năbădăios”, al lui Dodon să însemne oare că socialistul și-a luat prea în serios colaborarea reciproc-avantajoasă cu Partidul Democrat în Parlament, acolo unde au funcționat perfect, în atâtea rânduri, înțelegerile lor secrete?
Dacă am admite că spectacolul pe care îl joacă cei doi actori – PSRM și guvernarea – e o confruntare adevărată, ar trebui să ne așteptăm ca Partidul Democrat să fie intransigent față de derapajele socialistului și să rezolve cât mai repede această criză instituțională, pentru că altfel intrăm într-o luptă sterilă de propuneri și respingeri, care nu ajută cu nimic Republica Moldova.
Partidul Democrat și Curtea Constituțională ar trebui să-i reamintească lui Dodon că funcția sa este una de mediator și să-i dea drept exemplu România – unde președintele Klaus Iohannis semnează, obligat de Constituție, și numiri de miniștri care nu-l entuziasmează –, ca să nu mai vorbim de vechile democrații occidentale, unde există practica coabitării dintre președinte și partidul de la guvernare, altul decât cel care l-a „emanat” pe șeful statului. La celălalt pol se află Rusia – feblețea lui Dodon. În Rusia, Putin este Alfa și Omega puterii, Putin se pregătește să fie „ales” a cincea oară președinte (e greu să ții pasul cu numărul mandatelor sale), iar Constituția e un document lipsit de relevanță.
Așadar, dacă „Dodon își sapă singur groapa”, cum s-a exprimat atât de plastic spicherul Candu, rămâne de văzut dacă va fi ajutat și să „cadă” în ea. PD-ul poate provoca demiterea lui Dodon pentru repetate încălcări ale Constituției. Procuratura Generală a primit un dosar întreg de argumente și probe din partea Partidului Acțiune și Solidaritate în acest sens și n-ar avea decât să-i dea curs, dacă ar exista voință politică.
Deocamdată, constatăm că în afara unor clinciuri verbale, pentru „încălzirea” galeriei, guvernarea nu se atinge nici măcar cu o floare de Dodon și de PSRM. A corupt în stânga și-n dreapta, a pulverizat fracțiuni parlamentare, doar PSRM-ul rezistă eroic, la centru și în teritoriu, imun la orice fel de oferte otrăvite. Care să fie secretul rezistenței morale a socialiștilor? Din două una: ori camarazii lui Dodon sunt din alt aluat decât foștii comilitoni ai lui Voronin, fugiți la PD, și vor fi citit cu mai mare luare-aminte operele-cult sovietice, precum Așa s-a călit oțelul, ori „grija” coordonatorului i-a ocolit. De fapt nu i-a ocolit deloc. Pur și simplu Plahotniuc le-a rezervat un alt rol: de „sparringpartneri”, cum se spune în sport. Le-a propulsat șeful la președinție, i-a convins să voteze pentru sistemul electoral mixt și acum, se pare, se pregătește să le ofere socialiștilor și primăria Chișinăului, după eventuala demitere prin referendum a lui Dorin Chirtoacă.
Andrian Candu – ca de obicei dezinvolt în exprimare – nu și-a refuzat nici de această dată plăcerea unor persiflări la adresa Opoziției extraparlamentare care, după el, ar avea mesaje contradictorii și nu se poate organiza. Doar că spicherul „uită” să menționeze – așa, în numele obiectivității pe care le-o pretinde liderilor PAS și PPDA – că Opoziția n-are banii și autobuzele PD-ului și nici poliția de partea sa, nici primarii, nici Televiziunea Națională, unde să i se ofere spațiu măcar pentru a aduce la cunoștința opiniei publice Rezoluția mitingului din 17 septembrie (recenta schimbare a conducerii Companiei „Teleradio Moldova”, iată, n-a înlăturat obediența acestei instituții față de guvernanți). Lumea vine de bună voie și nesilită de nimeni la protestele Opoziției și e agresată de indivizi în civil, infiltrați pentru a provoca dezordini și a furniza poliției pretextul de a opera arestări în rândurile manifestanților, cum s-a și întâmplat.
Partidul Democrat pare tot mai decis să-și înalțe un foișor aurit, din care să scruteze magnanim țara și să „proiecteze” în continuare fericirea moldovenilor. Vrea să reconfirme mai multe legi respinse de Dodon. Presa comentează că, odată cu introducerea obiectivului de integrare europeană în Constituție, Parlamentul ar putea vota și propunerea PLDM referitoare la modificarea Articolului 13, recte: înlocuirea „limbii moldovenești” cu limba română, în conformitate du Declarația de Independență a Republicii Moldova și cu Decizia Curții Constituționale din 5 decembrie 2013. Pentru aceasta ar fi nevoie de o majoritate calificată, în care să fie atrase resturile rămase din PL și PLDM, partide pe care PD-ul le-a rarefiat prin politici „subtile”. De bună seamă, s-ar înlătura astfel un abuz și o nedreptate istorică.
Va fi în stare Partidul Democrat – o formațiune de extracție moldovenistă – să treacă Rubiconul identitar? Va ști să profite de această ocazie ca să-și mai spele imaginea în fața electoratului? Integrarea europeană nu e o decizie de business, cum o tratează unii, ci o alegere identitară și civilizațională. Limba română este una dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene. Când spui „român” și „limba română”, automat înțelegi latinitate, Europa și Occident, cu toate valorile sale constitutive: democrație, stat de drept, justiție independentă, libertate de exprimare, parteneriat transatlantic… Este temeiul cel mai solid pe care se poate clădi un proiect european între Prut și Nistru.
În tabloul politic actual, Partidul Democrat are o ipostază ideologică și de comportament scindată. Pe o de parte, declară că luptă cu Dodon și cu pro-rusismul acestuia, pe de altă parte, sabotează reformele și menține instituțiile statului în captivitatea unui centru ocult de putere. Privit din perspectiva unor valori și revendicări populare, consubstanțiale idealului european, „foișorul aurit” al PD-lui nu e decât un turn de tinichea.
