Linkuri accesibilitate

Corina Malanciuc (Germania): „Doar acasă, suntem acasă”


Alegători moldoveni la secția de votare din München, 1 noiembrie 2020
Alegători moldoveni la secția de votare din München, 1 noiembrie 2020

Peste 150 de mii de moldoveni din diaspora au votat în primul tur al prezidențialelor, iar votul lor a fost clar pentru lidera PAS, Maia Sandu, ceea ce l-a și determinat pe președintele Igor Dodon să vorbească despre un vot „în disonanță” cu al celor rămași acasă.

În așteptarea celui de al doilea tur al prezidențialelor, din 15 noiembrie, când președintele Igor Dodon se va confrunta cu lidera PAS, Maia Sandu, Europa Liberă continuă seria interviurilor cu moldovenii din diaspora. Corina Malanciuc locuiește cu familia în Germania, țară despre care spune că primește cu brațele deschise tinerii care caută un loc de muncă. A ales Germania pentru ca mama ei se stabilise cu traiul aici. A început de la un job simplu, ca menajeră la un hotel, după ce a strâns ceva bani că să poată să plătească cursurile de germană, si-a găsit o altă slujbă mai bine plătită. Ea spune că și Republica Moldova te primește cu brațele deschise, dar nu-ți poate oferi un trai fără greutăți. A mers și va merge la vot pentru a face schimbarea.

Interviu cu Corina Malanciuc (Germania)
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:10:03 0:00
Link direct

Europa Liberă: Când și de ce ați plecat din R. Moldova?

Corina Malanciuc: „Am plecat în anul 2017, ca orice moldovean, din lipsa banilor. Direct după universitate, am venit aici, în Germania, deoarece locuiește mama mea aici și mi-a fost mult mai ușor aici să vin. M-am integrat greu-ușor, iar greu-ușor, dar de țara mea desigur că îmi pasă, pentru că acolo mi-a rămas neamul, buneii, pentru care eu votez. Doar pentru ei pot să zic că fac asta, pentru neamul meu și, în al doilea rând, sper că ne vom întoarce înapoi acasă. Pentru că, oriunde nu ne-am afla, suntem oricum străini. Doar acasă suntem acasă.”

Europa Liberă: Dar mama în ce an a plecat din R. Moldova și de ce a făcut acest lucru?

Corina Malanciuc
Corina Malanciuc

Corina Malanciuc: „Mama, în 2014, a venit aici, în Germania, dar până în 2014, ea a fost pe oriunde se putea de făcut ceva bani, din cauza lipsei de bani, pentru că avea un credit pentru apartament, trebuia să ne întrețină pe noi, două surori, la Universitate. În Moldova, nu-și putea permite singură așa ceva.”

Europa Liberă: Și în străinătate de când se află mama?

Corina Malanciuc: „În străinătate se află de când eu aveam vreo doi ani, dar în Germania deja de aproape șase ani.”

Europa Liberă: Și ați mers la alegeri în primul tur de scrutin împreună?

Corina Malanciuc: „Mama se află mai departe de mine, însă ea a făcut aproximativ 400 de kilometri dus-întors, până la secția de votare. Eu am fost la altă secție de votare, mai aproape de locul unde trăiesc eu. Eu am făcut 320 de kilometri dus-întors. Ea a stat trei ore, pentru a vota, a stat afară, cu toți moldovenii, eu am stat mai puțin, deoarece noi avem un copil mic, de șase luni, și eu am intrat într-un timp record, de 15 minute, dar prietenii noștri, cu care ne-am dus încolo, au stat care cinci ore, care șase ore. Adică foarte greu au votat ei, pentru că era un rând de mai mult de un kilometru, dintre care toți stăteau câte cinci-șase în rând, așa.

Am o poză unde am numărat aproximativ două sute de oameni, dar acolo nici 20 de procente din coadă nu se vede, adică chiar erau foarte mulți. Noi am votat la Hamburg și cumnatul meu s-a dus acolo și a stat în rând de la ora 12 până la ora 18 seara. Să fi fost sute de oameni, erau să treacă mult mai repede, pentru că acolo, toți care erau la secția de votare chiar lucrau foarte rapid.

Când am intrat unul mi-a controlat pașaportul, altul m-a înscris în lista de vot, mi-a dat unul fișa, am votat și asta a fost. Dar prea puține cabine de vot erau pentru așa de multă lume. Ei au zis că nici nu s-au așteptat că o să vină atât de mulți la votare.”

Europa Liberă: Și acest entuziasm ar putea să se mențină până pe 15 noiembrie, tot atât de dornici vor fi moldovenii, cel puțin de acolo, din Germania, să participe la cel de-al doilea tur de scrutin?

Corina Malanciuc: „Eu cred că da, pentru că toți cei care erau acolo erau conștienți că vor aștepta mult timp, pentru că de dimineață așteptau toți în aceeași măsură, adică tot câteva ore. Și ei au zis: așteptăm, n-am venit degeaba, și vrem să facem ceva pentru țara noastră. Mulți prieteni, mulți cunoscuți și de aici, din regiunea mea, majoritatea sunt între vârstele 20-27 de ani, au zis că ei n-au putut să meargă în primul tur, din cauza muncii, dar în turul doi neapărat vor pleca. Ne vom duce toți împreună, să ne susținem din nou țara.”

Europa Liberă: Pandemia ar putea să fie un impediment în calea voastră ca să ajungeți pe 15 noiembrie la vot?

Corina Malanciuc: „Aici, în Germania, nu.”

Europa Liberă: Acolo, în Germania, acum, restricțiile tot sunt mai aspre.

