Se spune că cifrele nu mint. Iar statisticiile recente spun că 57% dintre ruși consideră că Stalin a fost un conducător înțelept care a adus prosperitate oamenilor și a făcut din Uniunea Sovietică o putere mondială.
Nici în România lucrurile nu stau cu mult altfel. Ca să aflu ce cred românii despre perioada comunistă, cum le-a mers atunci și ce cred azi despre ea comparând-o cu alte etape din ultima sută de ani, adică de la Marea Unire până azi, am mers în Parcul Carol.
Parcul era numit pe vremea comuniștilor al Libertății și devenise un important loc de pelerinaj pentru pionieri și uteciști. Arcurile placate cu granit roșu ale Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului și a patriei, pentru socialism (cum a fost denumit de comuniști) aveau o valoarea simbolică de emblemă a comunismului, deși, după cum spun specialiștii arhitectura mausoleului e inspirată aproape în întregime din proiectele concepute în anii 1940, pe vremea lui Antonescu și subtilizate de arhitecții și politrucii comuniști. Azi, parcul e plin de triciclete, alergători, echipe de aerobic, singuratici citind, ascultând muzică sau vorbind la telefon și detașamente de cercetași. În fața Mausoleului stă nestinsă facla aprinsă în cinstea eroilor. Sau a ilegaliștilor comuniști, depinde de interlocutor.
Florian Ilionoiu, care a fost 35 de ani mecanic autor, șofer de taxi și de autobuz, e pensionar de vreo douăzeci. Vine uneori în parc și ia o gustare. Este o vizită simbolică: pentru el parcul încă se numește al Libertății. Stă în cartier de când era copil. Are 81 de ani și a prins anii de război. Își amintește de bombardamente și de perioada grea care a urmat, dar prețuiește comunismul. Deși comunismul a făcut ceea ce bombardamentele nu au reușit: i-a demolat casa de pe strada Piscului, să facă loc blocurilor protipendadei roșii. Apreciază însă regimul Ceaușescu care i-a dat siguranța locului de muncă. „Salariul era salariu, munca era muncă.” Spune că pe atunci era mai multă ordine, „oamenii beau, fumau și vorbeau mai puțin”. Nu poartă ranchiună nimănui și e de părere că Ceaușescu a fost un conducător pe cinste, chiar dacă nu l-ar vota, pentru că nu mai are încredere în nimeni și nu face politică.
Eremia Constantin a venit în vizită la copii cu care a ieșit la plimbare prin parc. El spune că viața e azi mult mai bună ca pe vremea lui Ceaușescu, chiar dacă pe vremea comunismului oamenii aveau un trai relativ sigur. Mai crede că îl regretă pe Ceaușescu doar cei care au dus-o bine. El personal nu l-ar mai vota, deși nu-i e clar dacă nu cumva, pentru că a avut un serviciu sigur înainte de 1989, se numără și el printre cei care au dus-o bine.
Bogdan Docanu este dezamăgit de ultimii 20-25 de ani pentru că oamenii au pierdut cumsecădenia, verticalitatea, onoarea, „ceea ce ne definește ca oameni, să ne uităm în adâncul nostru, să fim mai toleranți”. Aceste valori erau încă aplicate în perioada monarhiei, spune Bogdan. Își explică nostalgia pentru Ceaușescu: oamenii nu trebuiau să-și bată prea mult capul, aveau servicii asigurate și se pensionau de multe ori de la aceeași întreprindere unde se angajaseră. Bogdan a trecut prin 10-15 servicii în ultimii douăzeci de ani însă spune că perspectiva schimbării locului de muncă nu-l sperie. „Am prins și perioada aceea, eram copil, în 89 abia intrasem la facultate. Dintr-un punct de vedere îi înțeleg pe nostalgicii de atunci adcă mă uit la situația economică de azi. Dar nu trebuie să rămânem captivi ai acelei perioade. Vremurile se schimbă, trebuie să ne schimbăm și noi ca oameni. Trebuie să mergem înainte.”
Comunismul nu trebuie regretat pentru nimic, spune Lucian Obrete. În schimb, monarhia trebuie regretată dintr-o mulțime de motive, în principal pentru că nu ar mai exista circul politic actual și ne-ar reda stima de sine. Sunt oameni care-l regretă pe Ceaușescu. Care ar fi portretul lor robot? „Sunt cei care regretă sistemul în care cineva de sus îți controla existența și pe de altă parte spune ei că le dădeau case, locuri de muncă... De fapt, se dădeau pe mâna Securității pentru asta.”
Maria spune că oricum e bine, dacă îi este ei și familiei ei bine. „Am fost o visătoare. Am fost crescută într-o familie minunată, cu povești frumoasă. Am văzut că realitatea nu e ca în povești. Viața m-a lovit cu bune și cu rele. Dar am ajuns la 50 de ani să fiu împlinită. Dumnezeu mi-a dat un al doilea copil și acum, la cincizeci de ani, am lăsat deoparte celelalte probleme, mă lupt doar pentru ai mei”. Nu-i pasă dacă ar fi să se voteze mâine și pe liste ar fi prin absurd și Ceaușescu. „Alt lucru pe care-l accept: accept majoritatea. Nu am votat niciodată în 50 de ani. Nu am avut pe cine să aleg. Așadar, accept pe cine este votat, e un principiu de viață.” Maria speră ca românii să aleagă ce e bine și corect pentru toți.
Dorin nu vrea să-mi spună numele de familie pentru că, îmi explică el, lucrează într-un minister anume (și-și bate misterios două degete de umăr, acolo unde se pun tablele de subofițer) și-i e teamă să nu-l ia la ochi să-l dea afară. Recunoaște că și în comunism îi era frică să spună ce crede. Face alergări să se țină în formă și spune că „nu pot zugrăvi ăștia cât au construit comuniștii”. Nivelul de trai până în 89 era foarte bun, încearcă el să mă convingă. Nu a murit nimeni de foame. Crede că Ceaușescu ar fi votat de peste 50% din populație pentru că avea grijă de ei. Nu s-a rezolvat nimic în treizeci de ani, avem ce a făcut el și nu am fost în stare să păstrăm, spune el.
Am vizitat apoi Mausoleul. În fața lui, cei doi soldați de gardă în uniformă de paradă și un detașament de cercetași care dădea onorul la drapel. Era, am aflat, o repetiție pentru Ziua eroilor care va fi pe 4 mai. În fața copiilor, trei membri ai detașamentului ostășesc. Unul dintre aceștia nu are mai mult de 14 ani, dar a participat ca figurant la reconstituirea mai multor lupte importante din istoria militară a românilor. Tocmai de aceea este evidențiat pe detașament și, în aplauzele tuturor, primește diploma de voluntar al anului 2018, anul Marii Uniri.
