Linkuri accesibilitate

Competiția la șefia NATO: Ce au discutat Iohannis și Rutte?


Președintele român, Klaus Iohannis (stânga), și premierul olandez Mark Rutte (dreapta).
Președintele român, Klaus Iohannis (stânga), și premierul olandez Mark Rutte (dreapta).

Premierul Olandei, Mark Rutte, a refuzat să comenteze șansele pe care le-ar avea la șefia NATO contracandidatul său, președintele român, Klaus Iohannis. La rândul său, președintele Iohannis a refuzat să dea un răspuns tranșant privind reacția pe care a provocat-o anunțul candidaturii sale.

Ambii lideri, prezenți la ședința Consiliului European de joi, de la Bruxelles, s-au restrâns de la declarații politicoase despre celălalt.

Rutte a spus despre Klaus Iohannis că este „un om minunat” și că, în calitatea sa de președinte al României, a lucrat foarte bine cu el. „Este un lider credibil pentru țara lui”, a adăugat Rutte.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi la Bruxelles, că are o abordare ușor diferită în ceea ce privește viitorul Alianței Nord-Atlantice față de cea a contracandidatului său la funcția de secretar general al NATO, Mark Rutte, dar că, „fiind o competiție atipică, nu cred că este rolul meu să spun despre celălalt competitor cum va face și ce va face”.

El a spus că-i deosebesc geografia, istoria și, abordarea unor teme „cu siguranță (...) foarte constructive”, dar „ușor diferite în ce privește viitorul NATO”.

Cât privește susținerea pe care ar fi obținut-o din partea statelor membre UE, el a evitat să dea un răspuns clar, rezumându-se la a comenta că „rezultatele sunt deosebit de sensibile”, iar statele nu doresc ca „în spațiul public să se vehiculeze felul în care au reacționat”.

El a explicat că la NATO nu există o procedură publică, nu se votează, rezultatul se stabilește consensual, „și atunci aceste discuții sunt destul de complexe, fiindcă lumea nu dorește ca în spațiul public să se vehiculeze felul în care au reacționat. Eu cunosc reacțiile, dar, pentru a proteja aceste sensibilități, prefer să nu le spun public”, a conchis șeful statului român.

„După cum am răspuns și la altă întrebare, nu este uzual să se facă declarații după aceste negocieri”, a declarat el.

El a evitat să spună și dacă a primit vreun semnal din partea SUA, a Franței, Germaniei și Marii Britanii, care și-au anunțat deja susținerea pentru candidatura lui Mark Rutte.

„Aceste poziții vor fi exprimate de statele respective și de reprezentanții lor, nu de mine. Despre aceste chestiuni nu se prea fac declarații decât în formatul NATO, dar pot să vă spun că sunt discuții foarte bune”, a spus Iohannis.

Iohannis spune că decalogul său pentru șefia NATO a fost „foarte bine primit” și că „mulți au menționat” că a venit „exact cu temele care sunt foarte importante” pentru viitorul NATO.

Cât privește reacția lui Mark Rutte la anunțul candidaturii sale, Iohannis a spus că „niciunul dintre noi doi nu dorește ca, prin această competiție, să se strice proiecte sau relații care au fost construite în ani, dimpotrivă. Deci este chiar o competiție constructivă.”

Iohannis a refuzat să comenteze și posibilitatea de a viza un post în conducerea Uniunii Europene. „Eu mă concentrez pe discuțiile pentru NATO”, a declarat președintele român.

Slovenia ia în calcul și candidatura lui Klaus Iohannis

În context, premierul Sloveniei, Robert Golob, a lăsat deschisă posibilitatea, ca țara sa să sprijine candidatura președintelui Klaus Iohannis la șefia NATO. Asta chiar dacă, inițial, Ljubljana anunțase că îl susține pentru funcție pe premierul olandez Mark Rutte.

Prim-ministrul Sloveniei, Robert Golob.
Prim-ministrul Sloveniei, Robert Golob.

Anunțarea candidaturii lui Klaus Iohannis a schimbat lucrurile, spune premierul sloven, care a explicat că e de acord cu punctul de vedere ale președintelui român referitoare la „regionalitatea pozițiilor” de conducere.

„Continuăm să analizăm acest lucru (candidatura la șefia NATO - n.r.), ceea ce înseamnă că acum, din moment ce există doi candidați, îi vom lua în serios pe amândoi”, a menționat premierul Sloveniei.

Pe 12 martie, președintele Klaus Iohannis a anunțat că a decis să intre în competiție pentru funcția de secretar general al NATO, argumentând că decizia are la bază performanța României, experiența acumulată pe parcursul celor două mandate de președinte al României, înțelegerea profundă a provocărilor cu care se confruntă NATO, Europa, și în special regiunea noastră, și angajamentul său ferm față de valorile și obiectivele fundamentale ale Alianței Nord-Atlantice.

În momentul în care a făcut anunțul, cel puțin 20 din cei 32 de membri ai NATO, între care cei mai importanți membri occidentali - SUA, Marea Britanie, Franța și Germania -, își anunțaseră deja sprijinul pentru Mark Rutte. Iohannis ar putea câștiga însă teren mai ales în rândul esticilor, în condițiile în care Ungaria și Bulgaria, cărora li s-ar putea adăuga Turcia, au anunțat deja că nu sunt de acord cu olandezul Rutte în fruntea NATO.

Decizia privind persoana numită în funcția de secretar general al NATO se ia prin unanimitatea de voturi a statelor membre ale Alianței.

Articol preluat de pe Europa Liberă România.

XS
SM
MD
LG