Îmi amintesc că acum 10-12 ani am discutat cu un coleg de şcoală care muncea cu acribie într-un organ de control ce era şi organ de stat. L-am întrebat pe controlorul acela cum reuşeşte să înfrunte tranziţia cu un salariu modest.
„Muncim şi ne descurcăm po-nemnojku!” mi-a răspuns controlorul, făcîndu-mi cu ochiul. Apoi rîse sănătos. Mi s-a întipărit în minte sintagma asta: ne descurcăm pe-nemnojku!
Despre ei, despre controlorii tranziţiei moldoveneşti vreau să vorbesc azi, stimaţi ascultători. De-a lungul anilor mi s-a furişat în suflet o bănuială şi anume aceea că situaţia din RM e foarte proastă din cauza muncii ineficiente a cohortelor de controlori.
În fond, statul ar trebui să rezolve rapid orice problemă. E vreo neregulă la întreprinderea Q? Păi, trimiţi acolo un controlor şi lucrurile sunt reparate. E vreo neregulă în domeniul Y? Păi să vină un controlor acolo şi să îmbunătăţească situaţia! Şi cetele de controlori vin pretutindeni, verifică cu zel totul, nimic nu le scapă din vedere, dar mare lucru nu se modifică, iar ţara rămîne ani de zile acolo unde era la începutul tranziţiei.
Am auzit poveşti despre controlori chipurile intransigenţi care se înţelegeau cu cei controlaţi şi îşi clădeau bunăstarea personală, iar cei controlaţi făceau ce mai făcuseră. Nu am acum la îndemănă exemple concrete, dar presa a mai scris despre cum se fac controale în RM. Vreau să spun iată ce. Avem aici o armadă de controlori în toate domeniile. Este inadmisibil, avînd această armadă, să nu reuşim să primenim ţara. Cu aceşti flăcăi energici şi vigilenţi trebuia de multă vreme să devenim campioni mondiali ai prosperităţii şi calităţii!
