Linkuri accesibilitate

Convenția de la Istanbul este în acord cu Constituția R. Moldova


Demonstrație pentru ratificarea Convenției de la Istanbul împotriva violenței la adresa femeilor, 18 decembrie 2019
Demonstrație pentru ratificarea Convenției de la Istanbul împotriva violenței la adresa femeilor, 18 decembrie 2019

Într-un răspuns trimis Curții Constituționale de la Chișinău, Comisia de la Veneția a spus că prevederile Convenției de la Istanbul în ce privește familia sunt în acord cu cele ale Constituției moldovene. Opinia experților europeni dă speranțe celor care așteaptă ratificarea și de Republica Moldova a documentului menit să combată violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Majoritatea parlamentară PAS a votat deja pentru ratificare, pe 14 octombrie. Dar Blocul Comuniștilor și Socialiștilor s-a plâns Curții Constituționale. Atât opoziția de stânga, cât și clerul ortodox au spus că unele prevederi ale Convenției ar „promova avortul”, ar „legaliza căsătoriile între persoanele de același sex” și ar „distruge valorile și tradițiile creștine”. Ce urmează acum?

Convenția de la Istanbul este în acord cu constituția moldoveană în ce privește familia
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:38 0:00

Speranța adversarilor Convenției de la Istanbul, că vor putea stăvili ratificarea documentului cu ajutorul Constituției s-a năruit, deoarece Comisia de la Veneția nu a identificat nici un fel de disonanțe cu legea supremă a statului moldovenesc.

„În perioada următoare, Curtea trebuie să se pronunțe cu privire la sesizarea în care se contestă Convenția de la Istanbul, printr-o decizie de inadmisibilitate sau printr-o hotărâre”, a precizat într-un răspuns pentru Europa Liberă, președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.

Înalta Curte a cerut Comisiei de la Veneția să se expună asupra consecințelor pe care le-ar avea mai multe prevederi ale Convenției de la Istanbul asupra dreptului părinților de a-și educa copiii după propriile convingeri religioase și a concepției despre familie pe care o împărtășesc. Concluzia experților este că prevederile Convenției pentru prevenirea și combaterea violenței nu contravin libertăților garantate de Constituția Republicii Moldova.

Avizul Comisiei de la Veneția punctează în partea ce ține de folosirea termenului de „gen”, unul din aspectele contestate de opoziția de stânga, că obiectivul înțelegerii de gen este pentru a eradica violența perpetuată de atitudinea preconcepută că femeia ar fi inferioară bărbatului.

Să-i educe pe copii în spiritul toleranței și al egalității...

Avocata Arina Țurcan, de la Centrului de Drept al Femeilor atrage atenția că în concluziile unei lungi analize, experții comisiei oferă clarificări și despre înțelegerea rolurilor de gen, fără stereotipuri, prin intermediul sistemului educațional, adică să-i educe pe copii în spiritul toleranței și al egalității:

„Avizul Comisiei de la Veneția, după cum ați văzut, spune că, de fapt, nu contravine Constituției. Respectiv, Convenția vorbește despre necesitatea educării copiilor în spiritul egalității dintre femei și bărbați, și anume că în aspectul educațional urmează a fi introduse acele concepții care ar combate stereotipurile și prejudecățile de gen.”

După lungi discuții în contradictoriu, cu implicarea inclusiv a fețelor bisericești, avizul Comisirei de la Veneția combate mitul că ratificarea documentului oficial al Consiliului Europei supranumit Convenția de la Istanbul, ar deschide calea legalizării căsătoriilor între persoane de același sex, atrage atenția avocata Arina Țurcan:

Guvernul ar urma să-și continue agenda pentru punerea în aplicare a convenției...

„De fapt, Convenția nu obligă statele ca să modifice Constituția și nici nu obligă statele ca să legalizeze căsătoriile dintre persoane de același sex. Cu referire la căsătorie, în general Convenția doar vorbește despre căsătoria forțată, pe care o definește și incriminează ca o formă de violență.”

În continuare, spune avocata, guvernul ar urma să-și continue agenda pentru punerea în aplicare a convenției, evident după hotărârea Cuții Constiotuționale, care are prerogativa să verifice dacă un tratat internațional contrazice sau nu legea supremă. Prin Ratificarea Convenției de la Istanbul, autoritățile moldovene se angajează să aloce resurse și să ofere servicii și asistența necesară fiecărei femei care raportează un act de agresiune în familie. Datele cu care oprerează autoritățile arată că una din trei femei începând cu vârsta de 15 ani și peste a fost supusă violenței fizice sau sexuale de cel puțin o dată în viață.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG