Linkuri accesibilitate

Consiliul anti-discriminare examinează afirmații ale președintelui Dodon considerate ofensatoare pentru femeile în etate


Igor Dodon
Igor Dodon

Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării s-a autosesizat în legătură cu afirmații considerate ofensatoare la adresa femeilor în etate făcute de președintele Igor Dodon la sfârșitul lunii august, în una din disputele sale mediatice cu premierul Pavel Filip și spicherul Andrian Candu. Astăzi, Consiliul care poate cere penalizarea președintelui dacă ajunge la concluzia că acesta a folosit un limbaj neadecvat a organizat astăzi o primă dezbatere.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:00 0:00
Link direct

Oxana Gummenaia, care face parte din Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi-a îndemnat colegii să urmărească cu atenție fragmentul video în care şeful statului a lansat, în ziua de 29 august curent, afirmații reprobabile din punctul de vedere al instituției împuternicite să sancționeze derapajele retorice:

Președintele Igor Dodon nu s-a prezentat la ședința Consiliului antidiscriminare
Președintele Igor Dodon nu s-a prezentat la ședința Consiliului antidiscriminare

„Haideţi să vedem ce stă la baza declarării persoanei non-grata. Au fost diferite calificative şi de la noi în altă direcţie şi din alte ţări. Noi suntem stat… stat… nu babe de la piaţă… că cineva ne-a numit într-un fel şi haideţi să ne supărăm şi să lichidăm tot ce a fost între statele noastre de peste 25 de ani.”

Această declaraţie în opinia Oxanei Gummenaia a lezat demnitatea femeilor care îşi câştigă existenţa din activități de comerţ. În sprijinul afirmaţiilor sale, membra Consiliului a prezentat şi o înșiruire de păreri adunate de reporterii Jurnal TV în piaţă la scurt timp după conferinţa şefului statului:

Imagine din reportajul de la Jurnal TV
Imagine din reportajul de la Jurnal TV

„Noi ce, dacă lucrăm la piaţă, nu suntem educate? Avem şi studii superioare! Multă lume lucrează cu studii aici că nu avem unde să lucrăm!”

„Să vină la noi, eu chiar îl invit pe Dl Dodon să vină la noi la Piaţă!”

„Nu ştiu de ce el aşa şi permite, dar, din câte ştim noi, toamna trecută venea şi pentru partidul lui cumpăra mere de la noi de pe piaţă.”

„De ce el consideră că dacă noi dacă suntem la piaţă nu suntem oameni, ori ce?”

Experta Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării Oxana Gummenaia spune că declaraţiile preşedintelui Igor Dodon sunt păguboase într-o societate în care 63 la sută dintre femei cel puţin o dată în viaţă au fost supuse unei forme de violenţă. De asemenea, spune Oxana Gummenaia după discriminarea persoanelor cu nevoi speciale, cea pe bază de gen este cel mai frecvent întâlnită:

„Dacă ne referim la libertatea de exprimare a preşedintelui, cel care ocupă cea mai înaltă funcţie în acest stat, practica CEDO arată că şeful statului nu îşi poate permite să declare orice. El are o mare influenţă asupra formării opiniei publice pentru că instituţiile de presă îl citează de fiecare dată, iată de ce este limitat în cazul declaraţiilor care pot discrimina o anumită parte a populaţiei. (…) Admit că preşedintele nu a ofensat intenţionat femeile în vârstă şi că nu s-a gândit că prin comparaţia „noi suntem stat şi nu babe de la piaţă” nu a făcut decât să înrădăcineze stereotipurile din societate. Cred că ar fi corect ca Preşedintele Igor Dodon să admită că a greşit şi să-şi ceară scuze în faţa cetăţenilor care s-au simţit ofensaţi din cauza declaraţiilor sale.”

La ședința Consiliului antidiscriminare
La ședința Consiliului antidiscriminare

Şeful statului nu a dat curs invitaţiei Consiliului de a participa la audieri în schimb Președinția a trimis o referinţă semnată de secretarul general al instituţiei, Ruslan Flocea, în care a precizat că Igor Dodon a susţinut conferinţa de presă pe 29 august urmare „a anulării şedinţei din acea zi a Consiliului Suprem de Securitate şi a deciziei Preşedintelui Parlamentului, Andrian Candu şi a premierului Pavel Filip de a boicota şedinţa”. În scrisoare se mai spune că „frazeologismul babe de la piaţă a fost folosit într-un mod potrivit, de vreme ce a calificat absenţa preşedintelui Parlamentului şi premierului neîntemeiată şi demonstrativă”. Concluzia formulată de secretarul general Ruslan Flocea e că discursul preşedintelui a fost „interpretat eronat”, contrar definiţiei din dicţionar.

Declaraţiile ofensatoare sau persiflante la adresa femeilor nu sunt o noutate. La alegerile locale de acum doi ani, primarul Dorin Chirtoacă a fost somat de Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării să ceară scuze publice pentru remarcile făcute la adresa rivalei sale de atunci, Zinaida Greceanîi, acestea vizând vârsta sa ca un factor ce ar împiedica-o să participe la competiție.

Previous Next

XS
SM
MD
LG