Parlamentul European ceruse deja asta încă din decembrie 2018. Sigur, nu toată lumea în Parlament este de acord, iar Comisia UE nu face decât o recomandare, Comisia fiind executivul Uniunii. Decizia finală nu îi aparține, așadar, Comisiei, iar Parlamentul UE a făcut la rândul lui doar o recomandare. Decizia finală le aparține capitalelor țărilor membre ale zonei Schengen, din care fac parte 22 de țări ale UE, dar și Norvegia, Elveția, Islanda și Liechtenstein.
Recomandările și promisiunile sunt de asemenea mai vechi. Tot în decembrie 2018, președintele de atunci al Comisiei UE, Jean-Claude Juncker, i-a făcut aceeași promisiune Vioricăi Dăncilă, șefa guvernului roman la vremea respective.
Schengen are de-a face cu cooperare între justiții
Pentru țările membre în UE, cum sunt cele trei menționate: România, Bulgaria și Croația, Schengen nu are nicio legătură cu libera circulație a persoanelor, sau cu dreptul de a lucra în alte țări ale UE.
România în Schengen sau nu nu schimbă nimic din faptul că românii pot să călătorească, să se instaleze sau să lucreze liber în toate țările UE.
Pentru țările membre, Schengen are de-a face cu cooperare între justiții, căci dacă România nu e în Schengen, deciziile tribunalelor de la o țară la alta nu sunt automat respectate.
Apoi, un lucru deseori ignorat este că în realitate aderarea la Schengen nu este vreun soi de răsplată. Realitatea stă exact pe dos: aderarea la zona Schengen (ca și la Euro) reprezintă o obligație pentru statele membre în UE, iar nu premii de bună purtare. Tratatele UE spun că toate țările membre (cu excepția Irlandei) sunt obligate să adere la Schengen „odată ce îndeplinesc condițiile”; și toate (cu excepția Danemarcei) sunt obligate să treacă la euro „de îndată ce condițiile economice le-o permit”.
Așa încât nu e vorba de un drept neacordat până acum României, ci de o obligație pe care în situația prezentă România nu o poate încă îndeplini.
Principalul avantaj pentru simplii cetățeni ar fi că n-ar mai sta atunci la cozi la aeroport. În schimb, granițele externe ale României vor deveni frontiere Schengen, inclusiv cea cu Republica Moldova.
Ce implică o viză Schengen
Moldovenii pot rezida în țările spațiului Schengen pentru o perioadă de 90 de zile la fiecare 6 luni. Cele 90 de zile pot fi petrecute într-o singură țară, sau în mai multe, dar durata lor nu trebuie depășită.
Practic peste tot, călătorul, dacă stă mai mult de 3 zile, trebuie să se înscrie la administrația municipală sau comunală, afară de cazul in care locuiește la hotel, sau e ospitalizat, circumstanță în care este înscris din oficiu.
Administrația municipală sau comunală îi eliberează străinului, pe baza pașaportului, o hîrtie care atestă data sosirii și care nu se eliberează decât pe o perioadă de maximum trei luni. Acea hârtie trebuie prezentată la graniță, la ieșirea din țara Schengen respectivă.
În cazul depășirii celor 90 de zile, cetățeanul care iese din spațiul Schengen va depinde de bunavoința funcționarilor de la frontieră. În nenumărate cazuri, vameșii se arată binevoitori și închid ochii la depășirea cu o zi, sau câteva zile a termenului. Dacă perioada cu care s-a depășit este însa prea lungă, iar în unele cazuri chiar dacă e de numai o zi-două, există riscul înscrierii călătorului într-un fișier electronic special, care ar face ca pe viitor să îi fie refuzat accesul în spațiul Schengen.
El riscă chiar să fie reținut și chestionat, înainte de a fi înscris în acel fișier care i-ar interzice intrarea altă dată.
Cine dorește să stea mai mult de 90 de zile într-o țară Schengen trebuie să solicite o viză națională în țara respectivă.
La fel, scutirea de viză nu aduce cu sine dreptul la muncă. Pentru aceasta trebuie, din nou, ca cetățeanul străin să solicite un permis de muncă național. Într-o țară federală, cum sînt Germania sau Belgia, permisul de muncă va fi chiar solicitat autorităților regionale.
Și, desigur, nu se va aminti suficient că e nevoie de un pașaport de tip nou, biometric.
