Linkuri accesibilitate

„Compania privată Vagner” și mercenarii ruși din Siria


Unul din militarii ruși mercenari uciși în Siria
Unul din militarii ruși mercenari uciși în Siria

„Gruparea Vagner” luptă de partea forțelor guvernamentale ale lui Bashar al-Assad și controlează un câmp petrolifer în valea râului Eufrat.

Grupul de investigație Conflict Intelligence Team (CIT) a aflat numele mercenarilor ruși care au murit în timpul raidului american în Siria din 7 februarie, în zona localității Deir al-Zor. Pentagonul a anunțat că loviturile aeriene de săptămâna trecută au țintit forțele guvernamentale siriene, care au atacat pozițiile forțelor de opoziție sprijinite de SUA, iar în cadrul raidului au fost uciși circa 100 de atacatori.

Primii care au relatat despre faptul că printre cele 100 de victime ar fi fost și mercenari ruși au fost jurnaliștii de la CBS, care citau surse din cadrul Pentagonului. Potrivit sursei, mercenarii au încercat să acapareze câmpul petrolifer din preajma localității Hisham, care aparține forțelor opoziției siriene.

Investigația realizată de Conflict Intelligence Team, inclusiv pe rețelele de socializare și alte surse deschise, a scos la iveală numele a patru mercenari ruși care au murit în timpul raidului american. Este vorba despre Alexei Ladîghin din Riazan, Vladimir Loghinov din Kaliningrad, Stanislav Matfeev și Igor Kosoturov, ambii din orașul Azbest din regiunea Sverdlov. Iar publicația Mediazona face public numele celui de al cincilea militar rus decedat, Kiril Ananiev.

Toți militarii erau înrolați în „compania militară privată Vagner”, care nu figurează în nicio evidență oficială a Federaţiei Ruse și care se consideră a fi fost cea care a realizat etapa inițială a anexării Crimeii, atunci când în peninsulă au apărut „omuleții verzi”, iar ulterior a pus bazele trupelor separatiste din Donbas. De altfel, doi dintre militarii morți în Siria, Ladîghin și Kosoturov, au luptat anterior de partea separatiștilor în estul Ucrainei. În Siria, „gruparea Vagner” lupta de partea forțelor guvernamentale ale lui Bashar al-Assad și controla un câmp petrolifer în valea râului Eufrat. Nu se știe dacă printre cele 100 de victime au mai fost și alți militari ruși.

Acesta ar fi primul caz în care de pe urma atacurilor americane în Siria ar fi murit militari ruși. Totuși, ministrul american al apărării Jim Mattis a declarat că nu are informații despre moartea mercenarilor ruși în Siria. El a spus că a văzut asemenea relatări în presă. Pentagonul a anunțat că loviturile aeriene de la Deir al-Zor au țintit forțele guvernamentale siriene, iar comandamentul armatei ruse a fost anunțat despre acest atac. Marți, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, de asemenea, a spus că nu are informații despre uciderea unor ruși în timpul atacului din 7 februarie. Ministerul rus al Apărării a spus că militari ai forțelor armate ruse nu se aflau în zona atacului, iar „militanții locali” au acționat fără coordonarea cu comandamentul rus. Formal, Rusia și-a încheiat operațiunea militară în Siria în noiembrie 2017.

Pentagonul a anunțat că loviturile aeriene au fost lansate după ce aproximativ 500 de oameni au atacat în mod coordonat baza forțelor de opoziție siriene de la Deir al-Zor, unde se aflau și un consilier american.

Activitatea de mercenar este oficial interzisă în Rusia, însă, potrivit jurnaliștilor de la serviciul rusesc al postului nostru de radio, Radio Svoboda, grupările militare private de genul „Vagner” sunt susținute neoficial de guvernul rus. Aceștia sunt antrenați în cadrul

În cazul decesului, familiilor lor primesc între 1 și 5 milioane de ruble, iar în caz de rănire 500 mii ruble...

bazelor militare aflate la balanța Ministerului Apărării, sunt echipați și desantați în zonele de conflict din fonduri publice și private proveniența cărora nu e foarte clară, mercenarii sunt plătiți în numerar. În cazul decesului, familiilor lor primesc între 1 și 5 milioane de ruble, iar în caz de rănire 500 mii ruble. Aceștia sunt foarte convenabili guvernului rus pentru că nu fac parte din statisticile oficiale, iar în caz de deces sunt afectate doar familiile și apropiații lor, nu și imaginea țării. Mercenarii sunt de facto în afara legii, pentru că legislația rusă prevede sancțiuni pentru acest gen de activitate și pentru crearea de formațiuni militare ilegale.

XS
SM
MD
LG