„Noi și așa nu suntem chiar sănătoși, dar mai folosim și apa aceasta”
Aflată la câțiva kilometri de capitală, comuna Trușeni din municipiul Chișinău nu este conectată la sistemul centralizat de alimentare cu apă. În același timp, analizele de laborator arată că o singură fântână din localitate are apă bună de băut. Localnicii cumpără apă de băut, o fierb pe cea din fântâni sau cară butelii de la izvoarele aflate la distanță. Cei care consumă apă din fântâni riscă să facă boli grave.