Născut la 15 octombrie 1959 în satul Baurci-Moldoveni, Cahul. A absolvit Universitatea de Stat din Chişinău, facultatea de jurnalism. A activat la „Tinerimea Moldovei”, „Literatura și arta” şi la revista Nistru. Este redactor şef-adjunct la revista „Săptămâna”. Cândva scria versuri, acum - doar tonalitatea și trăirea o mai păstrează din poezie.
Luni
Cineva şi-a uitat umbrela în troleibuz, altcineva - o valiză cu bani pe un trotuar. E şi poezie, e şi parte ruptă direct din viaţa noastră. Poetul Grigore Vieru ne găsea umbrela în troleibuz, iar poliţia capitalei a găsit, ziua în amiaza mare o valiză cu peste 170 mii de euro uitată de stăpânul acesteia undeva, pe un trotuar. Dar ziua de luni va rămâne în istorie nu pentru umbrela noastră din troleibuz şi nici pentru banii din valiza uitată. Moldova a participat în cadrul reuniunii Platforma Crimeea şi asta răspunde clar la întrebarea aceea la care noi nu prea aveam răspuns. Zic noi, deşi mulţi dintre noi aveau un răspuns bine formulat la această întrebare. Unii zic că acolo, în cadrul reuniunii din Ucraina, s-ar fi cuvenit să vorbim şi despre ruptura de pe harta noastră. Nu am auzit să se vorbească. Dacă nu vorbim noi, atunci cine?
Marţi
24 august... am ieşit din Chişinău. Spre Cahul. Însoţit de copii, am mers în satul meu de baştină în care nu pot să spun că nu am fost demult, dar... Dacă mergi doar la cimitir, înseamnă asta că ai fost în sat? Probabil că nu. Acolo în cimitir e satul care a fost, dincolo de gardurile lui – sunt oamenii care sunt. Morminte proaspăt regăsite prin iarba necruţătoare a acestui an. Cele proaspăt îngrijite arată clar că cineva a fost pe acolo. Presupun că sunt cei reveniţi acasă într-un august care îi adună pe toţi. Sunt multe morminte din jurul cărora a fost cosită iarba. Sunt mulţi deci cei care au venit acasă în august. Sunt mulţi deci cei care în toate celelalte luni nu sunt acasă. Sunt plecaţi.
Miercuri
Când a venit Kozak la Chişinău nu a tăiat nimeni iarba
Mi-a şoptit cineva că de Ziua Independenţei vom avea oaspeţi. Din România, din Ucraina şi din Polonia. Informaţia era ţinută în taină. Pe drumul care leagă oraşul de aeroport nişte bărbaţi cosesc iarba. Iarăşi iarba. Lor li s-a spus pur şi simplu că iarba e prea mare şi că trebuie cosită. Ei nu ştiau de Duda, de Iohannis sau de Zelinski. Sau poate ştiau. Dar că vin - de unde să ştie? Ei pur şi simplu tăiau iarba. Ca să zică lumea că suntem gospodari. Când a venit Kozak la Chişinău nu a tăiat nimeni iarba. Pentru doar câteva ore. Cum să tai iarba în doar câteva ore? Când la Chişinău a venit Angela Merkel, serviciile respective au aşternut covoare de iarbă pe acelaşi drum spre aeroport. Cineva, atunci, a furat nişte metri pătraţi de covor. Dar ştim numai noi. Merkel nu a aflat nici până azi de această mare ispravă a moldovenilor.
Joi
Se vorbeşte mult despre vaccinare. În special, despre vaccinarea pedagogilor. Autorităţile au dispus ca profesorii care nu se vor vaccina să prezinte odată la două săptămâni rezultatul negativ al testării. Testare pe banii învăţătorilor. O parte salută această decizie. O altă parte – se revoltă. Se revoltă şi sindicatele. Din câte ştiu, mulţi dintre pedagogi nu sunt membri ai sindicatului. Privesc cu scepticism capacitatea acelui protector de a le apăra drepturile. Până la urmă, e vorba de viaţă, de moarte şi de o categorie de oameni care, din câte ştiu, înţeleg lucrurile mai bine, mai repede şi mai corect decât multe alte categorii de oameni. De ce se opun? Dacă înţeleg bine că doi plus doi este egal cu patru, de ce nu ar înţelege că vaccinul vrea să adauge vieţii noastre nişte zile, nişte luni, nişte ani. Un medic veterinar îmi spune că el deja de vreo douăzeci de ani vaccinează câinii contra COVID-ului. Altfel, zice ei, ar fi murit cea mai mare parte a câinilor. Da, da... câinii nu au nici sindicate şi nici înregimentare politică.
Vineri
Bărbaţii care tăiau iarba pe drumul spre aeroport au aflat în cele din urmă de ce a fost nevoie să taie iarba. Doar că nu au fost în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi nu au fluturat drapelele Poloniei, Ucrainei sau ale Romaniei. Au stat acasă, pentru că e zi de odihnă. Nici ambulanţele nu s-au prea auzit. Oaspeţii au ajuns cu bine la Chişinău, în Piaţă a cântat Eugeniu Doga, militarii au măsurat cu pasul asfaltul spre care nu aveau voie să se uite, instituţiile de stat au oprit liftul şi au stins luminile pe coridoare, privaţii au ieşit şi ei pentru o oră-două, pentru că totuşi e vineri, şoseaua Balcani e tivită de autoturisme care vor reveni în Chişinău de la frigărui, având la volan doar doamne şi ... Şi mai începe un an. De independenţă, zicem noi, aşa cum zicem că şi cei treizeci de ani împliniţi tot de independenţă au fost.