Corina Malanciuc: „Da, restricțiile sunt mult mai aspre. Avem voie să ne întâlnim doar cu membrii de familie, să evităm contactele cu alte persoane. Noi ne ținem de aceste reguli, să ieșim mai puțin pe la magazine, să evităm turistul aglomerat, nu turismul prin parcuri sau ceva de genul. Noi încercăm să respectăm regulile, dar pentru noi cred să fie o barieră aceste reguli ca să ajungem pe 15 noiembrie din nou la vot.”

Europa Liberă: Am putea spune că ești din a doua generație care ai ales calea străinătății și ți-ai găsit acolo rostul, având și familia?

Corina Malanciuc: „Da.”

Europa Liberă: În ce condiții totuși ați putea să reveniți în R. Moldova și cât de mult ar putea statul să vă ademenească să reveniți acasă și cum ar putea fi folosit potențialul diasporei, brațele de muncă, creierul, aici, în R. Moldova?

Corina Malanciuc: „Brațele de muncă, în primul și în primul rând, pentru că, după absolvirea universității, fiecare cere să ai practică, câțiva ani lucrați în domeniu. Dar ce muncă să aveți? Poate nu e neapărat să faci o universitate ca să poți să muncești, nu trebuie neapărat să-ți ceară universitatea, și cu un colegiu tot... Foarte mulți nu recunosc colegiile, școlile profesionale, adică te lasă cu un salariu mizerabil doar din cauza că ai o școală profesională. Trebuie să te chinui, de unde ai, de unde n-ai, să înveți la universitate. Înveți la universitate, nu poți zice că ne pare rău, dar nu ai practica în domeniu.

Asta este un minus foarte mare, care m-a deranjat pe mine, pentru că mama s-a luptat foarte mult ca să termin universitatea în Moldova, ca să încerc să rămân acolo, să nu plec în străinătate, cum a făcut și ea, că ea știe cum este în străinătate, dar, din păcate, nu s-a primit și am fost nevoită și eu să mă duc. Ca să vin aici, timp de un an de zile, eu să mă simt de ai lor, pot să zic sigur, pot să vorbesc, pot să am un salariu mai mare decât cel minim al Germaniei, nu am nicio lipsă. Acolo, în primul rând, chiar să ai un salariu mediu, oricum duci lipsă de toate, trebuie să-ți ajungă și de chirie, și de mâncare, și mai vrei ceva să-ți cumperi.

Cred că atunci când va fi totul la un nivel mediu, adică salariul să corespundă cu prețurile, cu toate costurile, mai bine zis, atunci cred că mă voi întoarce. Pentru că este păcat să nu te întorci, este o țară frumoasă, cu anotimpuri frumoase. Aici, eu trăiesc în nordul Germaniei, mai mult timp ploios și tot așa, clar că duc lipsa Moldovei.

La Suceava studenții votează ca să poată reveni acasă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:41 0:00

Dar, din păcate, nu mă ademenește cu nimic până când. Noi sperăm că dacă vom vota, poate că vom face o schimbare, așa toți au zis. Cînd am fost la vot, am așteptat prietenii mei, că ne-am dus toți cu mașinile încolo, și toți ziceau că noi vrem o schimbare, hai să mai încercăm și altfel.”

Europa Liberă: Și schimbarea începe de la cel care va ajunge președintele Moldovei sau de la fiecare cetățean? Și, în general, cum înțelegeți voi schimbarea și, raportat la timp, câți ani ar trebui ca o adevărată schimbare să se producă și, mai ales, în ce domenii?

Corina Malanciuc: „Domenii, în primul și în primul rând, eu consider învățământul, după care eu cred că mai mult cu justiția. Eu sunt sigură că n-o să fie o sută de procente totul perfect, dar câtuși de cât, mai bine, mai sigur, să nu fie nevoie ca peste tot să dai o mită ca să intri, ca să faci, să nu fie nevoie să ai un neam peste tot ca să poți să-ți obții un scop. Eu cred că totuși de la președinte se face schimbarea, pentru că am văzut că cu președintele care este acum nu prea s-a schimbat nimic în bine. Să sperăm că cu următorul va fi ceva mai bun.”

Europa Liberă: Și, eventual, dacă ajunge un alt președinte, următorul pas spre schimbare ce ar mai trebui să se facă?

Corina Malanciuc: „Dacă ne ajută bunul Dumnezeu să putem să schimbăm președintele, o să avem o schimbare. Avem nevoie în parlament de o schimbare, în guvern. Părerea mea e că sunt mulți care nu ar trebui să se afle în parlament, în guvern. Sunt tot aceiași, nu s-au schimbat de când mă țin eu minte. Își schimbă doar partidul, dar este tot același om. Dacă se află tot aceleași persoane în parlament și în guvern, nu se schimbă nimic. Dacă schimbăm doar președintele, nu schimbăm nimic. Odată cu președintele, trebuie să mai vină cineva, trebuie să se mai schimbe un pic lumea de la putere, să nu fie tot acela. Să nu fim conduși doar de marioneta-președinte. Să fim conduși de toți împreună.”

Europa Liberă: Din acel milion aflat peste hotare, s-ar găsi multe persoane care ar dori să se implice în viața politică din R. Moldova?

Corina Malanciuc: „Din păcate, foarte mulți oameni buni și deștepți au fugit din Moldova. Foarte mulți care au vrut să investească ceva la noi, dar nu li s-a primit, au hotărât să vină aici. Ei ar dori să intre în politica Moldovei, dar, din cauza presiunilor celor care cândva au fost la putere sau poate sunt mai multe cauze, ei nu vor să se reîntoarcă. Ei au frica asta că vor avea presiuni de asupra și sub aripa celui care a fost până acum.”

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG